Pe durata intregului mileniu III i.Hr., scribul egiptean a avut ca activitate principala crearea si perfectionarea scrierii. Competenta sa consta in capacitatea de a crea nu doar textul compozitiei ci si instrumentele grafice destinate sa o redea. Stapanirea scrierii, mai ales in cazul unui text religios nu necesita doar cunostinte lingvistice, ci si cunoasterea tuturor semnelor si simbolurilor care se puteau gasi intr-un text. Scrierea a reprezentat oglinda realitatii, orice lucru scris corespunzand in mod necesar unui lucru real. Aceasta scriere coincidea cu limba oficiala a statului, considerata ca fiind singura limba adevarata, restul limbilor neprezentand nicio importanta. Prin urmare, stiinta de a scrie insemna a poseda o singura limba, care impreuna cu scrierea forma o singura unitate.
In mileniul III, alaturi de scrierea textelor, scribul egiptean a manifestat si o preocupare intensa pentru lectura. Aceasta lectura era considerata ca fiind un adevarat ritual religios, iar cel care o practica avea un titlu pe masura, numindu-se “purtator al cartii rituale” sau “preot lector”. Calitatea de preot lector presupunea competenta de scrib.
Scribii erau organizati in ierarhii conform unor principii de specializare. Pe langa capacitatea de a scrie, conta mult si aceea de a calcula. Printre acesti scribi, se numarau cei care tineau in mana economia, cei insarcinati cu inregistrarea profitului, trierea produselor si organizarea distribuirii resurselor. Au existat insa si scribi aflati in serviciul functionarilor si al preotilor a caror activitate este descrisa in Textele Piramidelor astfel: “deschide (scribul) cutiile sale cu papirusuri (ale administratiei), rupe sigiliile decretelor sale, sigileaza sulurile sale de papirus, îi trimite pe mesagerii sai neobositi”. Sarcinile scribului egiptean rezulta din atributiile zeului Thot, patronul domeniului intelectual: creator al limbilor si scrierii, al stiintei si magiei si al tuturor functiilor la care cunoasterea ofera accesul. Thot este scribul zeilor si preot lector, autor de carti, in special magice.
Importanta scribului egiptean in societate este evidentiata de numeroase basoreliefuri si statui, in care este reprezentat asezat pe pamant, cu picioarele incrucisate, bustul drept, papirusul desfasurat in poala si eventual cu pana in mana dreapta. Toate acestea sugereaza importanta functiei si il indica drept scrib pe acela care scrie cu cerneala pe papirus, deci pe acela care indeplineste efectiv o asemenea sarcina.
O alta functie de baza a scribului egiptean era aceea de a interpreta cuvintele sculptate, pentru majoritatea celor care nu stiau sa citeasca. Astfel, scrierea devine un produs cu anumiti destinatari. In conditiile in care patura instarita dorea tot mai mult sa dobandeasca o instructie cat mai solida, a cresut in importanta utilizarea cartilor, a scrierii si implicit a scribilor. Pe langa textele religioase, scribii au inceput sa redacteze si opere cu caracter narativ, ei trecand de la nivelul de “inventator al scrierii” la cel de “inventator de texte”. In acelasi timp se inregistreaza o crestere nu doar a cantitatii de texte ci si a varietatii acestora. Au aparut manuale de medicina, geometrie, astronomie, teologie, harti topografice, jocuri, ilustratii religioase, satirice, umoristice. Folosirea scrierii a devenit esentiala pentru aprofundarea stiintifica, inlocuind intr-o masura tot mai mare invatarea orala.
Profesia de scrib devine o meserie dorita, ceruta de administratie, iar scribul egiptean se specializeaza intr-o serie de activitati sectoriale care il fac egalul functionarului. Daca in epoca menphita ordinele erau transmise oral prin intermediul unor mesageri, transmiterea acestora se realizeaza din ce in ce mai mult prin mesaje scrise pentru a asigura exactitatea comunicarilor. Scribii sunt organizati pe niveluri ierarhice intr-o structura piramidala extrem de complexa iar competenta de scrib devine cerinta unor activitati care se bucura de un anumit prestigiu. Acum, pentru a deveni functionar sau preot, cunoasterea scrierii era absolut necesara.
Desi scribul nu apartine paturii superioare, el neavand mijloace autonome de subzistenta si fiind doar un angajat al administratiei, politica egipteana dorea ca scribul sa aiba un statut aparte. Acest element rezulta din “Invataturile lui Kheti”. Pentru a-l determina pe fiul său, care mergea la scoala, sa aprecieze meseria de scrib, Kheti îi descrie aspectele altor activitati. Este vorba de cele mai umile meserii, printre care cea de agricultor si mestesugar, meserii care, prin contrast pun in evidenta avantajele profesiei de scrib. Pe langa instructia de care beneficia un scrib, aceasta profesie reprezenta si mijlocul de accedere spre functiile cele mai inalte.
Desi cunoaterea scrierii era necesara pentru a accede la functii inalte, ea nu se identifica neaparat cu meseria de scrib. Cu toate acestea, odata cu trecerea timpului, s-a consolidat constiinta de casta a celor care faceau parte din categoria scribilor si, mai mult, a celor care descindeau din familii unde se cultiva scrierea. Prin urmare, in unele familii existau mai multe generatii de scribi sau functia de scrib alterna pe linie ereditara cu cea de preot sau de functionar, adesea aceste sarcini cumulandu-se. Scribii se disting ca o adevarata patura intelectuala, iar calitatea de scrib dobandeste o conotatie sociala precisa. Scribul nu mai era doar cel care citea inscriptiile de pe morminte, ci acela care scria si citea corespondenta epistolara care inlocuise corespondenta orala, pregatea dari de seama si redacta documente legale.
Dupa ocupatia macedoneana a Egiptului, cultura greaca s-a infiltrat in traditia autohtona. Importanta dobandita in Grecia de documentatia scrisa s-a reflectat si in Egipt, ducand la raspandirea scrierii in toate sferele de utilizare a limbii indigene.