Craciunul este sarbatoarea care este, prin traditie, o sarbatoare in familie. Oricat de greu ar fi anul, si oricat de departe am fi de casa de Craciun ne dorim sa ajungem acasa, ne dorim sa intampinam nasterea pruncului Isus in mijlocul familiei.
Nimic nu este mai frumos si mai inaltator decat o casa care rasuna de vocile celor dragi, vocea calda a bunicilor in timp ce ne povestesc despre cum erau sarbatorile la inceputul secolului, majoritatea fiind de la tara, loc in care datinile strabune erau respectate cu sfintenie. An de an auzim probabil aceleasi povesti, insa an de an asteptam 365 de zile pentru a auzi din nou aceleasi povesti.
Orice neintelegere avuta peste an, rivalitate sau alt sentiment de ranchiuna dispare. Totul incepe de la primul vers de la colinda. Pentru ca, nu-i asa , nu poti intra in casa omului fara sa rostesti un colind. Colindul are rolul de a deschide sufletul, de a atinge corda sensibila a fiecarui om. Mai ales in momentul in care ii vezi pe cei mici cum fara nici o retinere canta colinda, se bucura de atentia care li se acorda si zburda printre cei mari, intreband parca din priviri, fara sa spuna nimic, unde sunt cadourile de la mos.
Fiecare familie are propriul sau ritual in seara de Craciun, insa ce se regaseste in fiecare casa este caldura si sentimentul sigurantei pe care nu ai cum sa-l simti decat in mijlocul familiei.
Insa trebuie sa fim obiectivi. Nu suntem perfecti si de multe ori exista anumite tensiuni intre membrii familiei. Sau familia, in asamblu ei, are o structura psihologica mai „rece”. Pentru acestia Craciunul poate fi sansa de a se apropia unii de ceilalti, de a se deschide, de a inchide rani deschise. Pot fi impreuna. De cele mai multe ori problemele apar din lipsa de comunicare. In momentul in care suntem impreuna si facem diverse activitati specifice pregatirii Craciunului ni se ofera sansa sa comunicam.
De exemplu, una din activitatile cele mai interesante este impodobirea bradului. Este un motiv sa o transformam intr-o mica sarbatoare. Unde impodobim bradul, cine asaza steaua in varf, ce combinatie de culori, diverse amintiri legate de anumite ornamente, diverse povesti din copilarie, nu fac decat sa ne ajute sa ne simtim confortabil si sa ne consideram cei mai norocosi oameni din lume pentru ca facem parte din acea familie.
Daca acum ar fi sa deschideti albumul cu fotografii de la ultimul Craciun, cate fotografii am gasi cu familia impodobind bradul, in cate ati fi tristi sau dimpotriva foarte veseli? Nu-i asa ca veselia domina?
Dar pregatirea bucatelor, a mesei, a meniului? Cum impartiti responsabilitatile? Unul curata legumele, altul prepara prajiturile, cozonacii si totul coordonat, de cele mai multe ori, de ochiul critic sau si plin de sfaturi ale bunicii sau ale mamei. De multe ori inainte de Craciun suntem prea multi in bucatarie si lucrurile degenereaza in distractie, spre supararea „coordonatorului” care este serios si se teme ca distractia va dauna calitatii preparatelor. Insa tocmai aceasta agitatie si lupta contracronometru face sa ne dorim sa sarbatorim in familie si nu in mijlocul prietenilor sau al colegilor. Dintre toate sarbatorile din an, Craciunul este sarbatoarea care se celebreaza cu adevarat in familie.
Indiferent ca esti celebritate sau un anonim, cand vine vorba de unde vom fi in seara de Craciun, majoritatea vom raspunde „in familie”. Toata lupta contracronomentru isi gaseste finalitatea cand te uiti si vezi ca in jurul mesei sunt cei dragi si savureaza momentul. Chiar daca sora mai mare spune ca am pus prea multa sare sau friptura este prea uscata sau in sange, in final nu mancarea conteaza, ci atmosfera, glumele si povestile spuse, adevarurile rostite.
Chiar daca in prezent majoritatea crestinilor nu mai merg la slujba de Craciun, totusi chiar daca nu sunteti crestini practicanti, a merge la slujba inseamna a ne leaga si mai mult unii de altii, nu doar la nivel social, cat si spiritual. A merge in acea seara la biserica, a intelege cu adevarat semnificatia Craciunului nu poate decat sa ne apropie si mai mult.
Iar cel mai asteptat moment dintre toate este momentul in care stam in jurul bradului, cantam colinde, depanam amintiri si deschidem cadourile. Indiferent de varsta, magia momentului deschiderii cadoului ne cuprinde pe fiecare. Oare ce se afla sub acel ambalaj? Sa fie cadoul mult visat? Sau nu? Insa indiferent daca este cadoul mult visat, daca este scump sau nu, importante sunt clipele magice inaintea descoperirii. Este sentimentul ca cineva s-a gandit la noi si tine suficient de mult pentru a ne face o bucurie. Sa fim realisti, avand in vedere situatia economica a majoritatii dintre noi, ne concentram atentia si mai ales banii inspre membrii mici ai familiei, spre copii. La ei ne gandim in primul rand, ca mosul sa le aduca cadoul cel mai dragut. Ei sunt partea sensibila care trebuie ocrotita in orice familie si mai putin, noi oamenii mari. Nu este gresit sa primim cadouri scumpe, insa daca realitatea economica nu a permis ca mosul sa aduca celor maturi cadouri scumpe, nu trebuie sa fim dezamagiti sau bucuria si magia sarbatorii sa dispara.
Nu uitati, traim intr-o lume in care cea mai mare parte a timpului o petrecem la munca, la intalniri de afaceri sau in deplasari. Nu lasati ca orice alta activitate sa va impiedice ca de Craciun sa fiti acasa. Craciunul este o sarbatoare a familiei. Toate traditiile implica familia. Bucurati-va de aceste clipe magice, deoarece pana la urmatorul Craciun vor trece 365 de zile.
Craciun fericit!