Sensul şi originea expresiei A se duce pe Apa Sâmbetei

Expresia „a se duce pe Apa Sâmbetei” este specifică limbii române, deoarece doar în folclorul autohton există diverse mituri care explică sensul denumirii „Apa Sâmbetei”.

Astfel, despre „Apa Sâmbetei” se spune, după cum explică Victor Kernbach, în Mitologie română, că este un râu care izvorăște din rădăcinile Bradului Lumii, un fel de Pom al Vieții, aflat în Paradis, axis mundi (axă a lumii), un copac similar, de exemplu, cu frasinul Yggdrasill, din mitologia scandinavă, sub care se află zeul Mimir, custode al izvorului înțelepciunii.

Expresia A se duce pe apa sâmbetei ilustrează clar modul în care limbajul reflectă cultura, tradițiile și istoria unei societăți. Această frază, bogată în imagini vizuale și semnificații, ne amintește de importanța poveștilor și a metaforelor în comunicarea noastră de zi cu zi. Prin analiza și înțelegerea originilor și a utilizărilor expresiilor, putem dobândi o mai bună apreciere a limbii și a patrimoniului cultural.

În plus, explorarea expresiilor idiomatice, cum ar fi A se duce pe apa sâmbetei, ne încurajează să ne aprofundăm cunoștințele lingvistice și să înțelegem mai bine subtilitățile comunicării eficiente. Pentru cei interesați să își extindă înțelegerea și să evite greșelile comune, vă recomandăm să consultați articolul nostru despre cum este corect: niciun sau nici un. Acesta oferă o perspectivă valoroasă asupra utilizării corecte a cuvintelor și expresiilor în limba română, îmbogățind astfel calitatea comunicării noastre.

Apa Sâmbetei sau Apa Morților, cum i se mai spune, patronată de Sfânta Sâmbătă, personaj care apare în nenumărate basme românești, este hotar între lumea aceasta și lumea de dincolo. Pe câteva insule, numite Ostroavele Albe, locuiesc Blajinii, considerați a fi primii oameni de pe Pământ. La început, la izvor, apa este limpede, dar, pe măsură ce înconjoară de trei/șapte sau nouă ori Pământul, îndreptându-se spre Sorbul Pământului, pentru a se vărsa în Iad, devine tot mai tulbure, transformându-se, în final, în râu de flăcări.

În multe zone ale țării, există obiceiul ca obiectele care nu se pot da de pomană sau trebuie aruncate, fără a fi „spurcate” (resturi de lumânări, icoane deteriorate, candelele sparte etc.) să fie duse la râu, pentru că toate râurile ajung în Apa Sâmbetei, iar obiectele vor ajunge și ele pe tărâmul celălalt.

Dintr-o astfel de credință a derivat și expresia „a se duce pe Apa Sâmbetei”, cu înțelesul a se pierde, a se prăpădi, a se irosi, a se distruge. Pe de altă parte, o formulare de felul „Duce-te-ai pe Apa Sâmbetei” are valoarea unui blestem cu sensul a dispărea/a pieri (dinaintea ochilor), a înceta să mai existe.