Cand romanii, in fulminanta expansiune a imperiului, au ajuns in teritoriile de la nord de Dunare, se pare ca, asa cum atesta unele izvoare istorice, populatia autohtona, geto-daca, atinsese un inalt nivel de spiritualitate, un rol esential, in acest sens, avandu-l cultul escatologic (referitor la destinul omului dupa moarte) al lui Zalmoxis (Zamolxe), centrat pe nemurirea sufletului, care a favorizat, in opinia lui Mircea Eliade (dupa cum afirma in lucrarea « De la Zalmoxis la Genghis Han ») crestinarea ulterioara a acestui popor.

Religia geto-dacilor – Zalmoxis
Religia geto-dacilor – Zalmoxis sursa: ro.paganfederation.org/geto-dacian/

Despre religia geto-dacilor, cele mai vechi surse se gasesc in scrierile istoricului grec al antichitatii, Herodot, care consemna despre Zalmoxis ca era un sclav al lui Pitagora (reformator religios si filozof presocratic, « omul cel mai intelept al Helladei ») si care, dupa ce si-a dobandit libertatea, a calatorit in lume, ajungand si in Egipt, desavarsindu-si invatatura. A ajuns in Dacia, petrecand trei ani retras intr-o pestera, pe muntele sacru Kogaionon (Varful Omul, din Bucegi), unde a primit putere divina (dupa spusele lui Strabon), intorcandu-se in mijlocul oamenilor pentru a-i convinge de eternitatea sufletului. La inceput, a avut doar rolul de sacerdot (mare preot), dupa care a fost proclamat singurul adevarat zeu.

A fost considerat « cel mai mare dintre toti zeii », numele lui provenind, dupa unele surse istorice, din limba traca, unde « zalmos » insemna « piele », « « Zamol – xis » semnificand « piele de urs », sau, dupa alte etimologii, « Zal-moxis » – insemnand « « Zeul Mos », « Cel mai batran/intelept dintre zei » sau « Zeul care stapaneste taina eliberarii finale ». Era considerat deopotriva zeu al cerului si zeu htonian (al adancurilor), erou civilizator, judecator si invatator al oamenilor, altfel spus, zeul suprem.

Dimensiunea de « zeu ceresc », asupra careia insista Mircea Eliade, a fost pusa in relatie si cu faptul ca sanctuarele dacice de la Sarmizegetusa si de la Costesti nu erau acoperite, avand, prin urmare, un accentuat simbolism celest, solii trimisi zeului erau sacrificati « in vazduh », fiind aruncati in sus, pentru a cadea pe suliti, iar doctrina ascetica nu permitea consumarea niciunui aliment « viu » (ca o conditie a ajungerii in « ceruri »), vegetarianismul (de sorginte pitagoreica) excluzand ofrandele animale.

Referitor la religia geto-dacilor, Vasile Parvan, in lucrarea de referinta « Getica », sustine ca, in pofida faptului ca erau venerati mai multi zei, importanta acordata lui Zalmoxis conduce, mai degraba, spre monoteism (religie in care este recunoscuta o singura divinitate). Istoricul si arheologul Hadrian Daicoviciu crede ca Zalmoxis era vazut, mai degraba, ca zeu al pamantului si al vegetatiei. Alti zei carora li se inchinau dacii au fost Gebeleizis, zeu al cerului, al luminii  si al fulgerelor, in cinstea caruia se tragea cu arcurile (pentru a se risipi norii), intr-un gest ritualic de purificare, Bendis, zeita a padurilor, a vrajitoarelor si a lunii, Derzis (Derzelas) zeu al sanatatii, si alti zei nenumiti, protectori ai razboiului, ai focului, ai metalelor etc.

In privinta trecerii de la religia politeista (sau monoteista, dupa alte opinii) la crestinism, in Dacia, exista cel putin trei puncte de vedere, unul rezultand din traditia folclorica, altul fiind al Bisericii ortodoxe si altul al istoricilor. Potrivit legendelor, Apostolul Andrei este cel care a ajuns in Dobrogea, facandu-si adapost in pestera care, si astazi, ii poarta numele (trasnsformata in biserica, in 1944, distrusa de trupele rusesti, in timpul razboiului, si refacuta dupa 1990), fiind « Cel dintai chemat la vestirea Evangheliei lui Hristos ». Miturile autohtone il numesc « Apostolul lupilor », in sens pozitiv, avand in vedere ca acesta era animalul venerat de dacii razboinici (« daci »/ »daoi » – « lupi ») si simbol central al sanctuarelor din epoca precrestina. Nenumarate colinde si legende, mai ales din spatiul dobrogean, il au ca personaj principal pe Apostolul Andrei.

Religia Zalmoxis
Religia Zalmoxis

Din punctul de vedere al Bisericii ortodoxe, romanizarea si crestinarea populatiei de la nord de Dunare au fost doua procese care s-au derulat in paralel, astfel incat, la finalul lor, se poate spune ca a aparut in istorie un nou popor, poporul roman, cu o credinta noua. Altfel spus, poporul roman s-a nascut crestin, spune biserica.

Din punctual de vedere al Academiei Romane, urme ale crestinismului, pe teritoriul tarii noastre, se gasesc incepand aproximativ cu secolul al IV-lea, biserica, inteleasa ca institutie religioasa fondandu-se mult mai tarziu, probabil si din pricina invaziei popoarelor migratoare, ceea ce a facut ca perioada cuprinsa intre secolele al VI-lea – al X-lea, sa fie caracterizata drept « varsta pastorala » a acestui popor, care, probabil, a construit si biserici, dar din lemn, astfel explicandu-se absenta oricaror urme din perioada respectiva. Majoritatea istoricilor admit un anumit recul al crestinismului in Balcani, in timpul invaziei slavilor, sustinand, in acelasi timp, ca procesul crestinarii, la data respectiva, era deja incheiat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.