Prin unele parti ale tarii, incepand de la Ignat si in zilele Craciunului, tinerii umbla cu turca, capra sau brezaia (nume purtat de unul dintre tinerii mascati). Aceasta datina a fost practicata mai mult in zona Dunarii, apoi ea s-a mai uitat sau s-a transformat in alte denumiri precum: obrazari, mosnegei, mascati si altele.
In Tara Oltului turca este facuta de flacai in seara de Craciun, pentru a umbla prin sat ca sa primeasca bani. Turca este un bot de oaie, cu piele de iepure pe la barba, cu urechi de iepure si coarne de lemn (de care se prind clopotei), impodobite cu bete si panglici. Botul (ca un cioc de rata) este din doua lemne. Botul daca se deschide sau inchide (tras cu o ata ascunsa bine) ,,clantaneste” puternic. Acestea sunt prinse de o bucata de lemn ca o maciuca, pe care o tine in mana omul care joaca turca. Omul nu se vede, numai picoarele se vad, el sta putin aplecat si este acoperit cu o panza (prinsa la un capat de coarne) pe care sunt cusute diferite suvite de materiale colorate, nasturi si curele. Tinerii, se aduna, aleg doi colindatori care pornesc inaintea turcasilor in sat, si incep sa colinde intai la preot si apoi pe la alte case.
In Muntii Apuseni ai Transilvaniei, turca e cioplita si sculptata din lemn, se aseamana cu un cap de cerb, avand printre cornite panglici, siraguri cu margele, si clopotei. De falca de dedesubt sunt legate niste sfori, cu care jucatorul ii pune capul in miscare. Capul este sustinut de o bata mica si groasa. Imprejurul batei atarna o haina (ca o pelerina, sau covoare) acoperita cu tot felul de suvite colorate, bentite din matase, curele cu tinte, sub care jucatorul intra si face forma unui patruped. Pentru a juca turca se cere o mare deprindere, iar tinerii se hotarasc greu pentru ca exista superstitia ca: de cel care o joaca se departeaza pentru sase saptamani de ingerul cel bun, si in aceasta perioada este lasat in voia celui rau. Se aleg doi jucatori, deoarece dansul este obositor, si este necesar ca in timp, cei doi sa se schimbe intre ei.
In ziua de Craciun, tinerii se opresc la poarta fiecarei curti si roaga stapanul sa le permita sa colinde. Primind raspuns favorabil, ei intra in curte si se aseaza la fereastra, se impart in doua coruri, cantand alternativ cate o strofa din colind, acompaniati de lautar, iar turca face in curte comedii. Dupa terminarea colindei, ei sunt poftiti in casa, iar pe masa sunt puse darurile: un colac mare facut din grau curat, carne de porc, un banut si o cana de vin.
In partile Hunedoarei, acest joc se numeste cerb sau cerbut. Datina insa s-a pierdut. Prin unele locuri (in jurul anului 1898) se intalnea alaturi de turca si ,,blojul” – care astazi a disparut. Blojul isi inegrea fata cu scrum, iar imbracamintea sa era facuta din carpe colorate. Pe umeri purta o traista plina cu cenusa, in mana avea o pusca de soc, iar pe spate purta un clopot de metal de la oi. In decursul jocului, facea o larma foarte mare, suna din clopot dar si striga, umplea din cand in cand mana cu cenusa, si arunca spre cei care il inconjurau. El intra prima oara in casa sa ceara permisiunea de a juca, si daca era refuzat, umplea ferestrele cu cenusa, astfel nimeni nu indraznea sa-l refuze.
Astazi in satele hunedorene, in ziua Craciunului tinerii incep a umbla cu turca, din casa in casa si colinda, si turca sare nebuneste dupa tactul colindei. Apoi ea incepe sa cerseasca, falcile lungi si inguste facute din lemn si le bate una de alta, facand o larma mare, si ii face semn stapanului aratandu-i buzunarul sa ii puna bani in el. Stapanul casei ii arunca de obicei bani pe pamant, fiindca ii place sa vada cum se necajeste ca sa adune banii cu clontul ei prost cioplit. Aproape in fiecare casa primeste un colac, pregatit anume, care este pus pe clontul ei, si ea il da inapoi gazdei.
Astfel colinda tot satul in primele doua zile ale Craciunului, iar in a treia zi merg in unul din satele vecine. In ziua de Anul Nou moare turca. Inainte de pranz ea face un joc dar feciorii nu mai canta, iar jocul ei nu mai este asa vioi si nu mai primeste nimic, ea simte ca nu mai traieste mult. Dupa un timp, unul dintre tineri mimeaza ca o omoara. Ea se zvarcoleste de cateva ori, apoi cade la pamant. Mai vin doi tineri, imbracati in preot si preoteasa, ca si cand ar fi trecut intamplator. Preotul cand aude ca mortul e pagan, se invoieste cu greu sa-l inmormanteze. Iar preoteasa vazand ca nimeni nu boceste mortul, ingenuncheaza si-l boceste ea. Urmeaza pomenirea (facuta de gazda), si apoi masca este stricata, fiecare ia aceea bucata pe care a dat-o cand a facut-o.
Turca din Gherla din zona Aradului si Severinului este insotita si de un ,,dobas”. Acestia cunosc 9 colinde stravechi pe care le canta in diferite case. Colindele sunt foarte frumoase, iar jucatorul este asa de dibaci in pocnirea falcilor din lemn dupa tact, incat inlocuieste pe deplin un dobas.
In unele parti din Transilvania circula o legenda. Se spune: ca Noe, pe vremea potopului si-a urcat pe corabie tot soiul de dobitoace (dupa cum ii poruncise Dumnezeu), a cautat sa-si ia si o pereche din pasarea numita turca. Aceasta pasare insa a zis ca ea va putea inota peste ape 40 de zile cat va tine potopul. Astfel ea a ramas sa inoate o vreme, si apoi din cauza oboselii sau a foamei, s-a inecat si tot neamul ei a pierit. In amintirea ei s-a creat datina jocului ei.
O alta legenda se povesteste in partile bihorene: demult pe vremea capcaunilor (care mancau copii si chinuiau femeile cu fiare arse) barbatii erau nevoiti sa-si tina familiile ascunse. Ca sa-i alunge pe capcauni, oamenii au prins cocosi si in crestele lor au pus luminite de ceara, iar altii imbracati in vesminte lungi rosii sau colorate diferit, cautau sa-i sperie. Astfel a inceput datina numita turca.
Prin alte parti, acel care se face turca se imbraca cu un vesmant rosu sau verde, lung pana la pamant, pe cap isi pune o multime de pene vopsite in rosu, care formeaza capul turcei, iar vesmantul formeaza trupul ei. Clontul si-l face din doua lemne cioplite in forma unui clont de pasare si prinse cu un fir de sarma ascuns, de care trage pe sub vesmantul rosu. Cu turca umbla si un fluierar, care-i canta din fluier ca sa joace, si un pazitor imbracat ca un om batran, cu o cusma foarte mare de oi in cap, care se numeste popular ,,blajin” si care nu lasa pe nimeni sa se apropie de turca, si merg astfel din casa in casa. Cand intra in casa, fluierarul ii canta din fluier si ea joaca, dupa care gazda da un bacsis, pe care il ia cu clontul si-l da pazitorului, iar daca i se pare ca a primit prea putini bani, incepe a cauta cu clontul prin buzunar si a cersi alti bani.
Turca cu umbletul ei, cu jocul ei caraghios, provoaca mult ras si voie buna pe oriunde se duce.
.){kind=link}