Credincioșii creștin-ortodocși sărbătoresc Înălțarea Domnului la 40 de zile după Înviere, în joia din săptămâna a șasea, după Paște. Această rânduială bisericească este foarte veche, Eusebiu din Cezareea menționând-o în lucrarea sa, „Despre sărbătoarea Paștilor”, din anul 332, unde se precizează că Înălțarea era celebrată odată cu Rusaliile (Pogorârea Sfântului Duh), la 50 de zile după Paște, despărțirea celor două sărbători producându-se aproximativ un secol mai târziu.
Tradiții și obiceiuri contemporane ale ISPASULUI și Înălțării Domnului reflectă modul în care aceste sărbători au evoluat de-a lungul timpului. În comunitățile moderne, aceste zile sunt marcate nu doar prin acte religioase, ci și prin adunări de familie și activități comunitare. Explorând diferitele moduri în care aceste sărbători sunt celebrate în diverse culturi, putem înțelege mai bine legătura profundă între tradiție și inovație spirituală.
Potrivit textelor sacre, la 40 de zile de la Înviere, Iisus Hristos s-a arătat Apostolilor, pe Muntele Măslinilor, binecuvântându-i, dându-le ultimele învățături în legătură cu misiunea lor pe pământ, în răspândirea credinței, asigurându-i că vor fi „îmbrăcați cu putere de Sus”, după care Mântuitorul s-a Înălțat la ceruri.
Există obiceiul ca, în această zi, creștinii să se salute cu „Hristos S-a înălțat!” și „Adevărat S-a înălțat!”, deși reprezentanții bisericii spun că un astfel de salut este folosit doar în virtutea unei tradiții populare, dintr-un exces de evlavie sau din neștiință, nefiind atestat de biserică. Argumentul acestora este că, dacă Învierea nu a avut martori, creștinii alungând îndoielile și necredința cu salutul „Hristos a Înviat!”, Înălțarea la ceruri a Mântuitorului s-a făcut în prezența Apostolilor, fără urmă de tăgadă.
În popor, Sărbătorii Înălțării Domnului i se mai spune și Ispas, de la cuvântul slavon Supasu, care înseamnă Mântuitor (DEX), dar pe care alți lingviști îl consideră ca provenind din latinescul Spasiteli, cu același sens.
Cât despre denumirea de „Paștele cailor”, devenită, astăzi, expresie cu sens peiorativ – La Paștele cailor! – adică ceva ce nu există sau niciodată, aceasta are legătură tot cu ziua de Înălțare. Inițial, după cum spun unele legende, Paștele cailor se referea la faptul că, în grajdurile lui Crăciun, unde Maica Domnului L-a născut pe Iisus, în timp ce boii au fost blânzi și liniștiți, caii au făcut mare gălăgie. De aceea Maica Domnului a zis că aceștia să nu fie sătui decât un ceas, într-o singură zi din an, în joia din a șasea săptămână după Paște, căreia, din această cauză, în tradiția populară, i s-a spus și Paștele Cailor.
Pentru a aprofunda cunoștințele despre limbajul și etimologia din spatele sărbătorilor religioase, vă recomandăm să citiți și cum este corect: niciun sau nici un. Acest articol va lărgi perspectiva asupra subtilităților limbii române și va îmbunătăți înțelegerea tradițiilor noastre.
