Sindromul burnout, legat de suprasolicitarea profesională, este o realitate pe care nu o mai putem ignora şi care se poate instala în spaţiul incert, confuz, dintre aspiraţiile, valorile, eforturile, aşteptările noastre, care ne definesc viaţa, şi societatea care ne impune reguli, norme, programe, ca şi cum am fi toţi puşi pe un “Pat al lui Procust”, din care să ne dăm jos stanţaţi, uniformizaţi, depersonalizaţi. Putem să fim liberi sau, dimpotrivă, din ce în ce mai captivi în regulile lumii moderne, în funcţie de cum ne asumăm munca, emoţiile, empatiile, identitatea sau distorsiunile, constrângerile impuse de alţii, care, conştient sau inerţial, ar putea sau ar vrea să facă din noi nişte mecanisme depersonalizate.

Oameni obişnuiţi, dar si enumărate personalităţi din toate domeniile, artişti, oameni de afaceri, conducători de instituţii, oameni de ştiinţă, jurnalişti de succes etc., pasionaţi, energici, entuziaşti, creativi, gata să sacrifice totul pentru carieră, au mărturisit că au trecut prin acel moment al “divorţului” dramatic dintre comenzile minţii şi posibilităţile fizicului, când corpul spune “stop, nu mai pot”, dar mintea se încăpăţânează şi vrea mai mult. Toţi au recunoscut ulterior că au fost victimele unui veritabil “cocktail” exploziv, în care s-au amestecat temperamentul, ambiţiile personale, pe de o parte, şi contextul profesional, pe de alta.

Nu există statistici oficiale globale, dar în ţările europene, de exemplu, potrivit Securex HR Research, o societate multinaţională, care se ocupă cu sondaje legate de politicile sociale şi securitatea muncii în Europa, în ultimii zece ani, cazurile de burnout au crescut cu 80%, aproape jumătate dintre medici şi asistenţi sociali se declară în pericol de stres profesional, peste 14% dintre angajaţii din învăţământ sunt înregistraţi cu o astfel de tulburare comportamentală, 20% dintre cei înscrişi la studii de doctorat au fost diagnosticati cu burnout, economia Germaniei este ameninţată din pricina a peste 22% dintre angajaţi care suferă de sindromul burnout etc.

Ce este Sindromul burnout – 3 componente, 6 factori de risc

Sindromul burnout

Sindromul burnout a fost definit pentru prima dată în 1969, de către Harold B. Bradley, într-un articol intitulat “Community-based treatment for young adult offenders”, iar conceptul a fost preluat, în 1974, de către psihanalistul Hertbert J. Freudenberger, în studiile sale despre uzura profesională. Acesta mărturisea că şi-a dat seama, la un moment dat, observând realităţile lumii în care trăia, că “în tensiunea produsă de viaţa modernă complexă, oamenii riscă să-şi piardă resursele interioare şi să se consume ca şi cum i-ar mistui o flacără ascunsă, care lăsa în urmă un gol total, chiar dacă exteriorul pare intact”.

Mai târziu, psihologul american Christina Maslach a profundat acest domeniu, oferind şi o scară de măsură a stresului profesional, adică o evaluare a acelei stări când munca nu mai înseamnă plăcere şi dedicaţie, ci un fel de înverşunare asociată stărilor de anxietate, de depresie, de epuizare fizică şi psiho-emotională.

Sindromul burnout este efectul suprasolicitării profesionale, o stare de stres profesional cronic, pe care specialiştii l-au definit prin trei componente (este vorba de scara de măsură Maslach Burnout Inventory’s, prescurtat MBI), care includ aspecte emoţionale, cognitive, fizice şi comportamentale:

  • epuizarea emoţională, adică sentimentul de vid interior, de pierdere a încrederii în sine, iritabilitate, pesimism, comportament birocratic, toate generate de distanţa dintre implicarea afectivă, profesională şi reprezentarea pe care cineva o are despre meseria pe care o practică şi feedback-ul negativ;
  • depersonalizarea sau cinismul – insensibilitate la lumea exterioară, degradarea relaţiilor cu ceilalţi, scepticism, viziune negativă asupra realităţii, implicit asupra muncii; dificultăţi de concentrare, indecizie, oboseală generalizată, dureri de cap, tulburări de somn, empatie scăzută;
  • sentimentul neîmplinirii personale la locul de muncă, în sensul neputinţei de a răspunde cerinţelor sau impresia că rezultatul muncii nu este apreciat corespunzător.

    Sindromul burnout, captivi in munca
    Sindromul burnout, captivi in munca

Dintre factorii de risc ai Sindromului burnout, al suprasolicitării profesionale, diverse studii i-au evidenţiat pe următorii:

  • program supraîncărcat, cu multe sarcini de rezolvat, asociate cu presiunea timpului de lucru;
  • control slab asupra activităţilor desfăşurate;
  • recompense sub nivelul corespunzător dificultăţii sarcinilor de lucru;
  • lipsa echitaţii profesionale;
  • conflict de valori, cerinţe contradictorii din partea superiorilor;
  • lipsa de claritate a obiectivelor şi a mijloacelor prin care să se atingă obiectivele respective.

Aceşti factori de risc se pot combina, în funcţie de profesie, cu o încărcătură emoţională inerentă, cum este cazul celor care lucrează în spitale, în învăţământ, în asistenta socială, în instituţiile care presupun un contact permanent cu publicul, cu clienţii etc. Studii recente au evidenţiat profesii mai expuse riscului de Sindrom burnout decât altele, precum cele în care solicitarea intelectuală este mai mare, în care există responsabilităţi directe faţă de alte persoane, în care se propun obiective foarte ambiţioase, chiar imposibile, unde există dezechilibre între mijloace şi scop, unde există o ambiguitate sau un conflict al rolurilor. De asemenea, responsabilităţile insufiecient sau greşit definite, absenţa perspectivelor de avansare pe scara ierarhică pot deveni factori favorizanţi în apariţia Sindromului burnout.

Principalul aspect individual de luat în considerare, într-un astfel de context, este locul pe care fiecare îl acordă muncii, valorilor şi identităţii sale, fără a ignora adevărul esenţial că, în mare măsură, prin activitatea pe care o desfăşoară, un om se simte util şi împlinit. Există o legătură care trebuie bine gestionată între suprasolicitarea profesională, instabilitatea emoţională (tendinţa de a percepe evenimentele legate de serviciu ca fiind problematice sau chiar ameninţătoare) şi dorinţa de a fi conştiincios, metodic, organizat, perseverent.

Citește și:  Depresia catatonică – O boală ciudată ce se tratează cu terapia-șoc

Prevenirea Sindromului burnout

Viata are intotdeauna resurse

Atunci când condiţiile de muncă expun la suprasolicitare profesională, trebuie luate câteva măsuri, pentru a preveni Sindromul burnout:

  • În orice profesie, indiferent de rangul în ierarhia specifică, trebuie ca fiecare să reflecteze serios înainte de a accepta o nouă sarcină de serviciu şi să aibă puterea de a spune “nu”, dacă simte că va fi depăşit sau prea stresat de situaţie sau că obiectivele nu sunt realiste.
  • Pentru a evita frustrarea şi sentimentul eşecului, este indicată fixarea unor obiective realiste şi limite în angajamentul profesional.
  • Trebuie exersată abilitatea de a recunoaşte situaţiile provocatoare de stres şi evitarea lor, eventual prin întocmirea unei liste de priorităţi.
  • În caz de stres, problemele trebuie împărtăşite cu ceilalţi, pentru că izolarea, interiorizarea contribuie la epuizarea emoţională.
  • Este necesar să se asculte mesajul corpului şi să se evite oboseala cronică.
  • Faţă în faţă cu problemele profesionale, este util, de asemenea, să ne păstrăm calmul (care şi el trebuie “antrenat”), ceea ce ajută la reconsiderarea, chiar relativizarea importanţei unei probleme.
  • Pe cât posibil, să se delimiteze viaţa profesională de cea personală, inclusiv prin ignorarea mesajelor care ţin de serviciu, în timpul de relaxare şi odihnă.

Cum poate fi tratat Sindromul burnout?

Sindromul burnout, intre epuizare si dorinta de fericire

Nu există un tratament specific pentru Sindromul burnout, dar există câteva căi de urmat, recomandate de medici. În primul rând, trebuie recunoscută şi acceptată, fără autocondamnare, o astfel de stare, chiar dacă intră în contradicţie cu convingerile personale despre muncă, pasiune, efort.

Apoi este necesară o pauză de muncă, mai scurtă sau mai îndelungată, în funcţie de severitatea manifestărilor, timp în care se poate apela şi la o terapie comportamentală şi cognitivă, coordonată de un psihoterapeut. Reluarea activităţii profesionale trebuie să se facă simultan cu luarea unor decizii ferme legate de orele de muncă, de reconsiderarea priorităţilor, de definirea clară a obiectivelor, de relaţiile cu ceilalţi.

Pentru mulţi dintre cei care au trecut prin Sindromul burnout, revenirea la serviciu este legată de sentimente de teamă şi incertitudine – teama de privirea celorlalţi, de sarcinile de îndeplinit, de a nu-şi pierde locul de muncă etc. De aceea, înainte de orice, persoana în cauză trebuie să fie sigură că are refăcute resursele de energie şi încredere, ca şi hotărârea de a solicita sarcini clare şi posibile, într-un inteval de timp rezonabil.

Munca – o condiţie a fericirii sau Patul lui Procust în varianta modernă?

Sindromul burnout, suprasolicitarea profesionala

De câte ori nu auzim în jurul nostru afirmaţii de felul: “ Este foarte muncitor, este un curajos!”, “ X datorează reuşita sa muncii continue!”, “Y se gândeşte doar la munca sa, nu mai are timp pentru familie, pentru copii!” etc. – expresii care arată stima pentru cel care reuşeşte graţie muncii sale, eforturilor continue, ceea ce este foarte onorabil şi firesc, pană la un punct. Ar trebui însă să medităm şi la întrebarea dacă munca înverşunată este singurul reper al unei vieţi fericite, dacă este o valoare exclusivă. Sau, dintr-un alt unghi, dacă este o “corvoadă” necesară, de neevitat, o constrângere, atâta vreme cât viaţa noastră se construieşte într-un context social, şi nu izolat.

Cine ar putea răspunde în mod categoric ce înseamnă o viaţă reuşită, fericită? Ca să putem judeca în termeni de “succes” sau “eşec” o viaţă ar trebui să existe o definiţie universal valabilă a fericirii, ceea ce pare imposibil, pentru că oamenii sunt diferiţi, valorile, reperele, aspiraţiile sunt diferite, fiecare este în căutarea unei vieţi care să-l satisfacă, să nu aibă sentimentul că trăieşte degeaba. Munca este, desigur, mijlocul prin care un individ poate să-şi creeze fundamentul pentru o viaţă reuşită, adică să aibă cele necesare traiului, la care să adauge ceea ce îl defineşte ca om, ceea ce îl face fericit.

Fericirea este “Binele Suprem”, spunea, încă din antichitate, Aristotel. Este în vârful ierarhiei a tot şi comandă tot, numai că realitatea ne demonstrează în fiecare zi că plenitudinea durabilă nu există sau, oricum, trebuie mereu “alimentată”, aşa că a face din fericire un proiect permanent înseamnă a trăi mereu orientaţi către un viitor, ignorând sau supraexploatând prezentul.

Pentru a nu deveni “sclavii” lumii moderne, probabil că ar trebui să medităm mai mult asupra alegerilor noastre, asupra felului în care ne putem asuma responsabilităţile şi ţintele de atins. Munca este şi un drept, şi o datorie, şi o constrângere, dar şi o condiţie a libertăţii noastre, atât timp cât nu ne transformă în fiinţe captive, într-o lume supertehnologizată, alertă, calată pe profit şi pe competiţie.

Sindromul burnout este privit, înţeles, explicat ca o patologie legată de civilizaţia modernă, o tulburare care reflectă aspecte distorsionate ale organizării sociale contemporane, dominată de urgenţă, performanţă, concurenţă exacerbată, evaluare inadecvată a rezultatelor muncii. Pascal Chabot, un filosof şi sociolog contemporan, în cartea sa “Global burnout”, explică pe larg maniera în care tehnocapitalismul şi dorinţa de “progres util” pot avea un impact nociv asupra psihicului uman, propunând ca alternativă, mai degrabă”, un “progres subtil”.

Aşadar, să progresăm “subtil”, să ne definim şi să ne identificăm capacităţile intelectuale, fizice, afective, comportamentale, să fim oameni ai timpului nostru, fără a uita ceea ce ne particularizează în raport cu ceilalţi, să fim sănătoşi, muncitori, fericiţi şi liberi şi, astfel, nicio constrângere nu ne va da dimensiunile Patului lui Procust, încadrându-ne gândirea şi afectivitatea în tipare stabilite de alţii, ci vom fi, fiecare în parte, de neconfundat şi de neînlocuit.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.