Staţiunea Slănic din judeţul Prahova este unul dintre cele mai populare oraşe ale acestui judeţ, acest lucru datorându-se în special existenţei salinei cu acelaşi nume şi a ştrandurilor cu apă sărată. Deseori, oraşul este numit Slănic-Prahova, încercându-se diferenţierea de Slănic Moldova, staţiune a judeţului Bacău.
Numele oraşului provine din limba slavonă şi se traduce prin „sare” – staţiunea Slănic s-a dezvoltat în jurul unui zăcământ de sare, prezent nu numai în subteran, ci şi la suprafaţă. Exploatările de sare de aici sunt cele mai recente din România, iar cel care a descoperit că în zonă există un zăcământ de sare a fost spătarul Mihai Cantacuzino.
Acesta a cumpărat, în anul 1685, moşia Slănic, având în minte un singur lucru: să deschidă o mină de sare. Astfel, prima exploatare atestată documentar datează din anul 1688, aceasta fiind realizată în locul denumit Valea Verde. Un an mai târziu, spătarul a început exploatări şi în Baia Baciului. La începutul secolului al XVIII-lea însă Cantacuzino a donat moşia Mănăstirii Colțea (Bucureşti), cu tot cu ocne.
Sfârşitul secolului al XIX-lea consemnează faptul că Slănic avea titulatura de comună urbană, alcătuită din două părţi – Prajani şi Grosani. În acel moment, cei aproape 5000 de locuitori aveau la dispoziţie cinci biserici, o şcoală, cinci mori şi o fabrică de ipsos. Documentele acelor vremuri menţionează şi Baia Baciului şi Baia Verde, două izvoare de iod şi sare, care erau în proprietatea statului.
La mijlocul secolului al XX-lea, oraşul devenise parte a raionului Teleajen care, la rândul lui, făcea parte din regiunea Prahova. Judeţul Prahova a fost reînfiinţat în anul 1968, oraşul rămânând parte a lui – astăzi, Slănicul este alcătuit din oraşul propriu-zis şi din satele Prăjani şi Grosani.
Obiective turistice
Cel mai cunoscut obiectiv turistic din staţiunea Slănic este Salina Slănic, aceasta fiind una dintre cele mai vizitate saline din România. Mina Unirea a fost exploatată până în anul 1972, an în care a fost introdusă într-un circuit turistic.
Adâncimea maximă este de 271 de metri, iar accesul este asigurat de două lifturi, care urcă şi coboară în doar 90 de secunde. Temperatura este una constantă, de 12 ˚C, iar aerul este bogat în ioni de sodiu – datorită acestui lucru, în salină, se pot efectua tratamente pentru afecţiunile respiratorii.
De altfel, cei care au astfel de probleme se pot caza în salină, având la dispoziţie un mic sanatoriu. Turiştii se pot relaxa pe terenurile de sport (fotbal, volei, baschet), pot admira basoreliefuri şi statui ale unor personalităţi române (Mihai Eminescu, Decebal, Mihai Viteazul etc), iar cei mici se pot juca în spaţiul destinat lor. Salina poate fi vizitată de marţi până duminică, percepându-se o taxă de intrare (redusă pentru elevi şi studenţi).
Lângă salină, se află Muzeul Sării, amenajat în Casa Camarasiei, o casă de renume din staţiunea Slănic. Aceasta a fost construită undeva la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi a aparţinut celui care colecta taxele pe sare.
Muzeul a fost deschis în anul 2003 şi conţine documente şi alte obiecte care au legătură cu istoria prelucrării sării în Slănic, planșe geologice, informaţii despre fauna şi flora Slănicului, cristale de sare şi multe altele.
De asemenea, vizitatorii pot vedea cum arată biroul cămăraşului (funcţionarul domnesc ce colecta taxele) – una din camerele de la etaj a fost reconstituită în acest sens.
Complexul Baia Baciului este un alt obiectiv turistic popular din staţiunea Slănic, având în vedere că în cadrul lui este amenajat un ştrand. Complexul este alcătuit din Baia Baciului (sau Lacul Mare), Muntele de sare (format la rândul lui din Baia şi Grota Miresei) şi Baia Porcilor (numit aşa deoarece lacul are nămol terapeutic).
Muntele de sare şi Grota Miresei s-au format în urma exploatării de sare, care a luat sfârşit în anul 1852. Numele grotei şi a băii datează din anul 1920, când se spune că o femeie s-a sinucis la doar câteva zile după nuntă, aruncându-se de pe muntele de sare.
Lacurile sărate din staţiunea Slănic sunt şi ele apreciate, fiind folosite în tratarea diverselor afecţiuni. Există şapte astfel de lacuri: Lacul Verde 1, 2 şi 3, Baia Baciului, Lacul (Baia) Miresei, Baia Roșie şi Baia Porcilor.
Salinitatea ridicată din aceste lacuri permite realizarea unor proceduri ca hidroterapia cu apă minerală salină, electroterapie, masoterapie, kinetoterapie, termoterapie şi altele.
Se recomandă tratamentele unor afecţiuni reumatismale degenerative şi a unor afecţiuni posttraumatice ale aparatului locomotor, a unor afecţiuni ginecologice cronice, a unor afecţiuni respiratorii cronice alergice şi infecţioase, a unor afecţiuni dermatologice etc.
Staţiunea Slănic se află la 45 de kilometri de Ploieşti şi 100 de kilometri de Bucureşti. Accesul este posibil atât cu trenul (oraşul are gară), cât şi cu autoturismele.
Pe lângă atracțiile naturale, Slănic-Prahova este și un loc plin de istorie și cultura. Orașul găzduiește numeroase evenimente culturale și festivaluri care celebrează tradițiile locale și atrag vizitatori din toată țara, sporind farmecul comunității.
Pentru iubitorii de natură, împrejurimile Slănicului oferă peisaje pitorești și trasee de drumeție care permit explorarea frumuseților naturale ale regiunii Prahova. Fie că este vorba de plimbări prin păduri sau de vizite la obiective turistice în apropiere, Slănic oferă ceva pentru fiecare.
