Supernova – explozia unei stele

Cuvantul “supernova” provine din termenul latinesc “nova”, care inseamna “nou”. In anul 1054, astronomii chinezi, care aveau cunostinte avansate in domeniu, au observat explozia unei stele din Constelatia Taurului, ale carei urme mai pot fi vazute si astazi, in Nebuloasa Racului. Apoi, in 1572 si 1604, au fost remarcate noi stele (« stella nova »), care apareau, pentru un timp limitat, pe bolta cereasca. Asadar, « nova » se refera la o stea variabila, care straluceste, la un moment dat, mai puternic, dupa care « se stinge », dar continua sa existe. Cauza stralucirii mai intense s-a descoperit mai tarziu, este productia excesiva de heliu, din straturile exterioare ale corpului ceresc respectiv. Expansiunea rapida a gazului genereaza mici explozii, iar in jurul stelei luminozitatea devine mai puternica.

Termenul « supernova » a fost utilizat, pentru prima data, de catre Walter Baade, astronom german, si Fritz Zwicky, astrofizician americano-elvetian, in 1933, in cadrul Congresului anual al Societatii americane de fizica. Spre deosebire de nova (o stea care se stinge), o supernova este un fenomen care presupune o explozie extrem de puternica, steaua fiind distrusa sau, cel putin, schimbata fundamental. Luminozitatea, in momentul exploziei, creste de aproape doua milioane de ori si, vazut de pe Terra, evenimentul nu inseamna aparitia unei stele « noi », ci disparitia ei. Prin comparatie, energia degajata in cateva zile este echivalenta cu cea a Soarelui timp de cateva milioane de ani. De regula, putin ramane dintr-o supernova, exceptand un nor de « resturi » si, eventual, o « stea-neutron », numita « pulsar », rotindu-se rapid, in interiorul nebuloasei.

Desi nu se stiu foarte multe lucruri despre supernove, totusi, oamenii de stiinta au constatat ca exista doua tipuri :

• Supernove foarte stralucitoare, care sunt formate din stele duble, una dintre ele luand materie din cealalta, pe care o face instabila, ducand, pana la urma, la o explozie termonucleara.
• Supernove mai putin luminoase, care, atunci cand isi epuizeaza rezervele de energie, intra intr-un colaps gravitational, straturile exterioare fiind respinse cu viteze de 4 000 – 9 000 kilometri/secunda.

Unda de soc a unei astfel de explozii favorizeaza formarea de noi stele, initiind sau accelerand contractia spatiilor interstelare. Debutul unei supernove dureaza doar cateva milisecunde, iar fenomenul exploziei poate sa se extinda pana la cateva luni. Norul lasat in urma persista in cosmos cateva sute de mii de ani, ceea ce, la scara Universului, este putin.

Supernova este un fenomen spectaculos, dar rar, in Calea Lactee, adica in Galaxia noastra, producandu-se de doua-trei ori intr-un secol. De exemplu, de la inventia telescopului incoace, nici o supernova nu a fost observata, cea mai apropiata manifestandu-se intr-o galaxie invecinata, in « Marele Nor Magellan », in 1987. Aceasta a fost descoperita de astronomul Ian Shelton, de la Observatorul astronomic de la Las Camoanas, din Chile. In 2008, in galaxia NGC 2770, aflata la 88 de milioane de ani lumina de Terra, s-a produs fenomenul de supernova, care a putut fi fotografiat, pentru prima data, cu mijloace tehnice sofisticate, de catre o echipa internationala de astronomi, condusi de Alicia Soderberg. In 2011, un astronom amator, Amedee Riou a descoperit o supernova cu masa de opt ori mai mare decat Soarele nostru.

Studierea supernovelor poate oferi date noi despre originea si evolutia Universului. Incepand cu anul 1997, au fost puse la punct programe care sa faciliteze urmarirea mai atenta a acestui proces, astfel descoperindu-se si fenomenul « accelerarii expansiunii Universului », de catre o echipa de cercetatori condusi de Adam Riess, ceea ce le-a adus si Premiul Nobel pentru fizica, in 2011. In cea mai simpla interpretare, acest fapt inseamna ca exista, in Univers, o forma de energie (dark energy), cu proprietati atipice si a carei adevarata natura nu este cunoscuta. Consecinta accelerarii expansiunii cosmice ar fi ca Universul va fi din ce in ce mai rece si mai « vid ». Pornind de la o asemenea premisa, exista deja teorii care suscita si interesul oamenilor de stiinta si pe al oamenilor obisnuiti, cum ar fi « Big Crunch » (« Marea implozie ») sau «Big Rip » (« Marea ruptura »), ambele la fel de pesimiste pentru viitorul indepartat al Universului. 

Pentru noi este important sa stim ca Soarele nostru nu poate avea soarta unei supernove, spun specialistii, deoarece masa lui este prea mica pentru a genera un asemenea fenomen.