Ar fi putut fi un membru al clasei bogate din Rusia, fara a se confrunta cu dispretul sau criticile celor din jur. Ar fi putut alege o viata facila pe culmile succesului intr-o cariera pe care nu si-o dorea, insa asta nu l-ar fi implnit niciodata. Simtind poate ca si alti membri ai generatiei sale, Vasili Kandinski a avut curajul sa se dedice exclusiv artei si sa puna in aplicare propria viziune despre viata si creatie.
Spre deosebire de multi alti artisti care s-au remarcat in aceeasi perioada, marele pictor rus a avut o copilarie fericita si indestulata, nascandu-se in in 1866 in Moscova. Tatal sau avea o fabrica de ceai si putea sa ii asigure familiei sale o viata indestulata si cea mai buna educatie. Ca urmare, in timp ce invata cu sarg gramatica si arta interpretarii la violoncel, familia il pregatea pentru o cariera de succes in avocatura. Micul Vasili Kandiski nu s-a opus, dar simtea ca numai in timpul orelor de desen se poate exprima cu adevarat liber. Insa avea sa lase gandul pe mai tarziu.
A excelat la universitate in domeniul dreptului, remarcandu-se intre colegii sai. A luat-o de sotie pe verisoara sa si a continuat sa evolueze pe scara ierarhica pana a ajuns profesor de drept la varsta de 30 de ani. In couda vietii aparent indestulate si fericite, Vasili Kandinski nu isi putea gasi locul nicidecum. Ca urmare, cand si-a dat seama ce anume ii lipsea, arta, a plecat sa isi urmeze chemarea. Momentul schimbarii de perspectiva a fost determinat de o expozitie a impresionistilor francezi in 1895. Viitorul pictor de succes a declarat ca a avut un adevarat soc emotional la vederea tabloului “Capite de fan” al lui Monet, care impreuna cu o reprezentatie memorabila a lui Wagner la Teatrul Balsoi l-au convins sa isi inceapa si el o cariera in arta.
Vasili Kandinski a emigrat in Germania, in Munchen, unde a inceput sa studieze pictura la academia de arte de acolo. Spre deosebire de colegii sai, mai tineri si mai navalnici, rusul a reusit sa termine studiile cu mai putine dificultati, fiind mai linistit. Era criticat insa pentru culorile extrem de tari folosite in prima parte a creatiei sale, motiv pentru care si-a directionat o vreme studiile doar spre subiectul nuantelor situate intre alb si negru. Viata incepea sa aiba un nou contur pentru artist, care a inceput sa se rupa total de fostele sale ocupatii. Dupa intalnirea cu tanara artista Gabriela Munter, Vasili Kandinski s-a despartit de sotia sa si a inceput sa isi petreaca tot mai mult timp cu aceasta, avand mult mai multe puncte in comun.
In perioada numita “Calaretul albastru”, dupa unul din tablourile sale faimoase, Kandisnki incepe sa devina tot mai influent si cu initiative in lumea artei. Creeaza grupul artistic numit Phalanx, cu membri din mai multe tari, impreuna organizand expozitii cu picturile lor. Tot in aceasta perioada, artistul rus isi incepe dezvoltarea si ca teoretician al artei, incepand sa scrie diverse scrisori pe tema picturii pentru revistele de profil. Va publica si cartea “Spiritualul in arta”, una dintre fundatiile artei abstracte. Tot in acest timp creeaza opera dupa opera, de la peisaje si naturi moarte, la compozitii abstracte, care vor fi precursoarele operelor libere de orice constrangeri de mai tarziu. “Compozitie VII”, una dintre acestea, va fi desemnata de artist drept cea mai complexa opera a sa, parand intr-adevar un vis nebulos pe panza.
Intors in Rusia in 1914, o va cunoaste pe tanara fiica a unui general, Nina Andreevskaia, si se va casatori cu ea. Avand in continuare o situatie financiara mai mult decat favorabila, va ajuta la finantarea mai multor muzee si va reincepe activitatea didactica. De data aceasta, insa nu le va vorbi elevilor sai despre legislatie, ci despre principiile unei compozitii si imbinarea culorilor. Va tine prelegeri si seminarii in mai multe tari din Europa, dar si in Statele Unite. Intre timp, opera sa devine mai organizata, iar formele de pe panzele lui Vasili Kandinki sunt mult mai geometrizate si mai ordonate, multe dintre operele din aceasta perioada aratand ca o explozie de figuri geometrice. Abstractionismul era ca la el acasa.
Inspirandu-se puternic din specificul curentului Bauhaus, artistul isi va atrage insa atipatia sistemului comunist, care nu vedea acest tip de arta potrivit cu principiile sale “sanatoase”. A plecat la Paris, unde si-a dezvoltat si mai mult arta abstracta, aceasta evocand des arta traditionala slava; ceea ce pareau a fi microorganisme vazute la microscop reprezenta viata interioara complexa a lui Vasili Kandinski, acum izolat artistic intr-un mic apartament in capitala franceza. Nu a avut parte de recunoastere, Franta aflandu-se atunci sub influenta cubismului si impresionismului. Recunoasterea nesperata va veni mai tarziu, dupa moartea artistului in 1944 la varsta de 78 de ani. Astazi operele sale, precum si scrierile lasate posteritatii, sunt considerate vizionare si cu mult inaintea perioadei in care au fost create; insa aprecierea se dovedeste mereu a fi cruda fata de artisti.
