Sine ira et studio este o expresie latinească, însemnând “Fără ură și fără părtinire”/ “Fără mânie și părtinire”. Expresia este atribuită istoricului roman Tacitus, mai exact, apare în prefața lucrării sale, “Annales” (sau “Ab Excessu Divi Augusti”/ “De la moartea divinului Augustus”), în care afirmă intenția de a scrie istoria imparțial, fără influența emoțiilor personale sau a parti-pris-urilor politice (păreri preconcepute/ aprecieri subiective asupra unei persoane sau situaţii).
Orator desăvârşit şi critic acid al degradării morale şi politice a timpului său, Tacitus îşi propune, în “Annales”, să prezinte istoria romană, de la Octavianus Augustus, primul impărat roman, până la moartea lui Nero, adică din perioada cuprinsă între anii 14 și 68 d.Hr., constatând că partizanii valorilor republicane (el însuşi apartind acestei categorii) au devenit victime ale “tiranilor”, iar populaţia era dominată de o stare de letargie. De altfel, observa Tacitus, “cele mai mari tulburări” se manifestaseră încă din ultimii ani ai Republicii Romane (70 – 50 î.Hr.), când “au început să apară decrete care nu se mai aplicau tuturor, ci indivizilor”.
Contextul în care apare expresia, in “Annales”, este acesta: “Sine ira et studio, quorum causas procul habeo” (“Fără ură și părtinire, de care m-am ținut departe”), subliniind dorința unei atitudini obiective, fapt rar într-o epocă în care istoriografia era adesea influențată de interese politice sau personale.
Aşadar, considera Tacitus, adevărul trebuie spus “Sine ira” (“fără mânie”/ “fără ură”), adică fără resentimente personale, care ar putea duce la o viziune părtinitoare negativă, “et studio” (“și fără zel”/ “fără favoritism”), adică fără a fi înclinat să avantajezi o parte (prin “entuziasm” excesiv, dictat de interes).
Expresia “Sine ira et studio”, în limbajul actual
Astăzi, expresia „Sine ira et studio”, care a traversat glorios secolele, este folosită pentru a desemna o atitudine de neutralitate/ obiectivă, în special în jurnalism, în cercetare istorică sau în analiză critică – acolo unde este important să se evite prejudecățile sau părtinirile, cu atât mai mult cu cât judecăţile noastre sunt pervertite de o serie de stereotipuri, de distorsiuni în gândire, care ne alterează comportamentul şi capacitatea de gândi raţional, echilibrat.
Graţie formulării concise, expresia apare frecvent în jurnalism (pentru a sublinia imparțialitatea și echidistanța), în discursuri academice sau politice (pentru a promova o analiză neutră și echilibrată), în dezbateri (ca ideal de conduită intelectuală), în cercetare (când se urmărește obiectivitatea absolută).
De exemplu, se poate spune: “Reporterul și-a prezentat ancheta sine ira et studio, oferind o imagine echilibrată, fără a căuta vinovați sau eroi” sau “În analiza conflictului dintre cele două tabere politice, este esențial să ne păstrăm perspectiva sine ira et studio, pentru a putea înțelege cauzele profunde și posibilele soluții”.
Expresia, dată fiind simplitatea, dar şi concizia acesteia, apare şi în limbajul comun, atunci când, într-o discuţie, locutorul vrea să atragă atenţia că transmite un mesaj, “cu imparțialitate”, “fără încrâncenare” (sau, cum spune o frumoasă expresie românească, “fără patimă”), “cu mintea limpede”, “cu judecată dreaptă”, clar şi echilibrat sau când conlocutorul sesizează o astfel de atitudine. De exemplu: “A privi lucrurile fără ură și părtinire este tot mai greu în vremuri tulburi”, “Comentariul său, fără patimă, a surprins ambele perspective”, “E nevoie de un arbitru cu judecată dreaptă, nu de unul care ia partea celor ce strigă mai tare” etc.
