Home Cultură generală Cele mai importante traditii de Anul Nou

Cele mai importante traditii de Anul Nou

0
foto: 1ms.net

Traditiile de Anul Nou se leaga toate de momentul despartirii de anul care a trecut si de trecerea in noul an, care se doreste a fi mai bun si mai rodnic decat cel vechi. Obiceiul cel mai raspandit in toate regiunile tarii este Plugusorul, traditia folclorica cea mai vie si cea mai pitoreasca a acestei sarbatori care tinde sa devina, aliniindu-se tendintelor tarilor cu traditie, momentul de varf al sarbatorilor de iarna. Inca dupa colindele de Craciun, oamenii se pregatesc pentru „urat”. Plugusorul sau – daca protagonistii lui sunt chiar flacai – Plugul este de fapt un moment oracolar, in care se prefigureaza reusitele urmatorului an.

Cete de copii, in timpul zilei de 31 decembrie, sau seara, tarziu, cete de flacai si barbati tineri trec din gospodarie in gospodarie pentru a face cuvenitele urari de rodnicie si abundenta, de sanatate si prosperitate. Pentru fiecare gospodar este o onoare sa primeasca uratorii si sa le multumesca cu mere si covrigi celor mici, cu un pahar de tuica sau vin si o bucata de cozonac celor mai mari. Copiii umbla cu „pluguletul” pana la orele 2-3 in noaptea Anului Nou, cand incep sa umble flacaii mari cu „plugul cel mare”. Traditiile de Anul Nou spun ca, daca nu primesti uratorii, nu vei mai apuca urmatorul an.

Inceputul Noului An trebuie pregatit si asteptat in bucurie si bunastare, pentru ca asa cum incepi anul, asa va fi el in intregime. Se tin portile deschise, spune traditia, ca sa poata intra norocul. In unele regiuni se deschid ferestrele la miezul noptii ca sa iasa anul vechi si sa intre cel nou cu sanatate si noroc. Tot in noaptea aceasta, fetele mari pot ghici daca se vor marita anul viitor uitandu-se la stele, sau asezand busuioc de la clopotul uratorilor la fantana. Poti de asemenea sa iti visezi ursita daca asezi sub perna un obiect care apartine profesiei pe care o practici.

foto: cugetliber.ro
foto: cugetliber.ro

Traditiile de Anul Nou stravechi mai povestesc ca in noaptea cand pleaca anul vechi, se deschid cerurile si se vad sfintii (uneori doar Sfantul Nicolae) stand cu Dumnezeu la masa si uitandu-se la oameni, dar lucrul acesta il vad numai cei buni si copiii care sunt puri la suflet. Se spune ca astazi, cerurile nu se mai deschid, pentru ca oamenii sunt prea pacatosi, insa in vremuri de demult, in care existau oameni buni si credinciosi, cerurile se deschideau de Anul Nou (Sfantul Vasile), de Boboteaza si de Pasti. Asa cum va fi prima zi a anului nou, asa va fi tot anul, spune traditia: daca cerul este senin, vremea va fi secetoasa, daca este noros, anul va fi ploios. Daca noaptea va fi linistita si fara vant, se va face painea, iar daca va fi luna plina, atunci oamenii trebuie sa semene painea intr-un nou loc si este semn ca anul ce va veni va fi imbelsugat.

In primele ceasuri ale Noului An, cei maturi sunt „sorcoviti” de cei mai mici. Este de fapt tot o traditie populara prin care se transmit urari de sanatate si de an imbelsugat. Printre alte traditii de Anul Nou populare este si adunarea celor tineri – flacai si fete – dar si a copiilor mai marisori intr-o casa mai spatioasa din sat pentru a dansa si a-si ghici ursita. Astfel, tinerii se pun pe hore o buna parte din noapte, pana ostenesc. Ghicitul se va face astfel: se asaza sub noua oale puse cu fundul in jos noua obiecte: o oglinda, un banut, margele, o paine, un inel, un pieptene, o perie, un carbune si un mat de porc umflat.

Apoi, fiecare fata, dupa care fiecare flacau, va alege o oala, fara sa se fi uitat cand sunt asezate obiectele si in functie de ce i se arata sub oala, i se ghiceste destinul: fata sau flacaul care a nimerit matul de porc sunt luati in ras in amuzamentul tuturor, oglinda arata ca fata sau flacaul vor fi frumosi, banul sau painea ca vor avea un sot/sotie bogat(a), margelele ca va deveni betiv, inelul ca alesul sau aleasa sa nu vor fi cinstite, carbunele ca va avea fata neagra, pieptenele ca va fi coltat, iar peria ca va fi batran! Dupa ce ghicesc tinerele si tinerii, intra si copiii in joc, amuzandu-se foarte de acest obicei.

foto: cimec.ro

Traditiile de Anul Nou mai presupun ca membrii familiei sa aseze cate o lingura rezemata de fereastra sau de perete: a cui lingura va cadea in timpul noptii, acea persoana va muri in decursul anului urmator. Se spune si ca in noaptea de Sfantul Vasile, vitele incep a vorbi in iesle, putand prevedea viitorul, iar cel care se ascunde fara sa fie vazut le poate auzi. O povestire traditionala arata cum un gospodar, curios sa afle despre ce vor vorbi boii sai, se ascunde cu ajutorul nevestei in iesle. Dupa un timp, aude pe unul dintre boi spunand: „ia si culca-te si te odihneste, ca maine o sa ducem pe stapan la groapa”! (Calendarul poporului roman). Auzind aceasta, gospodarul se grabeste in casa si ii cere sotiei sa cheme preotul pentru a se spovedi. Si cum se spovedeste, isi da si duhul… Pedeapsa pentru ca a incalcat prescriptiile traditionale poate?

Insa acestea sunt traditii vechi de Anul Nou, care se pun rareori in practica in ziua de astazi, doar unele comunitati rurale izolate patrand obieciurile mostenite de la stramosi. Totusi, inca se crede in semnele meteorologice ale serii de Sfantul Vasile – care pot arata cum va fi urmatorul an, iar plugusorul este inca o traditie frumoasa si vie.

Astazi, mai ales in orase, au aparut alte traditii de Anul Nou: in primul rand, masa festiva care trebuie luata alaturi de cei dragi si importanti pentru tine: se spune ca, cu cine iti petreci aceasta noaptea, cu acele persoane iti vei petrece tot viitorul an. Se mai spune ca ce stare de spirit ai in aceasta noapte, asa vei fi tot anul! De aceea, oamenii petrec cat mai vesel cu putinta aceasta frumoasa noapte de iarna, alaturi de cei mai dragi prieteni si rude. Traditiile de Anul Nou presupun ca la miezul noptii trebuie sa ciconesti un pahar de sampanie (in obieciurile vechi, de tuica sau vin) cu prietenii si sa le urezi fiecaruia ceva bun. Cel caruia nu ii ureaza nimeni noroc, veselie sau iubire si care isi petrece singur aceasta seara, va fi singur tot anul ce vine! Se mai spune ca daca la miezul noptii te saruti cu cineva, veti fi impreuna tot anul!

Exista diverse traditii de Anul Nou, unele mostenite din vechime, altele moderne, dar ideea presupusa de toate acestea este cea care conteaza: petrece-ti ultima seara a anului vesel si cu speranta in viitor, fugind de regrete si visand la un nou inceput!

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version