Spaţiul de evenimente Turbine Hall se află în suburbia Newtown a oraşului Johannesburg din Africa de Sud. Turbine Hall aparţine companiei „The forum”, specializată în catering şi organizarea de evenimente.
Construcţia iniţială a fost ridicată şi extinsă în perioada 1927 – 1934 şi servea drept centrală electrică, fiind realizată pentru a ţine pasul cu cererea de energie în creştere a oraşului. Centrala purta numele de Jeppe Street Power Station. În 1961, aceasta a fost scoasă oficial din funcţiune, iar ulterior, de-a lungul anilor, clădirea s-a degradat.
În anul 2005, vechea centrală a renăscut: sectorul din nord, aflat în stare de ruină, a fost demolat, iar în locul lui s-a ridicat o structură modernă, care a găzduit o perioadă de timp sediul central al gigantului minier AngloGold Ashanti. Peste doi ani, clădirea a fost renovată şi transformată într-un spaţiu de primă clasă, păstrându-se în acelaşi timp aspectul industrial iniţial. Turbine Hall îmbină cu succes arhitectura industrială sud-africană specifică anilor 1920, elementele din oţel şi accesoriile contemporane. Noua clădire şi-a deschis porţile pentru public în anul 2009 şi a devenit în scurt timp un loc popular pentru evenimente în cadrul oraşului Johannesburg.
Complexul Turbine Hall poate găzdui o paletă largă de evenimente, cum ar fi conferinţe, nunţi, reuniuni de afaceri, petreceri private etc. Clădirea pune la dispoziţia oaspeţilor o parcare subterană, conexiune foarte bună la internet, spaţii funcţionale cu decor variat, dotări tehnologice de ultimă generaţie, un design deosebit şi serviciu de cinci stele. Turbine Hall poate primi până la 800 de persoane în cadrul unei petreceri de cocktail, până la 320 de invitaţi pentru dineuri şi între 10 şi 500 de participanţi la conferinţe.
Echipa care a dezvoltat proiectul Turbine Hall a fost recompensată cu Premiul Colosseum din cadrul Halala Awards pentru restaurarea şi conservarea acestei clădiri, o parte integrantă din patrimoniul arhitectural al oraşului Johannesburg.