Ca rege al zeilor greci, Zeus a fost portretizat la nesfârșit în artă, de multe ori cu anumite simboluri pentru a-l identifica. Picturi timpurii pe vaze clasice îl arată de multe ori aruncând cu fulgere ce îl identificau ca un războinic. Cu toate acestea, odată cu progresul perioadei clasice, Zeus a început să fie reprezentat pe un tron și ținând în mână un sceptru.

Important de știut este că Zeus nu a fost considerat un tiran și în literatură era descris ca fiind drept și imparțial. Indiferent de iconografia specifică, Zeus este întotdeauna portretizat ca un om impunător, matur și cu barbă, ce indică statutul de patriarh al Olimpienilor. Puterea sa este indicată și prin simbolurile sale precum vulturul, taurul și stejarul.

Înainte de existența panteonului zeilor greci cu care suntem familiarizați a existat o generație de zeități cunoscuți sub numele de Titani. Conducătorul acestora era Cronos. Mama sa, Gaia, i-a spus că unul din copiii săi avea să-i uzurpe tronul așa că de fiecare dată când soția sa Rhea dădea naștere unui copil, Cronos îl înghițea. Când l-a născut pe Zeus, Rhea l-a păcălit pe Cronos și i-a dat să înghită o piatră în loc. Sursele nu sunt de aceeași părere când vine vorba de cine a fost crescut Zeus. Unele menționează că Gaia ar fi avut grijă de el, altele că nimfa Metis sau chiar capra Amalthea. Cu toate acestea, toate sursele sunt de aceeași părere că, odată crescut, Zeus l-a confruntat pe tatăl său, îndeplinind profeția.

Zeus și-a eliberat frații (și aici existând mai multe versiuni), apoi a eliberat din Tartar celelalte creaturi închise de tatăl său. Ciclopii l-au învățat pe acesta cum să făurească fulgere iar alături de frații și surorile sale a pornit un război împotriva Titanilor. Odată înfrânți, Titanii au fost închiși în Tartar.

Nu toți titanii au fost împotriva lui Zeus, Oceanus rămăsese neutru iar Prometeu a venit în ajutorul său. Odată instalat ca rege al zeilor, Zeus deleagă anumite domenii fraților săi, de exemplu lui Poseidon îi este dat în stăpânire controlul asupra mărilor iar lui Hades asupra Infernului. Singurele ființe asupra cărora nu a pretins control au fost Destinul și Soarta care au continuat să fie infailibile pe tot parcursul domniei sale.

După căderea Titanilor, Gaia a devenit nemulțumită de noua ordine iar ca răzbunare a dat naștere giganților. Aceștia au lansat o ofensivă împotriva olimpienilor și aproape ar fi câștigat dacă zeii nu primeau ajutor din partea Atenei și a lui Hercule. Războiul cu giganții a fost o temă populară în arta clasică, afișat des pe temple.

Odată stabilit ca rege, Zeus se căsătorește cu Hera. Aceasta este întotdeauna portretizată ca soția lui Zeus. Ea a exercitat o răzbunare cruntă împotriva iubitelor soțului, dar și a copiilor nelegitimi, cea mai cunoscută fiind răzbunarea împotriva lui Hercule pe care l-a făcut să-și omoare soția și copiii.

Pe lângă Hera, iubitele lui Zeus au fost multe și variate, de la zeițe la femei muritoare și chiar bărbați. Între acestea le putem enumera pe Io, Leto (mama Elenei din Troia, Apollo și Artemis), Alcmene (mama lui Hercule), Dione (mama lui Afrodita), Europa (mama lui Minos și Sarpedon) și Demeter (mama lui Persefona). Pe muritoare și pe copiii lor le putea persecuta, dar pe zeițe nu. A fost teoretizat că legăturile cu alte zeițe erau naturale.

Relația lui Zeus cu oamenii este neclară deoarece există multe mituri ce prezintă situații diferite. În mitul cu Prometeu și Pandora, Zeus interzice acordarea focului oamenilor pentru a preveni avansarea lor. Prometeu nu ascultă și dă oamenilor focul. Ca urmare Zeus înlănțuie titanul și îl pedepsește ca un vultur să-i devoreze ficatul în fiecare zi. Nemulțumit, acesta hotărăște și pedepsirea oamenilor, trimițând prima femeie, Pandora, căreia îi dă o cutie pe care nu trebuia să o deschidă niciodată. Din curiozitate, Pandora deschide cutia și eliberează toate relele. În alte legende Zeus este prezentat sub o lumină favorabilă umanității, arătând iubire față de oamenii buni și generoși.

Chiar dacă era zeul principal al panteonului grecesc și avea locuri de cult în toată Grecia, cel mai mare și cel mai faimos era cel din Olympia. În condițiile în care existau temple în toată Grecia, acestea erau diferite și aveau idei diferite despre Zeus, despre rolul său sau cum ar fi trebuit să i se închine. De exemplu, Herodot ne spune că Zeus era adesea perceput ca un zeu al vremii și locurile de închinare se aflau de multe ori pe vârful unor munți.

Uneori se face referire la el ca la „cel care semnalează” sugerând rolul său ca oracol. Din moment ce Destinul nu putea fi modificat nici chiar de Zeus, acesta putea acționa drept oracol cerându-i-se să semnaleze anumite fapte.

Ca și alte zeități, Zeus a avut mai multe roluri în afară de rege al zeilor. El era zeitatea ospitalității și cel care pedepsea lipsa ei. Se considera că era paznicul relațiilor comerciale și cel care pedepsea hoții și comercianții neloiali. Zeus mai era și păstrătorul jurămintelor și cel care îi pedepsea pe cei care le încălcau.

Euhemerus este cel care a propus ideea că Zeus nu a fost un zeu ci mai degrabă un rege care a fost glorificat după moarte iar faima sa a dus la distorsionarea poveștii vieții sale până când s-a transformat într-o divinitate pentru generațiile următoare.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ