Teoria spiritului plat, formulată recent de către profesorul de psihologie şi de ştiinţe comportamentale, membru al “Science Society” și al “British Academy”, Nick Chater, răstoarnă toate convingerile anterioare despre natura inteligenţei umane. Ne-am obişnuit să credem că inteligenţa este esenţa fiinţei noastre, care închide în sine gândurile, emoţiile, formele şi sensul lucrurilor, că este cea care ne conferă individualitate şi substanţă.
Nick Chater, într-o carte publicată în 2018 – “The Mind Is Flat: The Remarkable Shallowness of the Improvising Brain” (“Mintea este plată: Remarcabila superficialitate a creierului care improvizează”) – în urma multor experienţe, analize şi studii, lansează o ipoteză care bulversează toate progresele făcute în neuroştiinte, afirmând că spiritul nostru, departe de a fi profund, complicat, insondabil, funcţionează într-o manieră total superficială, repunând în discuţie ceea ce ştim sau credem că ştim despre personalitatea, convingerile şi inconştientul nostru.
Teoriile spiritului, în ştiinţele cognitive, care se ocupă cu studiul mecanismelor gândirii umane şi, în general, cu sistemele complexe de tratare a informaţiei, precum şi cu însuşirea unei persoane de a atribui stări mentale (intenţii, dorinţe, convingeri etc.) sieşi sau altei persoane, au cunoscut, de-a lungul timpului, a dezvoltare semnificativă, de la observaţiile empirice, până la descoperirile spectaculoase din neuroştiinte ale secolului al XXI-lea, cum ar fi, de exemplu, identificarea neuronului rosehip, care este specific omului, controlând fluxul informaţiei în anumite zone ale creierului.
Mai mult, cea mai mare parte a oamenilor de ştiinţă susţin că inteligenţa umană, adică ansamblul sistemelor motivaţionale, afective şi cognitive, este rezultatul acţiunii convergente a mai multor factori biologici, genetici, sociali, educaţionali, şi că neuroplasticitatea creierului, un concept nou, permite regenerarea funcţiilor sistemului nervos.
Teoria spiritului plat bulversează aceste convingeri, susţinând că singura specie care “fabulează” despre viaţa sa interioară şi care este cea mai “înşelată” de “spiritul” său este omul, care nu posedă altceva decât un formidabil “calculator”, adică mintea umană, atât de rapid că unui supercomputer i-ar trebui 40 de minute să decodeze o secundă din 1% din activitatea creierului.
Viteza aceasta fenomenală este cea care ne face să credem că universul nostru de gânduri, deducţiile noastre, alegerile, impulsurile, raţionamentele sunt rezultatul personalităţii noastre profunde, al liberului arbitru, când, în realitate – spune autorul acestei teorii – totul este captiv şi interpretat în momentul prezent, cu atenţia de moment, inevitabil parţială şi selectivă, într-un mediu confuz, mereu în schimbare.
Teoria spiritului plat şi iluzia inteligenţei
Preocupările şi cercetările pentru mecanismele inconştientului l-au condus pe Nick Chater la formularea teoriei inverse faţă de cele consacrate, pentru a explica divesele biasuri cognitive, adică acele mecanisme ale gândirii care conduc la concluzii distorsionate în raport cu realitatea şi care îl pot face pe un individ să aibă atitudini contradictorii faţă de fapte de aceeaşi natură, cum ar fi biasul cognitiv al negativismului, biasul de autocompătimire, Efectul Dunnig-Kruger, Efectul de bumerang etc.
De fapt, spune autorul teoriei spiritului plat, mintea noastră nu este atât de profundă, nu avem resorturi înnăscute şi nici un inconştient insondabil, ci, mai degrabă, un fel de “procesor”, care interpretează informaţiile “din zbor”, superficial, concentrându-se pe cele mai importante şi bazându-se pe memorie.
Puterea creierului uman este de aşa natură încât dă iluzia de profunzime şi inteligenţă, dar, în realitate, creierul este “plat” şi lipsit de profunzime, termeni care nu trebuie luaţi în sens peiorativ, pentru că modul acesta de funcţionare, cu idei generate “din zbor”, este un atu evolutiv.
Cheia înţelegerii acestui mecanism, susţine Nick Chater, este să decodăm corect funcţionarea creierului, atfel acesta ne poate “manipula”, ne poate înşela cu uşurinţă. Nici memoria nu este complet fiabilă, pentru că experimentele au arătat că este posibil să se implementeze amintiri false sau un fel de “sămânţă a ideii” ca în filmul “Inception”/”Începutul”, în care personajul principal are misiunea de a “implanta” o idee în mintea competitorului său.
Argumentele profesorului Nick Chater
Într-una dintre experienţele care l-au condus pe profesorul Nick Chater la teoria spiritului plat, mai multor voluntari li s-a cerut, de exemplu, pe baza convingerilor lor, să acorde un vot politic şi, ulterior, li s-a prezentat un rezultat fals, au fost făcuţi să creadă că au ales, de fapt, altceva. Majoritatea, în loc să spună: “Nu asta am ales!”, au confirmat ce li s-a spus/indus, mai mult chiar, au căutat argumente în favoarea falsului pe care nu il constientizau.
Este vorba, într-un astfel de caz, de un bias de confirmare, care constă în tendinţa fiinţei umane de a vedea, de a auzi ceea ce vrea să vadă, ceea ce vrea să audă. În momentul în care s-ar încerca un control asupra acestui mod de gândire, un asemenea fapt ar însemna renunţarea la anumite convingeri, care, la rândul lor, reprezintă imaginea de sine a unei persoane.
Un alt argument al lui Nick Chater, în favoarea teoriei sale, este cel al biasului de ancorare, referitor la tendinţa de fixare pe o valoare, pe o impresie, ignorând judecata raţională. De exemplu, când un specialist într-un domeniu ajunge la o descoperire, va apăra ceea ce crede că a descoperit cu orice preţ, chiar dacă ar interveni argumente care să-i dovedească o eroare de raţionament. Sau, într-o situaţie şi mai simplă, când, într-un magazin, este expus un anumit produs, tendinţa unui cumpărător este de a evalua diferenţa de preţ faţă de un alt magazin, şi nu preţul în sine.
Potrivit teoriei spiritului plat, biasul de încredere este o altă dovadă a felului superficial în care reacţionează mintea noastră, fiind vorba, în această situaţie, de o supraestimare a propriilor calităţi şi capacităţi. Unul dintre teste a arătat că peste 50% dintre subiecţii interogaţi despre propria inteligenţă s-au supraestimat, declarând că au o inteligenţă peste medie, ceea ce nu era adevărat.
Coroborând multe astfel de exemple, Chater formulează teoria spiritului plat, afirmând că, în realitate, nu este vorba de inteligenţă, că aceasta este o iluzie, că mintea noastră nu face altceva decât să proceseze “din zbor” informaţii, cu o viteză incredibilă. Nu există nici eu interior, nici inconştient, nici adevăruri codate.
Există şi mecanisme de apărare pentru asemenea inerţii de gândire, cum ar fi, de exemplu: a lua distanţă faţă de prima impresie, a te concentra pe infirmările produse de creier şi a nu supraevalua propriile capacităţi.
Prin urmare, teoria spiritului plat atrage atenţia asupra unui inconştient cognitiv, inconstant, inegal (nu unul imuabil, ca cel descris de Sigmund Freud), unul pe care simţurile noastre imperfecte şi tulburate de emoţii îl revarsă în memorie. Identitatea omului este instabilă, spune Chater, reinventată în fiecare moment de memoria care ne înşală, deoarece ne oferă amintirile care sunt în concordanţă cu experienţa prezentă, deşi, în general, pretindem că suntem constanţi în convingerile noastre.
La intersecţia teoriilor vechi şi noi, care încearcă să definească inteligenţa umană, indiferent de argumentele pe care le putem accepta sau nu, rămân încă multe necunoscute.
Inteligenţa nu este o sumă de informaţii din ce în ce mai sofisticate in timp, ci, mai degrabă, capacitatea creierului de a inhiba sau decela mesajele eronate. Mintea noastră, dincolo de dobândirea progresivă a cunoştinţelor, identifică sau ar trebui să identifice ce este greşit, face comparaţii, conexiuni, progresează. Imaginaţia, emoţia sunt şi ele indispensabile inteligenţei. Care sunt legăturile între gândirea rapidă şi intuitivă şi cea lentă, logică şi reflexivă? Ce particularităţi ale fiinţei umane se află la baza tuturor acestor procese? Sunt întrebări care la care încă se mai cauta răspunsuri.
Ceea ce intrigă, în cazul teoriei spiritului plat, este, poate, tocmai ideea că fiecare om îşi construieşte lumea, comportamentul, în fiecare secundă, într-o dinamică extraordinară şi în totală libertate, în funcţie de amintirile, emoţiile, iluziile pe care mintea le conexează intr-un fel inedit, pentru a corespunde aşteptărilor persoanei respective. Să fie aceasta inteligenţă sau “înşelăciune”?
