Teatrul de marionete

Teatrul de marionete este teatrul de papusi, adica acel spectacol in care actiunea care se desfasoara pe scena nu este asigurata de actori, ci de papusi manevrate, in diverse feluri, de marionetisti (papusari). In limba romana, cuvantul “marioneta” este imprumutat din limba franceza, unde, la origine, era un diminutiv pentru Maria – “Marionnette”, adica “Maria cea mica”/”Maria cea scumpa”. Treptat, acest diminutiv a fost folosit referindu-se la Fecioara Maria, reprezentata prin diverse figurine, in cadrul ceremonialurilor religioase, pentru a da mai multa expresivitate miturilor biblice si pentru a fi mai usor intelese de catre credinciosi. Dupa secolul al XVI-lea, in spatiul european, sensul termenului “marioneta” s-a extins, desemnand orice papusa, facuta din lemn sau din alte materiale, cu rol sacru sau profan, inclusiv figurinele de care se serveau vrajitoarele, in practicile lor magice.

In alte culturi, marionetele sunt prezente de mult mai mult timp, decat in tarile europene. In secolul al IX-lea i.Hr., in templele egiptene, preotii se foloseau de papusi, puse in miscare de niste sfori, pentru a spune povestea zeilor Isis (zeita universala) si Osiris (zeu al prosperitatii). Chinezii erau convinsi, ca si africanii, ca papusile sunt protejate de spirite. Populatiile amerindiene, de pe teritoriul celor doua continente americane, de dinaintea sosirii europenilor, se foloseau de marionete, in cadrul unor ceremonii menite sa protejeze si sa stimuleze fecunditatea pamantului. In Grecia si in Roma antica, papusile “spuneau” legende, acestea patrunzand si pastrandu-se, astfel, in constiinta colectiva.

In epoca moderna, incepand cu secolul al XIX-lea, marionetele au ramas legate, in mare masura, de divertisment, adresandu-se in special copiilor, dar, uneori, si adultilor, ca o forma de arta contestatara, prin care erau (si inca mai sunt) ridiculizate si satirizate aspecte din societate sau “personalitati” discutabile.

Ca si marii actori, unele papusi au devenit celebre – precum “Pulcinella” (grasa si cocosata) si “Burattino”, pentru italieni, “Karagotz” (“Ochi negru”), pentru turci, “Polichinelle”, pentru francezi (avandu-si originea intr-un personaj-papusa foarte popular in Roma antica – Mucci/Maccus),  “Punch”, pentru englezi, “Hanswurst”, la nemti, “Petrouchka”, la rusi etc. – toate acestea intruchipand tipologia insului viclean si egoist, caraghios, pus in tot felul de incurcaturi, spre amuzamentul publicului.

Marionetistul este creatorul total al spectacolului, un adevarat virtuoz, care trebuie sa isi schimbe rapid vocea, sa manuiasca papusile, sa tina sub control intreaga scena, sa improvizeze permanent, pentru ca, in mod obisnuit, nu se scrie un scenariu pentru teatrul de marionete, ci se alege o tema, pe baza careia papusarul “brodeaza” tot felul de istorioare. Avand in vedere rolul esential al improvizatiei, teatrul de marionete este asimilat “comediei dell’arte” (spectacol de improvizatie), care se deosebeste de teatrul literar (“comedia sostenuta”). Comedia dell’arte, a carei origine se afla in Italia, era interpretata, initial, de actori ambulanti, care strabateau intreaga Europa. Succesul lor a fost atat de mare, incat papusarii i-au imitat, nu numai pentru ca aveau nenumarate puncte comune, dar si pentru ca, folosind papusi, costul spectacolelor era mult mai mic si, deci, trupele aveau castiguri mai mari. Sigur, sunt si situatii cand in teatrul de marionete se dramatizeaza o poveste celebra sau se concep texte pe o anumita tema. Nu lipseste din acest spectacol fondul muzical, iar unii papusari sunt, cu adevarat, remarcabili, atunci cand isi antreneaza papusile in dansuri in care trebuie sa tina ritmul. In istoria teatrului, de exemplu, celebre sunt papusile japoneze “bunkarus”, pe care manuitorii lor le fac sa danseze ca si cum ar fi vii.

Exista marionete care se fixeaza pe mana papusarului (degetul aratator sustinand capul, iar celelalte degete animand mainile si picioarele papusii), marionete cu tija verticala, de mai mari dimensiuni, marionete cu sfori prinse pe o tija orinzotala sau pe un triunghi,  manevrabile din partea superioara. In Japonia, exista si traditia marionetelor uriase – bunrakus – pe sub care incap uneori chiar si trei papusari, unul animand fata si bratul drept al papusii, al doilea, bratul stang, iar al treilea, picioarele. In Vietnam, sunt deosebit de admirate frumoasele si misterioasele marionete pe apa (de fapt, o scena amplasata pe apa), sculptate si pictate artistic, care intruchipeaza personaje populare, animale, regi si imparati legendari, dragoni etc. In categoria marionetelor este asimilat si teatrul de umbre, de origine asiatica, realizat cu ajutorul papusilor care sunt puse in miscare intre o sursa de lumina si un ecran.

Expresivitatea marionetelor este asigurata si prin felul in care sunt confectionate si pictate, mai ales prin trasaturile fetei (gura zambitoare sau trista, ochii privind in fata sau lateral, nasul, urechile etc.). Papusa imobila nu transmite mare lucru, dar, in momentul in care este pusa in miscare, ea creeaza iluzia vietii, artistii accentuand, prin voce si dinamica, manifestarile puternice, clare (gesturile subtile, soaptele neavandu-si locul aici).

In lume, exista mai multe muzee de marionete, unul dintre cele mai cunoscute fiind cel din orasul Fribourg, Elvetia. Sunt expuse in acest muzeu papusi, decoruri, accesorii, peste 3000 de piese, din diverse culturi, apartinand Europei, Asiei si Africii, conservate cu dificultate, data fiind fragilitatea lor.

In Romania, cel mai cunoscut teatru de marionete este “Tandarica”, cel care functioneaza in Bucuresti, infiintat in 1945, care a fost, de-a lungul timpului, gazda mai multor festivaluri internationale de profil. Primul spectacol pus in scena aici a fost “Tandarica pe marile Sudului”, avandu-l ca protagonist pe personajul emblematic al teatrului cu acelasi nume, o papusa cu un cap mare, rotund, ochi veseli, expresie nostima, un tricou cu dungi orizontale, de marinar, si pantaloni scurti. In prezent, copiii pot vedea spectacole care sunt adaptari dupa povesti/carti celebre – “Capra cu trei iezi”, “Povestea porcului”, “Pinocchio”, “Pacala”, “Motanul incaltat”, “Micul print”, “Cartea cu Apollodor” etc. Actorii teatrului si marionetele lor au interpretat si interpreteaza personaje celebre din literatura romaneasca si din cea universala, bucurandu-se de prezenta a peste 75 000 de spectatori anual.