Home Animale Specii de crocodilieni – aligatori, caimani și crocodili din toată lumea

Specii de crocodilieni – aligatori, caimani și crocodili din toată lumea

0
Specii de crocodilieni - aligatori, caimani și crocodili din toată lumea

Aligatorii, caimanii și crocodilii sunt reptile de dimensiuni mari care fac parte din ordinul Crocodilia, clasa Reptilia. Sunt prădători semiacvatici cunoscuți cu numele comun de crocodilieni. Preferă lacurile, lagunele, mlaștinile și râurile de apă dulce. Au corpul lat, turtit, iar coada lungă și musculoasă. Coloritul este închis, măsliniu, maro, gri sau negru. Gavialul este o specie care are botul lung și îngust, restul speciilor de crocodilieni au botul scurt și mai lat.

Specii de aligatori, caimani și crocodili din toată lumea:

Crocodylus niloticus
Crocodylus niloticus

Crocodilul de Nil este o reptilă care trăiește într-un habitat acvatic în Africa și vestul Madagascarului. Are denumirea științifică de Crocodylus niloticus și poate fi recunoscut după corpul măsliniu cu dungi transversale întunecate pe partea dorsală, solzi osoși ca niște plăci, corpul lung de până la 3,5 m. Unele exemplare sunt și mai mari, pot avea aproximativ 6 m.

Alligator mississippiensis

Aligatorul american este o reptilă puternică, foarte mare, poate avea lungimea corpului de 2,8-5 m. Trăiește în mediu acvatic în regiunile din sud-estul SUA. Are denumirea științifică de Alligator mississippiensis. Are corpul negru dacă este un exemplar adult. Comparativ cu acesta exemplarele tinere prezintă și benzi transversale intens colorate.

Caiman crocodilus

Caimanul cu ochelari trăiește în America Centrală și nordul Americii de Sud. Are denumirea științifică de Caiman crocodilus și poate avea lungimea corpului de 2-2,5 m. Este cunoscut și cu numele de caimanul comun și se remarcă prin creasta osoasă din fața ochilor și coloritul măsliniu pe partea ventrală.

Melanosuchus niger

Caimanul negru are lungimea corpului de 4-6 m și trăiește în nordul Americii de Sud. Are denumirea științifică de Melanosuchus niger și este vânat intens pentru pielea sa. Ziua stă în apă, plutind la suprafața acesteia, iar noaptea obișnuiește să vâneze la țărm. Se hrănește cu pești, capibara, păsări, atacă și animale domestice dar și oameni dacă are ocazia.

Gavialis gangeticus

Gavialul poate fi recunoscut după botul foarte îngust. Este o reptilă care trăiește într-un habitat acvatic din nordul subcontinentului indian. Are denumirea științifică de Gavialis gangeticus și este o specie în pericol de dispariție. Un exemplar adult poate avea lungimea corpului de 4-7 m.

Osteolaemus tetraspis

Crocodilul pitic este întâlnit în mlaștinile din pădurea ecuatorială din vestul și centrul Africii. Are corpul destul de mic, poate avea lungimea de 1,7-1,9 m. Are denumirea științifică de Osteolaemus tetraspis. Este o specie vulnerabilă, în pericol de dispariție.

Crocodylus porosus

Crocodilul de apă sărată este cunoscut și cu numele de crocodilul indo-pacific și cu denumirea științifică de Crocodylus porosus. Este răspândit în sud-estul Asiei și nordul Australiei. Are lungimea corpului de 5-7 m, este considerat cel mai mare crocodilian din lume.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version