Visele premonitorii şi visele, în general, fascinează, intrigă, provoacă deopotrivă curiozitate, nelinişte, teamă, derută, făcând parte dintr-o zonă misterioasă a existenţei noastre, ale cărei mecanisme sunt încă departe de a fi elucidate, dacă acest fapt va fi vreodată cu putinţă. Cercetări ştiinţifice recente vin însă cu o serie de informaţii menite să deschidă un drum mai larg în această realitate pe care nu o putem ignora, pentru că are legătură cu eul nostru profund, care scapă controlului conştient, dar care ne poate transmite avertismente, dacă învăţăm să fim atenţi, să le identificăm şi să le interpretăm.
Fiecare dintre noi, peste un sfert din viaţă, adică, în medie, mai mult de douăzeci de ani cumulat, dormim, visăm în fiecare noapte, chiar dacă nu ne amintim întotdeauna visele. Progresul tehnologic a făcut posibilă analiza activităţii onirice, specialiştii identificând două etape ale somnului – somnul profund şi somnul paradoxal (somnul cu vise), când activitatea cerebrală este asemănătoare cu cea din starea de veghe, asociată însă unei atonii musculare – aceste două etape alternând de 4-6 ori de-a lungul nopţii, fiecare ciclu de somn durând în jur de 90 de minute. Etapa somnului paradoxal se mai numeşte şi somn REM (“rapid eye movement sleep”), caracterizându-se printr-o mişcare rapidă a globilor oculari, prin respiraţie neregulată şi un ritm cardiac diminuat.
Dincolo de aceste constatări începe însă marea aventură în necunoscut. A găsi cheia viselor a fost dorinţa dintotdeauna a omului, la care nu a renunţat niciodată. Prima întrebare pe care Carl Gustave Jung, celebrul psihiatru elveţian, întemeietorul psihologiei analitice, o adresa tuturor pacienţilor săi, era: “Ce spun visele dumneavoastră?”, psihiatrul considerând visele ca porţi deschise către inconştient, un fel de limbaj codat al sufletului. De altfel, şi predecesorul său, părintele psihanalizei, Sigmund Freud, aprecia că diversele conflicte din inconştient sunt legate de dorinţele refulate, care răzbat la suprafaţă în vise.
Interesul pentru vise, pentru visele premonitorii în special, nu ţine numai de vârsta de aur a psihanalizei, de la începutul secolului al XX-lea. Acest interes este universal, a traversat întreaga istorie a umanităţii, iar astăzi este la fel de viu. Papirusurile egiptene, vechi de peste 2000 de ani, conţin adevărate tratate de interpretare a viselor. “Există în fiecare dintre noi – spunea Platon, celebrul filosof al antichităţii greceşti – chiar şi în cazul spiritelor excesiv raţionale, un fel de curiozitate teribilă, sălbatică, pentru vise”. Mai mult, în aceeaşi epocă, exista obiceiul ca o persoană căreia i se întâmpla ceva rău în vis să evite orice fel de activitate a doua zi.
Speranţa oamenilor, mărturisită sau nu, de a putea interpreta visele există şi astăzi. Oamenii de ştiinţă sunt la fel de interesaţi, dovadă nenumăratele cercetări, din ce în ce mai susţinute. Este relevant în acest sens, de exemplu, faptul că Centrul de cercetări în neurostiinte, asociat CNRS, una dintre cele mai prestigioase instituţii ştiinţifice din Europa şi din lume, are în derulare un program despre somn şi vise, sub coordonarea lui Pierre-Herve Luppi, continuatorul lui Michel Jouvet, fondatorul teoriilor ştiinţifice moderne despre vise.
Există mai multe tipuri de vise? Ce sunt visele premonitorii?
Michel Jouvet, anterior amintit, doctor în medicină, specializat în neurobiologie, neurochirurgie şi neuropsihiatrie, cel care a descoperit, prin serendipitate, cum însuşi mărturiseşte, ciclurile şi stadiile somnului, precizate în prima parte a articolului, a propus, în anii 1960, o teorie potrivit căreia visul ar fi “o reprogramare neurologică iterativă pentru a prezerva, pentru fiecare persoană, ereditatea psihologică, bază a personalităţii sale”, confirmând concepţia lui Jung despre “arhetipul sinelui” şi funcţia viselor. În limbajul lui Jung, “arhetipul sinelui” este un complex de energie psihică manifestată în vis, în formă simbolică.
Michel Jouvet, autor al cărţii “De ce dormim? De ce visăm?”, distinge mai multe tipuri de vise:
- visele care reflectă o stare sufletească;
- visele compensatorii, care fac posibilă stabilizarea emoţiilor şi a mentalului;
- visele de transpunere, care ajută la înţelegerea consecinţelor anumitor acţiuni;
- visele de evoluţie, care contribuie la un progres personal;
- visele karmice, care ajuta o persoană să înţeleagă în ce fel să regleze anumite probleme pe care le are;
- visele iniţiatice, care aduc un plus de înţelepciune;
- visele premonitorii, care ajută la cunoaşterea unui eveniment viitor.
Visele premonitorii – explicaţii ştiinţifice
Visele premonitorii sau visele precognitive sunt cele care prezic viitorul şi, spre deosebire de visele “normale”, spun specialiştii în domeniu, sunt foarte clare, intense, au coerenţă, rămân în minte, induc o anume emoţie – fericire, furie, teamă, tristeţe, beatitudine etc. şi se produc, de regulă, cu câteva zile/luni înaintea evenimentelor asupra cărora avertizează. Nimeni nu a putut explica însă deocamdată care este mecanismul care generează acest fapt, dacă este vorba de expresia onirică a unui proces de autosugestie sau de un alt mod, mai subtil, în care creierul, în timpul somnului, prelucrează informaţii care scapă conştientului nostru şi a căror logică este inaccesibilă pentru starea de veghe.
Pierre-Herve Luppi, directorul Centrului de cercetări în neurostiinte şi coordonatorul echipei de cercetare despre somn şi vise, din cadrul CERN, explica într-un interviu faptul că, în timpul somnului paradoxal, când visăm, anumite reţele de neuroni sunt hiperpolarizate, ceea ce înseamnă că acestea “lucrează” foarte intens, ca şi în perioada de veghe. Efectul este că, în astfel de momente, creierul vede, simte, aude, ne face să “trăim” visul, dar fără ca toate acestea să fie însoţite de gesturi, corpul fizic este “blocat”, acesta fiind mecanismul de protecţie al organismului în faţa “realităţii” visului.
Visele, inclusiv visele premonitorii, spune Pierre-Herve Luppi, sunt endogene, adică este vorba despre un fenomen care ţine exclusiv de interioritatea noastră, este generat de creierul nostru, sistemele legate de conştiinţă si constienţă fiind practic “dezactivate” în timpul somnului. Analizele şi experimentele indică faptul că sistemul limbic (adică structurile cerebrale din regiunea mediană si profundă a creierului), responsabil de emoţii precum plăcerea, frica, agresiunea etc., este extrem de solicitat când visăm, spre deosebire de cortex, sistem asimilat cu inteligenţa prefrontală şi conştientizarea emoţiilor, care pare a fi inactiv când dormim.
Fizica cuantică ar putea fi răspunsul pentru visele premonitorii
Dacă cele mai multe vise sunt legate de trecut, deoarece se regăsesc în vis oameni, chipuri, locuri etc. care au legătură cu diversele noastre experienţe, visele premonitorii, în mod special, sunt legate de dorinţele sau temerile noastre. Iar dacă timpul este liniar, visele premonitorii nu ar fi posibile.
Stanley Krippner, cercetător şi psiholog american, profesor la Universitatea Saybrook, din San Francisco, autor a nenumărate studii despre vise şi hipnoză, consideră că fizica cuantică ar putea aduce multe răspunsuri despre visele premonitorii.
El spune că, în etapa somnului paradoxal (REM), creierul este capabil să identifice un fel de semnal de care nu suntem conştienţi în stare de veghe. O astfel de idee este legată de teoriile cuantice potrivit cărora două particule sau puncte separate în timp pot interacţiona ca şi cum ar fi conectate unele cu altele, în ciuda separării lor spaţiale.
Este o evidenţă că, în prezent, o serie de teorii ale fizicii se rescriu, că noţiunea de timp este altfel înţeleasă în cadrul fizicii cuantice, mai exact, timpul nu există, este doar o convenţie în care noi înşine ne-am făcut prizonieri. În 2007, Benjamin Libet, profesor şi colaborator cu Stanley Krippner, într-o carte intitulată “Spiritul dincolo de neuroni”, demonstra că, în momentul în care luăm o decizie, de exemplu, este doar o iluzie că aceasta ne-ar aparţine, în realitate, procese subtile şi complexe ale sistemului de neuroni făcând alegerea înaintea noastră.
Punând laolaltă teoriile cuantice despre timp şi informaţiile deja verificate despre sistemul nostru neuronal, Krippner subliniază că “evenimentele cuantice se produc la o altă scară de timp, diferită de ceea ce ne-am obişnuit să numim trecut-prezent-viitor” şi această altă perspectivă explică posibilitatea viselor premonitorii şi, cu siguranţă, subliniază psihologul, inconştientul este capabil de revelaţii profunde în cursul somnului REM.
Un exemplu celebru este cel al chimistului Frederich August Kekule, care a revoluţionat chimia organică. Acesta s-a străduit vreme îndelungată să înţeleagă raţional felul în care erau aranjaţi atomii în molecula de benzen, fără a ajunge la vreo concluzie. După îndelungi căutări, a visat într-o noapte un şarpe care îşi muşca din coadă, o imagine care i-a dezvăluit secretul inelului de benzen.
Rudyard Kipling, scriitorul britanic, autorul celebrului volum “Cartea junglei”, spirit raţionalist convins, povesteşte într-un volum de Memorii cum s-a văzut într-un vis îmbrăcat ciudat, cum nu se îmbrăcase niciodată, era în mijlocul unei încăperi mari, în care se aflau şi alţi oameni îmbrăcaţi la fel de ciudat ca el, toţi participând la o ceremonie pe care nu o putea zări din pricina aglomeraţiei. Cineva l-a luat apoi de braţ, spunându-i: “Vreau să vă zic un cuvânt!”. Două luni mai târziu, Kipling a fost invitat în Westminster Abbey, la o ceremonie în care totul, până la detaliu, s-a desfăşurat ca în visul său. Scriitorul mărturiseşte că a fost extrem de tulburat de această situaţie, fără a reuşi să înţeleagă de ce i-a fost dat să vadă în vis o secvenţă din viitor.
Tot mai multe voci din lumea ştiinţifică subliniază, la ora actuală, că trebuie să acceptăm ideea că visele premonitorii sunt manifestările speciale ale unor legi ignorate până în prezent, ale unui dar pe care îl are mintea noastră, dar pe care ne-am obişnuit să nu îl luăm în seamă sau să-l negăm în virtutea convingerilor noastre raţionale.
De asemenea, este important de ştiut că, dincolo de statistici, interpretări, elemente comune, explicaţii, decriptări, visele au o semnificaţie strict individuală, reprezintă o persoană în singularitatea sa şi orice generalizare i-ar altera semnificaţia.
Recent, după aproximativ zece ani de cercetări legate nu de somn şi vise, ci de problema protezelor cibernetice şi de felul în care creierul uman tratează informaţiile vizuale şi auditive, o echipă de oameni de ştiinţă japonezi de la laboratorul de neurostiinte şi informatică din Kyoto a reuşit să identifice, cu o valabilitate de 60-70%, subiectul viselor celor din echipa de voluntari, pe baza înregistrării activităţii cerebrale a acestora timp de nouă secunde, înainte ca aceştia să se trezească. Ei estimează, de asemenea, că, în câţiva ani, e foarte posibilă invenţia unei maşini de decriptare a viselor, ceea ce ar fi foarte util in medicină, in tratarea unor boli psihice.
Se pare că filmul lui Spielberg, “Minority Report”, adaptare a unei cărţi a lui Philip K. Dick, publicată în 1956, despre visele premonitorii, foarte curând nu va mai fi doar ficţiune.
Oameni de ştiinţă, oameni obişnuiţi, raţionali, sceptici, mai mult sau mai puţin sensibili etc., toţi visăm. Multe vise sunt doar o transgresare a experienţelor, a emoţiilor noastre, visăm pentru că aşa suntem construiţi, avem şi acest dar, ale cărui mecanisme încă nu se lasă descifrate până la capăt şi fără de care sănătatea noastră, chiar viaţa ar fi puse în pericol. Se spune, pe baza unor experimente, despre mamiferele care visează şi care sunt private (experimental) de acest fapt, că mor după două-trei săptămâni.
Visele premonitorii, a căror existenţă nu poate fi negată, fie şi numai pe baza a nenumărate mărturii, cu atât mai mult suscită interesul tuturor. Descifrarea mecanismelor care fac posibilă existenţa viselor premonitorii ar putea răspunde la atâtea alte întrebări fundamentale pe care omul nu a încetat nicio clipă, în istoria sa, să şi le adreseze, despre destin, timp, despre liberul arbitru, despre intuiţii, coincidenţe, sentimentul de deja vu etc.
Frederich August Kekule, cel căruia secretul moleculei de benzen i s-a dezvăluit în vis, indemna oamenii, în urma experienţei sale, să înveţe să viseze şi, apoi, probabil, vor descoperi adevărul: “Visaţi şi nu vă dezvăluiţi visele până când nu le evaluaţi şi testaţi prin raţiune, prin înţelegerea emoţiilor în stare de veghe”. Încercăm mereu să ne convingem şi să-i convingem şi pe alţii să creadă în visuri. Poate că devenind mai atenţi la visele noastre, şi visurile vor fi mai aproape.
