Zmeul din mitologia românească este un personaj des întâlnit în basmele poporului nostru. El întruchipează întotdeauna personajul negativ, un personaj care nu este niciodată descris cu exactitate.
Mama tuturor zmeilor este Baba Cloanţa, care păstrează sufletele copiilor săi într-o cuşcă ferecată, asigurându-şi astfel nemurirea. De fiecare dată când este grav rănită şi la un pas de moarte, ea apelează la cuşca pe care o ţine ascunsă, sacrificând unul din sufletele fiilor săi.
Zmeul din mitologia românească este un personaj predominant masculin, arareori apare o zmeoaică ce îi este soţie sau mamă şi care de obicei este la fel de plină de răutate ca zmeul. Zemul întruchipează un personaj masculin pentru că în esenţa sa este extrem de puternic, capabil să îi înfrunte pe cei mai vajnici luptători pentru dreptate.
De cele mai multe ori, zmeul capturează domniţe de viţă nobilă sau renumite pentru frumuseţea lor. Este foarte probabil ca zmeul să fure şi bărbaţi sau femei din popor, însă acest fapt este arareori consemnat.
Zmeul se hrăneşte cu carne de om, el atacă satele pentru a-şi găsi hrana, însă nu întotdeauna acest fapt este specificat şi în cazul domniţelor. Motivul pentru care fură tinere fete nu este întotdeauna unul cert – le poate vrea pe post de hrană sau le poate vrea pentru a le lua de soţie. În unele basme este specificată o tendinţă a zmeului de a le îngrăşa pe domniţe, pentru că acestea sunt numai piele şi os, în ideea de a le mânca, cel mai probabil.
În mitologie, creatura nu este foarte atent descrisă, se presupune că poate întrupa orice fiară întâlnită pe pământ, însă cert este că apare ca un personaj puternic, de dimensiuni impresionante, cu o înfăţişare înspăimântătoare, fiind adesea acoperit cu blană şi având gheare.
Lupta dintre zmeu şi eroul pozitiv este una fantastică, care durează zile şi nopţi. Zmeul are obiceiul de a fura venele din spatele genunchiului vitejilor care îndrăznesc să îl înfrunte; odată furate aceste vene, eroul pozitiv nu va mai putea merge. Zmeul nu este înfrânt uşor şi mulţi viteji se sacrifică încercând. Personajul pozitiv principal trece prin nenumărate pericole până să ajungă pe tărâmul zmeului. De asemenea, el are ajutoare, pe care le primeşte pe parcursul călătoriei sale drept răsplată pentru fapte de lăudat.
Zmeul nu are nici un fel de ajutor şi, cu toate acestea, tot este un adversar de temut. Lupta dintre cei doi este epocală, cu schimbări de situaţie, personajul pozitiv fiind ajutat de darurile primite pe parcursul călătoriei iniţiatice. Etape ale luptei includ adesea îngroparea adversarului până la brâu, apoi până la gât. Nu se specifică de cele mai multe ori că zmeul ar fi ucis de viteaz, ci doar îngropat până la gât. Singurul ajutor pe care îl primeşte poate veni din partea unui corb cel mai adesea, care îi aduce în cioc apă; însă în funcţie de răsplata primită la finalul luptei, acesta poate favoriza şi eroul principal.
Zmeul este întotdeauna înfrânt, el reprezintă răul care mereu pierde în faţa binelui în basmele poporului nostru. El are tărâmul său, care este adesea descris ca întunecat şi înspăimântător, vietăţile de pe acest tărâm fiind la fel de pline de răutate ca el.
Având în vedere că zmeii o au ca mama pe Baba Cloanţa, asocierea lor cu diavolul este foarte probabilă. Baba Cloanţa este un personaj din basmele noastre care îl poate chema pe diavol oricând îşi doreşte. Însă prezenţa diavolului lângă zmeu nu apare descrisă niciodată.
Zmeul se aseamănă foarte mult cu căpcăunul, care însă datorită seriei de desene animate Shrek a început să devină simpatic. Evoluţia zmeului ţine de percepţia populară, deocamdată el este un personaj negativ, însă reprezentarea socială poate evolua; tocmai de aceea este foarte probabil, având în vedere evoluţia căpcăunului, ca zmeul să ajungă dintr-o fiară înspăimântătoare, o fiară neînţeleasă, care are şi părţi bune.
