Ocupata inca dupa prima jumatate a secolului al XV-lea, Serbia era sub dominatia Imperiului Otoman de circa 350 de ani atunci cand a izbucnit revolta sarba din 1804, aceasta rascoala fiind, insa, inabusita in anul 1813. Iar cum nemultumirile inca ramasasera in randul poporului, sau cel putin acesta era mesajul de suprafata care trebuia transmis, a izbucnit o a doua revolta doi ani mai tarziu, si anume in 1815. Aceasta a avut rezultatul mult asteptat, in anul 1829, Serbia devenind oficial o tara independenta.
Insa in urma acestor revolte a ramas amintirea mortilor si durerea celor care s-au simtit neputinciosi in fata puterii otomane; pecetea acestor amintiri este purtata, chiar si in zilele noastre, de un monument macabru – Turnul Craniilor –, care, initial, a avut un singur scop, si anume sa marcheze victoria otomanilor asupra rebelilor sarbi in mai 1809, in apropiere de Nis.
In dorinta lor de a mari numarul teritoriilor cucerite, fortele sarbe, in fruntea carora se afla conducatorul local Steven Sindjelic, au asteptat momentul in care otomanii se apropiau, rebelii sarbi fiind ascunsi in transeele care fusesera recent sapate. Numai ca sarbii au dezvoltat mai degraba o strategie de aparare, si nicidecum de ofensiva, existand, totodata, si disensiuni intre comandantii sarbi, ceea ce a dus la luarea prin surprindere, culmea, tot a sarbilor, acestia trezindu-se depasiti numeric de otomani. E drept ca otomanii au avut indeajuns de mult timp cat sa-si concentreze atacul si sa puna la punct o strategie de ofensiva, spre deosebire de fortele armate care, desi stateau la panda, nu pregatisera o strategice ofensiva si una defensiva.
Astfel, Sindjelic s-a simtit coplesit de situatia nou generata, drept pentru care a considerat ca trebuie sa ia o masura urgenta. Acesta, vazand ca fortele sarbe nu au absolut nicio sansa in fata otomanilor, a aruncat in aer depozitele de munitii, apasand tragaciul propriului pistol, din cate se pare, omorand oameni atat din fortele sarbe, cat si din cele otomane. Dupa ce aceasta batalie s-a stins, comandantul turc, Hurshid Pasa, le-a comandat oamenilor lui sa-i decapiteze pe rasculatii sarbi si apoi sa ridice un monument folosind drept caramizi craniile acestora. Nu mai putin de 952 de cranii fusesera folosite la construirea monumentului ce avea o inaltime de trei metri. Mai mult, in varful acestui monument se afla craniul lui Sindjelic.
In cursul secolului al XIX-lea, craniile au inceput sa fie gradual scoase din macabrul monument, pentru a fi inmormantate crestineste; tot in aceasta perioada, unii scoteau craniile pentru a le pastra drept suvenire ale acelei batalii. De pilda, in anul 1892, in acest monument se mai aflau aproximativ cincizeci sau chiar saizeci de cranii, in acelasi an, peste Turnul Craniilor construindu-se o capela pentru a conserva ceea ce ramasasera si, desigur, pentru ca ramasitele pamantesti ale acelor sarbi decapitati sa se afle intr-un cadru religios.
Unele dintre cele mai emotionante randuri stau scrise pe zidul capelei Turnul Craniilor: „… acelor bravi barbati, ale caror capete taiat au constituit piatra de temelie a independentei noastre.” In sfarsit, acest monument din Serbia, Turnul Craniilor, este o constructie tragica dar, in acelasi timp, si un simbol al eroismului de care sarbii au dat dovada atunci cand s-au luptat pentru a obtine independenta tarii lor.
