Arhitectura romaneasca medievala a ajuns la maxima ei stralucire prin ceea ce, pana astazi, a ramas cunoscut in cultura, ca fiind stilul brancovenesc. Termenul este derivat din numele domnitorului Constantin Brancoveanu, o personalitate exceptionala de la sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea, care a marcat nu numai istoria noastra nationala, ci si cultura epocii. Minte stralucita si conducator patriot, a fost torturat si ucis de turci, la Constantinopol, in fortareata Yedikule, dupa ce a asistat la supliciul celor patru fii ai sai, Constantin, Radu, Stefan si Matei, si al sfetnicului si ginerelui sau, Ianache Vacarescu, pentru ca nu a renuntat la demnitatea de roman si la credinta ortodoxa. Toti au fost canonizati in 1992, fiind pomeniti pe 16 august, de ziua Sfintilor Martiri Brancoveni.
Stilul brancovenesc,manifestat in constructiabisericilor, manastirilor si a palatelor domnesti din acea vreme, se caracterizeaza printr-un amestec foarte original de influente din Renasterea apuseana, din arta bizantina, baroca si gotica. Aceasta diversitate, care a gasit o cale de armonizare, al carei rezultat a fost, pana la urma, un stil distinct – cel brancovenesc – se explica prin asezarea Tarilor Romane la o rascruce culturala, intre lumea balcanica (a carei prezenta a fost resimtita puternic, din punct de vedere religios, artistic si politic), cea germanica (Imperiul Austro-Ungar) si, evident, occidentala (dinspre care veneau, in secolul al XVII-lea, ecourile catolicismului, ale Reformei, ale clasicismului si Renasterii). Toate acestea s-au asezat pe o mostenire latina foarte puternica, manifestata, la modul cel mai general, prin gustul pentru echilibru si armonie, in arta, dar si in structura sufleteasca a românilor. De altfel, constiinta latinitatii si afinitatea pentru valorile eterne ale spatiului european au constituit principalul suport al rezistentei noastre in istorie si in cultura (si poate nu este prea tarziu sa ni le reamintim in degringolada prezentului).
In arhitectura, stilul brancovenesc se defineste prin atentia speciala acordata decoratiunilor exterioare si interioare (care atinsesera un punct culminant in epoca lui Neagoe Basarab, prin exceptionala Biserica Episcopala de la Curtea de Arges), prin redescoperirea sculpturii in piatra (basoreliefuri in stil oriental, decoratiuni florale, geometrice), a coloanelor elegante, prin gustul pentru foisoare, scari, logii, pridvoare deschise (amestec de arhitectura apuseana, rasariteana si traditionala romaneasca). Razbate, deopotriva, din constructia asezamintelor sacre sau ale celor laice, gustul pentru opulenta, pentru stilul bogat. Din barocul occidental (un curent intermediar intre Renastere si clasicism) a imprumutat stilul brancovenesc, cu moderatie, interesul pentru o anume solemnitate a constructiilor, pentru liniile curbe in decoratie, pentru efectele de perspectiva in pictura (racursi, trompe l’oeil) si pentru armonizarea cu decorul natural.
Caracteristicile stilului brancovenesc se regasesc in arhitectura fostelor conace boieresti, a palatelor domnesti, astazi, in mare parte, muzee, a caror constructie a fost incurajata de Constantin Brancoveanu, si pentru ca el insusi era un domnitor cultivat, dar si pentru a-si manifesta autoritatea si bunastarea – Palatul Mogosoaia, resedinta de vara de la Potlogi, Biserica Antim (Bucuresti), Biserica Coltea (Bucuresti), Manastirea Sinaia, Manastirea Horezu, Manastirea Govora etc.
Palatul Mogosoaia, situat in apropierea Bucurestiului, este una dintre cele mai frumoase constructii laice in stil brancovenesc. Constructia sa a fost terminata in 1702, in timpul domniei lui Constantin Brancoveanu. Ansamblul arhitectural cuprinde, pe langa palatul propriu-zis, un turn de veghe, o casa de oaspeti, o bucatarie (construita separat), cavoul familiei Bibescu (care a cumparat domeniul de la unul dintre nepotii domnitorului). Fatada palatului este cel mai frumos element de arhitectura, cu un pridvor, cu arcade trilobate, dupa modelul palatelor venetiene, oglindindu-se in apa lacului din imediata apropiere. O scara somptuoasa completeaza aceast decor exterior. La etaj se afla saloanele oficiale si camerele princiare, ornamentate cu stuc oriental si cu picturi murale, care reprezinta familia princiara si diverse scene istorice – sala turco-persana, sala fanariota, sala ortodoxa, sala franceza etc. In prezent, aici se afla Muzeul de arta brancoveneasca.
Manastirea Horezu , din judetul Valcea, este nu numai unul dintre cele mai mari complexe monahale din tara (peste trei hectare), dar, poate, si cea mai semnificativa constructie pentru stilul brancovenesc. De altfel, din 1993, este trecuta in patrimoniul UNESCO. Denumirea locului vine de la “huhurezi”, singurele pasari care puteau fi auzite in linistea desavarsita a locului, in noptile lungi, cand mesterii lucrau la ridicarea manastirii, pentru a se pazi de turci. Biserica centrala, inalta de 14 metri si cu o lungime de 32 de metri, se afla intr-o incinta, in care se intra pe sub o bolta arcuita, in stil baroc. Are forma de cruce, la intrare cu pridvor, element care se intalneste in toate edificiile in stil brancovenesc, creand impresia de trecere fireasca dinspre exterior, spre interior. Ca ornamentatie, Manastirea Horezu pare a fi, dupa spusele specialistilor, o replica simplificata a Manastirii lui Neagoe Basarab de la Curtea de Arges, aceasta din urma plasandu-se mai aproape de spectaculosul stil bizantin (mai temperat la Horezu).
De o parte si de alta a clopotnitei se afla chiliile, pe doua etaje, frumos ornamentate cu stalpi si arcade de piatra. Paraclisul, o bijuterie arhitectonica, este format dintr-un naos de forma patrata, deasupra caruia se afla o turla octogonala, cu ferestre prin care patrunde lumina naturala. Pictura interioara este tot in maniera brancoveneasca (cu influente bizantine), in combinatie cu ornamente din lemn aurit, toate foarte bine conservate. Catapeteasma este facuta din lemn de tei, ca si Tronul Domnesc din apropiere. Manastirea si locurile care o imprejmuiesc sunt ata de frumoase, incat, in timp, li s-au adaugat alte constructii (biserici mai mici, chilii), pentru toti cei care trec prin aceste locuri.
Daca, de-a lungul secolelor, in spatiul romanesc, mai degraba s-au adaptat, ca ecouri tarzii, directii, curente, miscari artistice din alte culturi, stilul brancovenesc (care nu se reduce numai la epoca Brancoveanu, ci si la cea care o preceda, precum si la cea care o urmeaza) este una dintre putinele manifestari arhitecturale generate in interiorul acestei zone geografice, cu o personalitate atat de puternica incat este recunoscut ca atare si de specialistii in domeniu din alte tari.
