Stonehenge, misterul ancestral al pietrelor atârnate

Puține locuri atrag atâția turiști ca Stonehenge, situl megalitic a cărui vechime încă este subiect de dezbatere. Ceea ce uimește este faptul că vizitatorii nici măcar nu au acces la construcția în sine, doar pot să o privească de la o anumită distanță. Și totuși, nimic nu oprește șuvoiul de rezervări cu diverse scopuri, inclusiv cel al practicării diverselor ritualuri păgâne. Deși tehnologia a avansat semnificativ în ultimii ani, soluția enigmei dolmenelor britanice (construcții megalitice alcătuite din trei pietre – două în poziție verticală și una desupra lor, în poziție orizontală) rămâne doar una speculativă. Iar variantele nu lipsesc.

Stonehenge se găsește relativ ușor, fiind unul dintre cele mai accesibile locuri de acest fel. Se află la 13 kilometri nord de Salisbury, localitate mereu plină de cei care doresc să ajungă măcar cu un pas mai aproape de locul acela mistic. Tocmai datorită locului accesibil, situl a fost cunoscut de populație din cele mai vechi timpuri, tot astfel primindu-și și numele de la “stone” – piatră și “hencg” – care înseamnă a atârna de  sau hen(c)en care desemna, în engleza veche, un instrument de tortură similar cu o spânzurătoare sau verbul “a atârna”. În ciuda analizelor pe bază de izotopi de carbon, datarea exactă a construcțiilor de la Stonehenge încă mai este dezbătută; deși varianta cel mai des acceptată plasează vechimea undeva prin 2200-2500 î.e.n, alte variante susțin chiar că ar putea fi mai vechi cu 500 de ani. Studiile realizate par să indice că locul nu a căpătat forma sa actuală în cadrul unui singur val de construire, ci în mai multe, pe o durată de câteva sute de ani.

Prima etapă se pare că includea un șanț simplu, circular, principalul material folosit fiind lemnul, din care au supraviețuit puține urme. De-a lungul următoarelor etape, pietre de diverse mărimi au fost aduse, cel mai probabil de la 44 de kilometri depărtare și aranjate sub forma a două structuri circulare neînchise. Deși neținute de niciun liant, pietrele au rezistat în forma în care au fost aranjate de strămoșii britanicilor timp de câteva mii de ani, perioadă cu adevărat impresionantă.

Cine au fost constructorii aranjamentului de la Stonehenge a fost, ani la randul, un subiect controversat. Legenda preferată a fost cea în care membrii culturii druizilor au fost responsabili de crearea locului. Însă această cultură s-a dezvoltat mai târziu decât începerea construcției, fapt care arată că o populație necunoscută este autoarea, probabil incluzând urmașii oamenilor din Epoca Bronzului, perioadă în care zona de pe lângă Salisbury era locuită.

Rolul sitului se pare că a fost de origine ritualică, aici fiind descoperite mai multe urme de oase. Dolmenele ar fi slujit drept loc de depunere a trupurilor neînsuflețite, probabil pietrele dispuse astfel fiind considerate sacre. Alte variante au găsit o paralelă destul de bună între dispunerea pietrelor și un posibil calendar megalitic. Însă, chiar dacă vechii locuitori ai Britaniei aveau cunoștințele astronomice pentru crearea unui astfel de dispozitiv, primul rol pare a fi tot cel ritualic, pentru care s-au descoperit și dovezi. Felul în care Stonehenge a fost construit  ridică aceleași probleme precum alți megaliți, ca cei de la Carnac, Insula Paștelui sau Tiwanaku. Pietre extrem de grele au fost cărate de la distanțe considerabile, doar cu ajutorul scripeților, sforilor și, probabil, animalelor de povară. Experimente recente au demonstrat că pietrele pot fi cărate și amplasate identic, însă cu mult efort și un număr destul de mare de oameni, precum și cu multă ingeniozitate.

Dar la motivația pe care au avut-o cei care au creat dolmenele, în mod sigur aceasta a existat. Din aceste motive, ipotezele cu extratereștrii care foloseau dispozitive speciale par la fel de credibile precum legenda regelui Arthur, care menționează si ea situl. Se spune că însuși marele vrăjitor Merlin ar fi creat locul, în timp ce alte variante îi consideră drept autori pe uriași.

Însă ceea ce mâna omului a creat, tot ea a și distrus, de multe ori din cauza unor motive puerile. Astfel, miile de turiști care au trecut prin Stonehenge și-au lăsat o amprentă nu tocmai de dorit. Unii au dorit să ia acasă un mic suvenir, așa că au spart mici bucăți din roci, alții au lăsat inscripții, cele mai vechi de pe vremea romanilor, iar alții au făcut poze cocoțati pe megaliți, fapt care i-a mai slăbit. Uzura continuă a făcut ca accesul să fie aproape interzis la fața locului. Pietrele pot fi văzute de la o distanță decentă.

Accesul e permis doar cu rezervări făcute cu mult timp înainte sau cu scop ritualic. Astfel, neodruizii au acces, de exemplu, la echinocțiu pentru a-și desfășura o parte din ritualuri, toate având caracter inofensiv pentru locul protejat. Neodruizii consideră că dolmenele sunt așezate pe un loc foarte puternic, din punct de vedere energetic, așa că vor să profite de el pentru experiențe spirituale mai puternice. Oricum ar fi, sacru sau nu, poate acum, acest loc aflat în proprietatea Coroanei se va putea bucura de  respectul meritat.