Este o certitudine că, în fiecare secundă a vieţii noastre, suntem însoţiţi de o “voce interioară” (unii o numesc “vocea sufletului”, alţii îi spun “vocea conştiinţei”), care ne vorbeşte, ne îndrumă, uneori o ascultăm, alteori nu, dar originea acesteia şi felul în care este percepută de creierul nostru rămân încă un mister pe care oamenii de ştiinţă încearcă să-l elucideze.

Ce este vocea interioară, cum funcţionează, cum o auzim, cum o identificăm, cum ne influenţează? – sunt întrebări pentru care specialiştii, până la momentul actual, au doar răspunsuri parţiale. Şi, evident, acest articol nu se ocupă de cazurile patologice legate de “vocea interioară”, ci de starea de normalitate şi de ceea ce suntem şi am vrea să fim fiecare dintre noi, prin gândurile şi faptele noastre.

Mai mult, specialiştii în lingvistică, într-un studiu recent, publicat în revista Psychological Science, propun o teorie surprinzătoare pentru a explica existenţa “vocii interioare”, susţinând că funcţionează după acelaşi mecanism care ne împiedică să râdem atunci când ne gâdilăm singuri.

Viaţa ne provoacă mereu să facem tot felul de alegeri, adesea trebuie să luăm decizii importante, care ne schimbă destinul, se întâmplă de atâtea ori să nu fim siguri de calea pentru care să optăm sau, pur şi simplu, nu vedem nicio soluţie pentru o anumită problemă, ne tulbură grijile, gândim şi ne auzim gândind, ezităm, suntem în incertitudine, în confuzie, teamă. Şi atunci, ni se spune sau ne spunem: “Ascultă-ţi inima!”, “Ascultă-ţi vocea interioară!”, “Ascultă-ţi sufletul!”.

Cu siguranţă, chiar şi în momentul acesta, în timp ce citiţi aceste rânduri, vocea interioară este la post, repetă cuvintele pe care ochii şi creierul le percep, ca şi atunci când repetăm, în minte, un număr de telefon, pentru a vedea dacă ni-l amintim. De fapt, tot ceea ce gândim, ceea ce învăţăm, memorăm, reflectăm, cumpănim, decidem, nu se poate face decât cu ajutorul acestei voci interioare, care se angajează într-un permanent dialog virtual cu noi înşine.

“Spiritul gândeşte, inima ştie!”

“Spiritul gândeşte, inima ştie!”, aşa spune un vechi proverb chinezesc, în care este condensată înţelepciunea de veacuri a oamenilor care, intuitiv, au descoperit comoara din adâncul fiinţei. Ce şi cum gândeşte spiritul, atunci când căutam soluţia unei probleme, observă psihologii, se manifestă ca o avalanşă de gânduri, un fel de “trăncăneală” interioară, care este altceva decât vocea interioară. Mai mult, un gând poate spune: “Ei, bine, ce se va întâmpla dacă… sau… nu, mai bine nu încerc aşa ceva”, altul, “Şi dacă pierd această şansă…”, “ce vor spune unii şi alţii”, “dacă pierd, dacă greşesc” şi aşa la infinit. Tocmai acest haos, acest zgomot interior ne împiedică să ajungem la autentica voce interioară, care este liniştită, este, mai degrabă, un sentiment, o stare de confort spiritual, un fel de cunoaştere profundă, ca atunci când spui cu toată convingerea: “Da, ştiu!”.

Ce spun specialiştii în neurostiinte despre “vocea interioară”?

Deşi resorturile care guvernează funcţionarea vocii interioare nu au fost desluşite în totalitate, specialiştii în neurostiinte, ca urmare a unor studii şi observaţii de caz îndelungate, sunt de acord că acestă “voce” este esenţială de-a lungul întregii vieţii, în construirea personalităţii noastre, în organizarea gândirii, pentru a deveni mai performanţi în tot ceea ce facem.

Modelarea acestei voci interioare începe, inconştient, încă din copilărie, un argument fiind felul în care copiii obişnuiesc să vorbească singuri, descriindu-şi gândurile, atunci când se joacă. La adulţi, există două moduri de dialog cu sine, unul deliberat, ca în orice împrejurare în care ne spunem, de exemplu, “Trebuie să fac următorul lucru”, şi unul spontan, necontrolat, care poate interveni oricând.

Russell Hurlburt, psiholog şi cercetător american, după ani de experimente cu echipe de voluntari, a ajuns la concluzia că intensitatea dialogului interior diferă de la persoana la persoană, dar că un om petrece, în medie, cam un sfert din viaţă vorbind cu sine. Se pare că fiecare dintre noi suntem marcaţi într-atât, chiar dacă nu ne dăm seama, de influenţa vocii interioare si că aceasta este atat de importantă, încât, în urmă cu trei ani, a fost lansat, de către o echipă de specialişti în neurostiinte, de la Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică din Franţa, un vast proiect, vizând originea, specificul şi importanta vocii interioare, prin analiza şi măsurarea activităţii cerebrale a voluntarilor din proiect, pentru a se vedea ce zone ale creierului sunt solicitate în timpul dialogului interior.

S-a constatat că zona frontală este responsabilă de generarea vocii interioare (ca şi vorbitul cu voce tare) şi că, în cazul unor maladii, la anxioşi, de exemplu, vocea interioară se manifestă în buclă, împiedicându-i să acţioneze, iar la schizofrenici, vocea interioară se poate transforma în halucinaţii auditive, pe care indivizii respectivi nu le mai percep ca aparţinându-le, ci ca venind din exterior. Această constatare stă la baza dezvoltării unor terapii, ale căror rezultate sunt promiţătoare.

Cum se poate identifica şi stimula vocea interioară?

Psihologii subliniază că noi suntem cei care, de cele mai multe ori, exagerăm importanţa şi dificultatea problemelor pe care le avem de rezolvat de-a lungul vieţii si că, în realitate, aspectele cu care ne confruntăm nu sunt nici bune, nici rele, gândirea noastră le încadrează astfel. Iar în momentul în care conferim o importanţă deosebită unei anumite situaţii, aceasta pare extrem de complicată, iar deciziile pe care trebuie să le luăm apar ca fiind dificile, chiar cruciale. Cum procedăm ca să ne auzim “vocea interioară”, care “ştie” totul, în timp ce gândul “ştie” numai anumite lucruri? Iată câteva sugestii:

• Să încercăm să devenim din ce în ce mai convinşi că nu există decizii bune sau rele, ci doar căi diferite şi că intuiţia noastră ne va îndruma întotdeauna spre cea mai bună soluţie.
• Să înţelegem că intuiţia/“vocea interioară” nu se “comandă”, nu este rezultatul unei reflecţii îndelungate, nu se bazează pe “dovezi”, că aceasta se manifestă doar când suntem conectaţi la ritmul natural al vieţii, relaxaţi, senini, fără stress. Şi să recunoaştem că ceea ce lipseşte frecvent vieţilor noastre este tocmai liniştea, iar în agitaţia cotidiană continuă, din nefericire, punem creierul nostru să “zumzăie”, crezând că este singura cale, înăbuşind latenţele cunoaşterii interioare.
• Să ne facem un obicei din a ne relaxa, lăsând deoparte, măcar pentru o vreme, problema care ne frământă. Adesea soluţia apare exact în momentul în care spiritul este detaşat de frământări şi căutări. Nu întâmplător, marile descoperiri s-au făcut în astfel de momente, când “trăncăneala” interioară ia o pauză, lăsând loc adevăratei voci interioare, care este calmă, sigură, liniştită.
• Să acceptăm că răspunsul la orice problemă există deja, trebuie doar auzit/descoperit şi că nimic nu este imposibil. Oricine poate încerca/verifica beneficiile momentelor de detaşare de tumultul cotidian; cel puţin pentru câteva momente întindeţi-vă corpul, închideţi ochii, concentraţi-vă asupra stării de bine din acel moment şi abia atunci când niciun gând nu vă mai frământă, adresaţi-vă întrebarea la care căutaţi răspuns. S-ar putea ca acest răspuns să vină foarte repede, simplu şi limpede.
• Să devenim mai atenţi la “semne” – un cuvânt, o frază citită/auzită undeva, o imagine etc. – care ne pot sugera un răspuns neaşteptat.

• Să diminuăm tentaţia de a analiza totul, cu insistenţă, pentru că analiza excesivă ne poate duce, uneori, la o stare de confuzie şi, cu cât căutăm mai înverşunat un răspuns, cu atât acesta se poate îndepărta.

Aşadar, toate răspunsurile sunt în noi înşine/însene. Singura voce în care putem să avem încredere totală, dacă o identificăm corect, este vocea noastră interioară (suflet, conştiinţă, intuiţie sau oricum vrem să o numim). Şi ceea ce ani de cercetări încearcă să demonstreze ştiinţific, fără să se fi ajuns încă la explicatii complete, omul a înţeles pe cale intuitivă şi prin experienţă, şi anume că: “Spiritul gândeşte, inima ştie!”. Să gândim, să ne stimulăm inteligenţa, capacitatea de cunoaştere, să ne ascultăm inima şi, cu siguranţă, viaţa noastră se va lumina din mai multe direcţii deodată, va deveni mai clară, mai echilibrată, mai senină.