Superstitia nu este altceva decat credinta in cauzalitatea supranaturala ca un eveniment duce la intamplarea altuia fara ca acestea doua sa fie legate practic unul de celelalt. Inca din secolul XVIII, aceste credinte erau ponegrite de filosofi si carturari, insa si de religie, pentru ca magia, revelatiile, miracolele si supranaturalul erau considerate pacate. Acest termen este folosit cu precadere in mod peiorativ pentru a se referi la practici religioase altele decat cele preponderente in cultura etnica de care apartin, desi chiar si religia aceea poate avea un numar mare de credinte supranaturale.
De obicei, superstitiile au legatura cu norocul, fiintele spirituale si profetiile, in special legate de evenimente viitoare ce vor avea loc si care sunt prevestite de evenimente ce nu au absolut nici o legatura cu acestea.
Superstitia a aparut drept cuvant ce desemneaza evenimentele paranormale prin secolul XV, insa originile sale sunt latine. Inainte de aceasta insa, cuvantul desemna supravietuire sau uimire.
Religia este un bun exemplu al inaugurarii superstitiilor. Paganii romani si greci aveau legaturi politice si sociale cu zeii lor, asa ca cei care se temeau de zei erau considerati sclavi. Tocmai de aceea, ceea ce ei numeau superstitii erau de fapt temerile mari ale credinciosilor in puterea zeilor pe care ii venerau. In prezent, catehismele bisericii Catolice considera ca superstitiile sunt pacatoase pantru ca in acest fel credincosii isi arata indoielile si neincrederea fata de Dumnezeu si de divinitatea sa si deci incalca cele zece porunci. Practicile superstitioase au fost vazute drept un exces de zel in ceea ce priveste religia.
In folclor, superstitia reprezinta credintele traditionale ale oamenilor. Acestea contrasteaza destul de mult cu religia si cu teologia si liturghia crestina. Practicile superstitioase au inceput sa fie studiate inca din secolul XVIII si atunci s-a trecut la numirea lor drept credinte ale poporului sau credinte traditionale. Credintele traditionale nu implica nici un sens derogatoriu al actiunilor infaptuite de oameni, pe cand folosirea termenului de practica superstitioasa desemneaza actiunea respectiva ca fiind una irationala ori respinsa de comunitate.
Superstitia este considerata o influentare a actiunilor de catre oameni. Psihologul B.F. Skinner a realizat in 1948 un experiment pe porumbei in care el a gasit comportamente ale pasarilor pe care le-a numit superstitioase. Un aparat le dadea pasarilor mancare la intervaluri fixe, insa fiecare dintre ele avea propriul ritual: unul se invartea in cusca, altul isi invartea capul ca un pendul pentru a primi hrana mai repede. Acest studiu a fost insa blamat de alti psihologi care au gasit alte motive ale purtarii porumbeilor in acel mod.
Efectul partial al amplificarii este termenul inventat de Skinner pentru a explica superstitia la oameni. Astfel, atunci cand oamenii fac o actiune si asteapta o amplificare, un sprijin la aceasta, fara sa fie obligati si fara ca un sprijin sa fie stiut dinainte, atunci oamenii isi formeaza o persistenta a respectivei actiuni. In mod similar, si selectia naturala imputerniceste tendinta ca oamenii sa genereze asociatii slabe. Daca exista avantaje ale supravieturii puternice, atunci acestea pot invinge asocierile incorecte si superstitioase.
