Scientia potentia est este un aforism formulat in limba latină, care înseamnă “Cunoașterea este putere”, atribuit lui Francis Bacon, filozof și om de stat englez (1561 -1626), considerat “părintele” empirismului (metodă de cunoaştere bazată pe experienţa senzorială) şi cel care a susţinut posibilitatea cunoașterii științifice bazate doar pe raționamentul inductiv și pe observarea atentă a evenimentelor din natură.
Expresia “Scientia potentia est” sau “Ipsa scientia potestas est” (“Cunoașterea însăși este putere”), tradusă uneori şi in varianta “Înţelepciunea este putere”, apare în lucrarea “Meditationes Sacrae” / “Meditaţii sacre” (1597), a lui Francis Bacon, dar a devenit cunoscută prin intermediul scrierii “Leviathan” (1668), a lui Thomas Hobbes, cunoscut filosof, care a fost, în tinerețe, secretarul lui Bacon.
Un adagiu asemănător cu “Scientia potentia est” apare şi în “Cartea Biblică a Proverbelor”, atribuită lui Solomon, tradusă în latină cu titlul “Vulgata latina”, şi care este o culegere de maxime despre valorile umane, despre comportamentul moral, despre sensul existenţei, punându-se accent pe “înţelepciune” ca “esenţă şi scop al vieţii”.
Scientia potentia est – semnificaţii de-a lungul timpului
De-a lungul timpului, relaţia dintre “cunoaştere” şi “putere”, dintre informaţie, cunoaştere şi înţelepciune (implicit sensul expresiei “Scientia potentia est”) s-a extins, dobândind noi şi complexe semnificaţii. La modul general, “cunoaştere” înseamnă acumulare de informaţii, de abilităţi dobândite prin experienţă, înţelegere teoretică şi / sau practică a unei realităţi, dezvoltatrea unor capacităţi cognitive complexe etc.
La mijlocul secolului trecut, de exemplu, Michel Foucault, filosof, istoric al ideilor, scriitor, antropolog, a abordat relaţia dintre “putere” și “cunoaștere” din perspectiva formelor de control social, prin intermediul instituțiilor.
Tema care stă la baza întregii opere a lui Michel Foucault este relația dintre putere și cunoaștere și modul în care prima este folosită pentru a o controla pe cea de-a doua. Ceea ce autoritățile pretind a fi „cunoștințe științifice” sunt, de fapt, spune filosoful francez, doar mijloace de control social. Foucault arată cum, de pildă, în secolul al XVIII-lea, „nebunia” era folosită pentru a stigmatiza nu doar pe bolnavii mintal, ci și pe săraci, pe cei fără adăpost și pe oricine ale cărui expresii de individualitate nu erau binevenite.
Scientia potentia est – Michel Foucault, trei tipuri de putere
Foucault descrie trei tipuri de putere: puterea suverană , puterea disciplinară și bioputerea. Prin „putere suverană”, Foucault face aluzie la o structură de putere care este similară cu o piramidă, în care o persoană sau un grup de oameni (din vârful piramidei) deține puterea, în timp ce oamenii „normali” (și oprimați) sunt la partea de jos a piramidei. În părțile mijlocii ale piramidei se află oamenii care pun în aplicare ordinele suveranului. Puterea disciplinară vizează membrii unei societăţi şi se referă la totalitatea mecanismelor prin care să fie controlate comportamentele.
“Bioputerea”, în viziunea lui Foucault, se referă la puterea asupra “biosului” (viață) – puterea asupra populațiilor. Bioputerea se bazează, în primul rând, pe norme care să fie interiorizate de oameni (mai degrabă decât pe forța externă) şi care vizează, de pildă, numărul de nașteri, speranța de viață, sănătatea publică, locuința, migrația, criminalitatea etc.
Michel Foucault susţine că, atunci când este vorba de cunoaştere, acest proces este continuu, porninm mereu pe alte şi alte drumuri. Făcând trimitere la celebra frază a lui Descartes – “Cogito ergo sum” / “Gândesc, deci exist” – Foucault susţine că oricine poate ajunge la “cunoaștere” autentică, atât timp cât este o ființă rațională, educată, dispusă să se implice într-un astfel de proces, dar că întotdeauna relaţia cunoaştere – putere compară indivizi, măsoară diferențe, stabilește norme și apoi impune aceste norme celorlalţi.
„Cunoasterea este putere” – în societatea contemporană
Expresia “Scientia potentia est”, în societatea contemporană, a dobândit noi valenţe. Omul este singura fiinţă care are acces la cunoaștere, în sensul că are capacitatea de a-şi pune întrebări despre de natura lui, despre valoarea actelor, a alegerilor sale, iar această facultate îl face unic în lumea în care trăim şi îi conferă “putere”.
De la cunoașterea empirică la știință, de la ştiinţă la puterea tehnologică, de la tehnologie la progres, de la progres la putere – acesta a fost și rămâne motorul principal al istoriei moderne. Astăzi, mai mult ca oricând, liderii de opinie din întreaga lume sunt conştienţi că puterea lor trebuie să se bazeze pe eficiența dezvoltării economiei, al cărei fundament este reprezentat de ştiinţă şi tehnologie, de know-how.
Important este ca adevărul pe care dictonul “Scientia potentia est” (“Cunoaşterea este putere”) îl exprimă să fie însoţit, în realitatea în care trăim, la nivel individual şi colectiv, de onestitatea scopurilor, pentru ca omenirea să meargă pe calea cea bună.
“Scientia potentia est” versus “era post-adevărului”
Ne-am putea gândi că astăzi, când posibilităţile de cunoaştere, în toate sensurile, sunt excepţionale, am devenit şi mai puternici. Or, realitatea arată că, paradoxal, omul contemporan se îndepărtează de cunoaştere, nu mai înţelege că “a cunoaşte” înseamnă apel la raţiune, antrenament pentru studiu, exerciţiu intelectual, întoarcere spre marile valori şi efort pentru a le înţelege, cultivarea capacităţii de a discerne intre informaţiile importante şi cele nesemnificative, creativitate etc.
Astăzi, pentru foarte mulţi, “cunoaşterea” este, de fapt, o pseudocunoaştere, o “rătăcire” în aparenţe, falsuri, iluzii, depersonalizare, ignorarea auto-cunoaşterii, iar pentru mare parte dintre cei care exercită autoritatea, “puterea” se bazează pe strategii de manipulare, propagandă, îndoctrinare şi exploatarea situaţiilor conjuncturale.
În anii 2000, scriitorul american Ralph Keyes a fost cel care a lansat conceptul de “societate post-adevăr” (termen popularizat ulterior pe reţelele sociale), în cartea “The Post-Thruth Era: Dishonesty and Deception în Contemporary life” (“Era post-adevăr: Necinstea şi decepţia în viaţa contemporană”).
În societatea post-adevăr, nu cunoaşterea autentică, nu valorile, nu educaţia primează, ci populismul, imaginile-şoc, faptul divers, voaiorismul, mondenităţile, exhibarea opulenţei etc. – semne ale unei lumi care se îndepărtează de esenţa ei, în care individul (neinteresat de nivelul său cultural) este doar parte dintr-o masă de manevră. “Scientia potentia est” va deveni, probabil, din nefericire, un adagiu uitat sau cu sensul deturnat.
