Home Invenții & Descoperiri Stiloul – inventia romanului Petrache Poenaru

Stiloul – inventia romanului Petrache Poenaru

0
Stilou

Putini stiu, probabil, ca inventatorul stiloului este romanul Petrache Poenaru, care, in 1827, pe cand se afla la Paris, ca student la Politehnica, a depus cerere si a obtinut, in capitala Frantei, un brevet pentru ceea ce el a numit “stilou portabil fara sfarsit, care se alimenteaza singur”, de fapt, primul stilou cu rezervor din lume. Paradoxal, in cele mai multe istorii ale inventiilor, din strainatate, numele Petrache Poenaru este ignorat, iar romanii nu par prea interesati de corectarea unor erori facute cu sau fara intentie. Pana la vremea respectiva, pentru scrisul cu cerneala s-au folosit diferite obiecte – in Antichitate, bucati subtiri de trestie, care absorbeau tusul si apoi il eliberau lent, cand erau inclinate, pe foia de papirus, pensula, cu maner de bambus, in civilizatia chineza, iar mai tarziu, pana de gasca sau alte feluri de pene, care trebuiau sa fie mereu ascutite si inmuiate in calimara. In secolul al XVIII-lea, pana de gasca a fost inlocuita cu penita metalica, atasata unui toc din lemn, metal sau os, dar care, de asemenea, necesita inmuierea continua in cerneala si mare grija din partea utilizatorului, pentru ca foaia de hartie sa nu se pateze.

Stilou1

Stiloul “Poenaru” remedia mai toate defectele obiectelor de scris anterioare – nu zgaria hartia, nu pata, iar cerneala alimenta, in flux continuu, penita. Ideea romanului a fost generata de o necesitate, pentru ca, student fiind, era nevoit sa umble permanent cu o calimara si un toc in buzunar, iar scrisul era destul de chinuitor. La fel i se intamplase lui Petrache Poenaru si inainte de a ajunge la Paris, in perioada in care  Tudor Vladimirescu il numise “scribul” sau, apreciindu-i nu numai devotamentul fata de cauza revolutiei de la 1821, dar si inteligenta si spiritul inventiv. De altfel, tot Petrache Poenaru s-a ingrijit si de aparitia ziarului “Foia de propaganda”, menit sa sustina armata lui Tudor Vladimirescu, se pare ca el a fost primul care a conceput steagul revolutiei (devenit insemn national), format din cele trei culori – rosu, galben si albastru – si a participat activ si la revolutia de la 1848. A urmat studii tehnice la Viena si Paris, la insistentele lui Tudor Vladimirescu, iar spre sfarsitul vietii a fost primit ca membru al Academiei Romane, pentru meritele sale in promovarea invatamantului romanesc (este fondatorul, printre altele, al Facultatii de Constructii din Bucuresti).

Stiloul inventat de Petrache Poenaru a fost imbunatatit de Lewis Edson Waterman, un agent de vanzari din New York, care, dupa ce a distrus (involuntar) un contract, din pricina unei pete de cerneala, care a acoperit semnatura unui client, a cautat o solutie, pentru un stilou “fara pete”, perfectionand canalele fine care legau rezervorul instrumentului de scris, facut din cauciuc, de penita, astfel incat sa curga numai atata cerneala cat era necesar. O mica pompa,  plasata deasupra rezervorului, crea o anumita presiune, datorita careia cerneala in surplus era aspirata in rezervor. Brevetul a fost obtinut in 1884, acesta fiind anul de nastere al stiloului recunoscut oficial (desi trecusera mai mult de cincizeci de ani de la inventia lui Petrache Poenaru). Instrumentul de scris s-a bucurat de succes, pana la jumatatea secolului urmator, Waterman punand si bazele unei firme – “The Ideal Pen Company” (“Stiloul ideal”), prima marca de stilou produsa pe scara larga numindu-se “The Regular”. La inceputul secolului al XX-lea, in Statele Unite ale Americii, au aparut si alte firme de renume, producatoare de stilouri, precum Parker si Sheaffer.

Cele mai multe stilouri de astazi functioneaza cu patroane (cartuse/rezerve) de cerneala, din plastic, fixate in interiorul stiloului si care pot fi inlocuite in momentul in care se termina continutul. Patroanele cu cerneala au fost inventate in anii 1930, erau din sticla si au fost produse initial de firma franceza Jif, sub licenta Waterman.

Chiar daca, in anii 1950, inventarea pixului (stiloul cu bila) a devansat, in popularitate, stiloul clasic, totusi, acesta din urma ramane, in continuare, preferat, atunci cand este vorba de calitatea scrisului, pentru ca liniile trasate cu ajutorul penitei si al cernelii sunt mult mai fine si mai fidele personalitatii celui care scrie. Cele mai bune stilouri sunt cele cu penita din otel sau din aur, alungita, cu varf din iridium, material foarte rezistent.

De-a lungul timpului s-au impus cateva marci de stilouri (in variante obisnuite sau de lux), dintre care cele mai cunoscute, in afara de Waterman, Parker si Sheaffer, sunt: Pelikan (firma germano-elvetiana), Faber-Castell, Montblanc, Rotring, Caran d’Ache, Cartier, Aurora etc. Compania Pelikan, chiar daca, in ultimii ani, instrumentele de scris s-au diversificat, fiind mai cautate cele cu gel sau cu pasta si mai ieftine, continua sa produca, incepand cu anii 1980, stilouri de lux, in editie limitata, cum ar fi, de exemplu, seria dedicata celor “sapte minuni ale lumii”, iar in 2012, a vandut pe internet unsprezece stilouri unicat, cu un design exceptional si de o calitate remarcabila.

Pana la ora actuala, cel mai scump stilou din lume a fost produs in Italia, de catre celebra firma “Aurora”, se numeste “Aurora diamant” si a costat 1 470 600 de dolari. Este facut din platina, cu penita din aur si ornamentat cu diamante. De o valoare similara este si un exemplar de stilou MontBlanc (marca preferata a presedintelui american Kennedy), numit “Mistery Pen”, din colectia Meisterstuck, cu patru mii de diamante incrustate, cu carcasa din rasina neagra si penita fabricata manual, din aur de 18 carate, cu incrustatii de platina.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version