Milenii la rand, istoria universala a fost marcata de destinul unor civilizatii razboinice, motiv pentru care dotarea armatelor a fost prioritara. Sabia este una dintre cele mai vechi arme, aparuta aproape simultan la popoarele est-asiatice, orientale si occidentale, inca din epoca bronzului, cand oamenii au avut la dispozitie mai mult metal decat in perioadele precedente.
In limbajul curent, cuvintele « sabie » si « spada » sunt sinonime, dar specialistii fac o deosebire intre cele doua, in pofida faptului ca seamna foarte mult, in sensul ca sabia are lama usor curbata si are tais pe o singura parte, in timp ce spada este dreapta si are taisuri pe ambele parti. Si sabia si spada trebuie, insa, sa aiba peste treizeci de centimetri lungime, pentru a se deosebi de alte arme albe.
Istoria sabiilor inca din antichitate
In antichitate, indiferent ca era vorba de popoarele asiatice sau de cele europene – celti, traci, romani, triburi germanice – sabia era si marca prestigiului cavalerului sau conducatorului de osti. La inceputul secolului al IV-lea, de exemplu, sabia celtica, numita « cladio », cu lama de aproximativ 60 de centimetri, facea parte obligatoriu din echipamentul razboinicului. Cu o arma asemanatoare erau dotate si legiunile romane, in perioada de glorie a imperiului.
Sabia japoneza, care, astazi, face parte din patrimoniul cultural nipon, are o lunga istorie, care a parcurs mai multe perioade, incepand cu sabiile « jokoto », anterioare secolului al VII-lea, si sfarsind cu « shin-shinto » (« sabiile noi »), din perioada Edo – epoca shogunilor si a samurailor – cand se acorda o atentie deosebita nu numai calitatii metalului si functionalitatii sabiei, ci si stilului, ornamentelor si originalitatii.
Japonezii au descoperit tehnica prelucrarii fierului in secolul al IV-lea i.Hr., cu trei secole mai tarziu decat europenii. Primele sabii au fost facute din bronz, apoi din fier si, ulterior, din otel. Pentru fabricarea sabiilor lor, japonezii s-au inspirat, in mare masura, de la coreeni si de la chinezi. Dintre numeroasele tipuri de sabii japoneze, cele mai cunoscute sunt cele utilizate de samurai, pentru a-si dobori adversarii (pe care ii decapitau, numarul capetelor fiind dovada care era prezentata stapanului, pentru ca samuraiul sa fie rasplatit).
O astfel de sabie se numea «wakisashi » si servea si pentru sinuciderea ritualica, pe care o practicau samuraii – « seppuku » sau « hara-kiri ». Pentru antrenament, samuraii foloseau sabiile « bokuto », din lemn de stejar, solide si usor curbate. Lemnul, pentru a avea calitatea necesara, era taiat longitudinal, lasat un an sa se usuce si apoi modelat manual. « Ninjato » era denumirea sabiilor care intrau in dotarea luptatorilor ninja, din perioada medievala, folositi ca spioni, pentru intimidarea adversarilor ori pentru asasinate.
Al Doilea Razboi Mondial a fost ultima imprejurare in care, in Japonia, s-au mai fabricat sabii in scopuri razboinice. Incepand cu anul 1971, la Tokyo, exista cel mai mare muzeu de sabii japoneze, in care sunt expuse astfel de arme din diverse epoci, dar si documente referitoare la modalitatile de prelucrare a metalului in acest scop.
Iataganul este o sabie turco-algeriana, cu dubla curbura, de 60-80 centimetri lungime. Isi are originea in « makhaira » – o arma asiatica, preluata si de iberici si de greci, si asemanatoare cu « falcata », una dintre sabiile celtilor din Peninsula Iberica. Inainte de jumatatea secolului al XIX-lea, pe teritoriul algerian, aflat sub dominatie otomana, iataganul servea la decapitarea condamnatilor la moarte.
Din iatagan, printr-o intamplare, s-a conceput, la inceputul timpurilor moderne, baioneta. In timpul campaniilor militare franceze, din anii 1700, taranii dintr-o localitate – Bayonne – langa granita cu Spania, s-au trezit brusc in mijlocul unui atac cu proiectile si impuscaturi, singura lor posibilitate de aparare ramanand atasarea sabiilor lungi la muschete, ca un fel de lance.
Dacii se foloseau in lupta de « falx dacica », o sabie curbata, asemanatoare cu secera (ceea ce a si fost, probabil, la origine), cunoscuta din epoca fierului. O manuiau cu atata iscusinta incat erau vestiti in intreaga Peninsula Balcanica si in Bazinul mediteraneean. Al doilea tip de sabie, denumit ulterior “Sarmisegetusa”, dupa locul in care au fost descoperite cele mai multe astfel de arme, avea aproape un metru lungime, lama era solida, cu sectiune triunghiulara, manerul ingrosat si trebuia tinuta cu ambele maini.
Pe Columna lui Traian, dacii sunt infatisati purtand asemenea sabii. Un element specific este reprezentat de simbolul solar inscriptionat pe toate sabiile dacice – un punct in interiorul unui cerc – desigur, cu rol protector. Romanii, dupa cucerirea Daciei, au preluat acest model de sabie, impresionati nu numai de eficacitatea ei, ci si de felul eroic in care razboinicii de la nord de Dunare s-au aparat pana in ultima clipa. Astazi, « falx dacica », integrata in heraldica moderna, reprezinta un simbol la fel de puternic pentru istoria romanilor ca si sabia japoneza pentru « Tara Soarelui Rasare ».
« Sabia lui Damocles » (« A avea sabia lui Damocles deasupra capului ») este o expresie des uzitata, care se refera la un pericol constant, care poate sa ameninte pe cineva. Originea acesteia se afla intr-o legenda greceasca, referitoare la unul dintre tiranii Siracuzei, oras din Sicilia, Dionisos cel Batran, care traia intr-un castel, permanent supravegheat de garzile sale.
Supusii, pentru a-i intra in gratii, il flatau permanent, pentru « sansa » de a-l avea drept conducator. Acelasi lucru a facut si Damocles, un orfevrier de la palat. Exasperat, Dionisos i-a propus lui Damocles ca, pentru o zi, sa ii ia locul. In timpul petrecerii de la palat, din ziua respectiva, Damocles a zarit deasupra tronului pe care era asezat, o sabie agatata de un fir de par din coada unui cal, care ar fi putut sa cada in orice moment. Ideea era ca postura de conducator avea doua fatete – pe de o parte, puterea, si, pe de alta, riscul mortii, in orice clipa.
Dintre armele care au apartinut unor personalitati remarcabile din istorie, sabia lui Napoleon, pe care imparatul a purtat-o in timpul bataliei de la Marengo, contra unei armate austriece, a fost vanduta la licitatie, in 2007, pentru suma de 4,8 milioane de euro.