Locuitorii orașelor din perioada medievală nu erau o masă omogenă, ei deosebindu-se prin îmbrăcăminte, ocupație, prin drepturi și obligații. Aceștia pot fi împărțiți în patru grupe. Comercianții și meșteșugarii (aveau parte de multe drepturi și privilegii), nobilii și clericii (ce nu intrau sub jurisdicția orașelor), rezidenții cu statut și obligații speciale (evreii), ce nu aveau multe drepturi, dar unele obligații și rezidenții fără nici un drept, care erau în general foștii iobagi.
Acești locuitori se deosebeau de celelalte clase ale societății feudale prin libertatea personală și prin activitatea economică. Spre deosebire de iobagi, a căror ocupație principală era agricultura, cetățenii orașelor erau angajați în activități comerciale, artizanale și financiare.
Orașele medievale erau relativ mici, având doar câteva mii de locuitori, iar cele mai mari dintre ele erau înconjurate de ziduri de protecție. În orașe se putea intra doar ziua, noaptea porțile fiind închise. Bisericile era cele mai mari clădiri ale unui oraș.
Toate orașele medievale erau cunoscute pentru străzile înguste și puțina lumină și aer curat. Străzile erau pietruite în cel mai bun caz, dar în general erau pline doar de noroi, iar sistemele de canalizare foarte rare, motiv pentru care de cele mai multe ori erau foarte murdare.
Apa din puțuri era adesea infectată și reprezenta o sursă constantă de boli. Rata de mortalitate, mai ales cea infantilă, era foarte ridicată, iar speranța medie de viață era de 35 de ani. De persoanele bolnave aveau grijă vindecătorii iar unele orașe aveau chiar și propriul spital.
Casele din orașe erau foarte mici și cel mai des erau făcute din lemn, motiv pentru care existau foarte des incendii. Piesa principală de mobilier era patul, iar cele câteva lăzi erau utilizate pentru depozitare. În mod obișnuit, toaletele erau localizate în afara casei şi doar cetățenii bogați își permiteau o toaletă în casă.
Igiena personală se limita la spălarea feței, urechilor, picioarelor și mâinilor. Dinții erau uneori periați cu o pulbere compusă din piatră spartă, nisip, ulei de trandafir și altele. Toate femeile purtau părul lung, pe care doar îl pieptănau (nu îl spălau) iar odată la câteva luni îl frecau cu un praf special format din amidon, trandafiri, frunze de dafin. Baia într-o cadă era extrem de rară și era un fel de ritual ce includea întreaga familie. În apa cea mai curată se spălau prima dată bărbații, de la cel mai bătrân la cel mai tânăr, iar apoi în aceeași apă urmau femeile, în aceeași ordine.
Gunoiul și conținutul oalelor de noapte era aruncat în general de pe fereastră direct în străzi, unde era curățat doar de câinii, pisicile și porcii ce treceau pe acolo. Igiena personală aproape inexistentă și străzile extrem de murdare au dus la apariția unor focare de boli ce s-au răspândit cu ajutorul rozătoarelor, păduchilor și puricilor.
În funcție de sezon, viața de zi cu zi a populației orașelor începea între 4 și 6 dimineața și se încheia undeva între 7 și 9 seara. Stilul de viață era determinat și de obiceiurile alimentare. Hrana predominantă era formată din cereale, carne, pește, varză și alte legume și fructe. Mierea era folosită pentru îndulcire, iar sarea era cel mai răspândit condiment. Alte mirodenii erau produse de lux, fiind foarte scumpe şi accesibile doar celor bogați. Cele mai populare băuturi erau miedul, berea și vinul, apa fiind problematică deoarece de cele mai multe ori era contaminată.
Normele de vestimentație erau stricte, astfel că statutul era evident de la prima vedere. Femeilor bogate nu le era permisă purtarea anumitor materiale iar modelele pentru haine erau rezervate doar femeilor de viță nobilă. Chiar și așa, aceste norme erau des încălcate.
Copiii din orașe erau crescuți cu o disciplină strictă, caracterizată prin ascultare și sancționarea comportamentului necorespunzător prin pedepse corporale. Pregătirea copiilor pentru viitoarea lor profesie începea foarte devreme, mai ales în cazul copiilor negustorilor care erau trimiși de mici la studii. Fetele trebuiau să ajute în gospodărie și erau educate la domiciliu. Căsătoriile erau aranjate și se aflau în strânsă legătură cu interesele de afaceri.
Locuitorii orașelor se amuzau în baruri, se duceau la dans și jucau cărți sau alte jocuri de societate. În orașele mai mari, cultura era mai dezvoltată, fiind inițial influențată de către nobilime. O dezvoltare similară a avut loc și în educație. Universitățile au fost înființate, în general, de către nobili iar elevii erau în cea mai mare parte fiii unor negustori bogați.
Cu toate acestea, viața într-un oraș medieval a însemnat mult mai mult decât afaceri și plăceri, fiind influențată foarte mult de religie. Populația orașului medieval era profund religioasă, sărbătorind toate zilele de sărbătoare creștină și mergând în mod regulat la liturghie.
Cele mai multe dintre marile orașe aveau o catedrală. Acestea atrăgeau în mod deosebit pelerinii și comercianții dornici să-și vândă produsele unui număr cât mai mare de oameni.
Prin comparație cu ce reprezintă pentru noi traiul într-un oraș, în perioada medievală era o cu totul altă viață. Chiar dacă era mai bine decât traiul dus la sate, era totuși o viață grea și foarte scurtă.
