Statuia Libertății stă mândră în portul New York-ului de aproape 130 de ani (aniversarea de 130 de ani va avea loc pe 28 octombrie 2016). Statuia a fost un cadou din partea Franţei către Statele Unite ale Americii ca recunoaştere a prieteniei înfiripate în timpul Revoluţiei Americane şi venea la împlinirea a 100 de ani de la semnarea „Declaraţiei de Independenţă”. Din acel moment a devenit un simbol internaţional al libertăţii şi democraţiei.

Statuia, cunoscută în mod oficial drept „Libertatea Luminează Lumea”, a fost proiectată de sculptorul francez Frederic Auguste Bartholdi la ideea istoricului francez Edouard de Laboulaye. Monumentul a fost un efort comun de colaborare între cele două state. Statele Unite îşi asumaseră construcţia piedestalului iar Franța era responsabilă pentru statuie şi pentru asamblarea ei în Statele Unite.

Ideea unei statui de o aşa amploare îi vine lui Bartholdi în momentul în care vizitează Egiptul. Aici el este impresionat de măreţia piramidelor şi a Sfinxului. El vede în construcţiile egiptene moştenirea viitorului.

Întors în Franţa, el îşi imaginează statuia sub forma unei femei. Femeia în robă o reprezintă pe Libertas, zeiţa romană a libertăţii. Ea ţine în mână o torţă şi o tabletă pe care este înscrisă data de semnare a „Declaraţiei de Independenţă a Statelor Unite” (4 iulie 1776).

În ultimii ani a apărut o teorie conform căreia, iniţial, statuia nu fusese destinată Statelor Unite, ci Egiptului. Bartholdi intenţionase să o realizeze pentru Egipt sub forma unui far. Deoarece înţelegerea cu liderul egiptean a căzut, acesta s-a orientat către America.

După ce s-a finalizat proiectarea în miniatură, statuia în sine a fost creată folosind matriţe de lemn, un înveliş de cupru iar structura internă de fier a fost proiectată de un inginer foarte cunoscut, Gustave Eiffel.

Cu toate acestea, lipsa fondurilor a reprezentat o mare problemă de ambele părţi ale Oceanului Altantic. În Franţa au fost folosite o sumedenie de modalităţi pentru a strânge fonduri, de la diferite forme de divertisment, la taxe publice şi chiar o loterie. De partea cealaltă a oceanului sunt organizate evenimente teatrale, expoziţii de artă, licitaţii ale unor opere ale lui Batholdi. În 1883 poetul Emma Lazarus a scris celebrul sonet „The New Colossus” pentru o licitaţie ale cărei încasări aveau să fie folosite pentru piedestalul statuii.

Cu toate acestea, strângerea de fonduri mergea foarte prost mai ales în Statele Unite. În acel moment intervine Joseph Pulitzer, un jurnalist de succes şi proprietarul unui ziar financiar din New York. El vede mai multe oportunităţi în această situaţie: să strângă fonduri pentru statuie, să crească numărul de ziare vândute şi să lovească în cei bogaţi.

Citește și:  Cum a luat naștere Turul Franței, cea mai cunoscută competiție ciclistă?

Pulitzer şi-a stabilit ca obiectiv strângerea sumei de 100.000 de dolari. Acesta promitea publicarea numelor tuturor contribuabililor, batjocorea bogaţii şi planta ideea că statuia era a întregii Americi, nu numai a New York-ului. Planul său a funcţionat. De la bunici până la nepoţi, toţi au contribuit cu măcar câţiva cenți (80% din sumă fusese strânsă din donaţii de mai puţin de 1 dolar). Până la începutul lui august 1885 se strânsese suma de 100.000 de dolari, chiar puţin peste.

Proiectat de arhitectul american Richard Morris Hunt, piedestatul a fost construit în interiorul Fortului Wood de pe insula Bedloe.

Statuia a fost terminată în Franţa şi apoi trimisă în Statele Unite în 200 de lăzi iar în luna iunie ajunge la New York. Următoarele patru luni, muncitorii reasamblează statuia şi o amplasează pe piedestal. Cu tot cu piedestal statuia ajunge la 93 de metri.

Chiar dacă nu se pot vedea foarte bine picioarele, statuia stă între lanţuri rupte, cu piciorul drept ridicat ilustrând o mişcare înainte, departe de opresiune şi sclavie.

Iniţial, statuia a avut rol de far şi timp de 16 ani a îndeplinit această misiune. Numele insulei pe care stă statuia a fost Bedloe până în 1956, când a fost redenumită „Insula Liberty”.

Statuia Libertăţii a devenit simbol al imigraţiei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când mai mult de 9 milioane de imigranţi au venit în Statele Unite ale Americii. De cele mai multe ori statuia era primul lucru pe care aceştia îl vedeau.

În pofida semnificaţiei pozitive, independenţa americană şi abolirea sclaviei, afro-americanii au văzut statuia ca o imagine ironică a Statelor Unite ale Americii. Pretinde că este o ţară a libertăţii şi justiţiei, pentru toţi, indiferent de rasă, în ciuda faptului că rasismul şi discriminarea continuau să existe.

După atacurile teroriste de pe 11 septembrie 2001, statuia a fost închisă pentru 100 de zile, din motive de securitate. Piedestalul a fost redeschis publicului în 2004 iar statuia abia în 2006, dar numai un număr limitat de vizitatori poate urca până la coroană.

Până la începutul secolului al XX-lea, oxidarea exteriorului de cupru prin expunerea la ploaie, vânt şi soare a dat statuii culoarea verde deja foarte bine cunoscută.

Începând cu anul 1984, Statuia Libertăţii face parte din Patrimoniul Mondial al UNESCO şi are parte de milioane de vizitatori în fiecare an.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.