Unul dintre țelurile mele în viața asta e să călătoresc cât mai mult. Indiferent de destinația aleasă, eu cred că, o călătorie este, în primul rând o descoperire a sinelui. Orice drum poate fi și inițiatic și plin de revelații, atât timp cât te lași cuprins de magia lui.
Am descoperit asta de ceva ani, în drumurile mele prin țară. Curios, dar țara asta, în care trăim și tu și eu e plină de…alte țări. Ai observat? Țara Românească, Țara Moților, Țara Zarandului, Țara de Foc a Dobrogei și tot așa. Oamenii aceștia, amalgamul acesta etnic le-a format. Fiecare țară cu magia ei. Și cel mai fermecat moment în toată povestea asta este acela în care, nici nu simți că ai trecut dintr-o țară în alta. Nu sunt semne de avertizare. Nici afișe de bun venit. Pur și simplu treci, dintr-o parte în alta, fără pașaport. Păi în felul acesta, tot să călătorești, așa-i?
Una dintre țările din țara mea despre care nu am povestit până acum, decât în treacăt este vestita țară a Zarandului. Leagăn pentru Horia, Crișan, Avram Iancu și mulți alți oameni importanți ai istoriei noastre, această țară din România te ia prin surprindere încă de la intrarea în ea. Care intrare, vei spune? Păi cum care intrare? Aceea dinspre Deva, sau cea dinspre Arad, ori Alba, oricare intrare ai alege, tot surprins vei fi!
Cum spuneam, nu te întreabă nimeni de pașaport. Și nici nu te controlează la vreo vamă, să nu care cumva să transporți cine știe ce lucruri interzise. Dar nu pentru asta vei fi surprins ci, pentru că, la orice cotitură, după orice curbă, peisajul se schimbă. Acum vezi stânci colțuroase, învecinate cu calcarul Apusenilor, acum vezi pășuni întinse, sau drumuri tăiate șerpuit printre copaci înalți. Ți se taie răsuflarea la cât de frumoasă e Țara Zarandului și, mulți care trec prin ea nici măcar nu știu unde se află!
Odată ce ai apucat drumul spre Brad, sau cel spre Abrud, așteaptă-te să tragi mașina pe dreapta, ori de câte ori vei uita să mai privești țintă pe șosea! Și află că, momentele acestea-s tare multe, deci îți vor trebui câteva ore bune până te vei dezmetici și vei porni iarăși, la drum!
Pe drumurile acestea, destul de intens circulate, dar fără pretenții de drumuri naționale sau autostrăzi vei întâlni tot felul de oameni. Majoritatea lucrează în zonă și, rar merg, “la oraș”. Zărăndenii sunt un model aparte de români, un fel de moți, cu care se și învecinează de altfel, dar un pic mai…răsfirați. S-au împrăștiat mai care încotro, în vreme ce moții, goniți de la spate de tot felul de urgii și cotropiri, s-au închis cât mai adânc în munte. Ei bine, zărăndenii au lăsat în urmă vechile sfădeli și și-au făcut case aici, în amalgamul acesta de vârfuri înalte și fânețe. Iar casele lor, tot o amestecătură sunt. Cele de pe la sate, încă păstrează mult din arhitectura tradițională, chiar dacă au suferit de-a lungul vremii, tot felul de influențe.
Casele din satele zărăndenilor au acoperișul din paie, întocmai ca și casele moțești însă, spre deosebire de acestea din urmă, sunt mai joase, mai spațioase și…mult mai rare. Nu-s nici atât de răsfirate ca cele ale moților, obligați cumva să se așeze acolo unde natura le-a permis. Se pare că zărăndenilor, mama natură a dat dovadă de mai multă toleranță, însă. Orașele lor, micuțe, cochete, păstrează încă un fel de iz aparte vremuri apuse prin alte zone. Cu toate acestea, oamenii care trăiesc în ele sunt exact în pas cu vremurile noastre. Și, chiar dacă puterea economică a acestei zone nu este deloc una pe placul unui trai decent, zărăndenii muncesc zi lumină, dar au chipurile pline de soare.
Nu-i vei auzi niciodată plângându-se de traiul lor, mai mult decât pe oricare alt român. În schimb nu se dau în lături în a face zilnic, navete de zeci de kilometri, doar pentru a-și asigura traiul. Însă știi ce e ciudat aici la ei? Că nu-și uită rădăcinile. Nici neamul. Nici strămoșii. An de an se adună la Țebea, de exemplu, în vestitul loc denumit Panteonul Moților, unde este Gorunul lui Horea și unde, își doarme somnul etern, Avram Iancu. An de an se adună cu miile la mănăstirea Crișan, din satul cu același nume, pe meleagurile vestitului Crișan, unul dintre capii marii răscoale moțești de la 1784, alături de alți doi prieteni buni, Horea și Cloșca.
Zărăndenii aceștia au ei ceva de nu-și uită valorile. Încă n-am aflat cum fac. Poate că în sufletele lor încă mai arde spiritul unor oameni care, altădată s-au luptat pentru libertate și neatârnare. Poate că munții care îi veghează din înălțimi le dau curaj, respect și le ridică cețurile de pe minți. Ori, poate, pur și simplu sunt ei un soi de oameni în inimile cărora s-a concentrat toată dragostea de țară, care ar fi trebuit răspândită pe tot cuprinsul ei. Culmea, zărăndenii se identifică așa de tare cu Țara asta a Zarandului că nu-și văd destinele duse în alte părți.
Iar tradițiile, obiceiurile lor, respectul pentru cele sfinte sau cei de mult plecați de printre ei sunt litere de lege aici. I-am văzut la muncile câmpului. I-am văzut după lăsarea întunericului, în casele lor. I-am observat și în timpul sărbătorilor pascale, la rugăciune, ori prin cimitire, cinstindu-și morții. I-am văzut și la muncă, în birouri, sau pe șantiere.
Aparent nu-s cu nimic diferiți. Cu nimic speciali. Însă, dacă îi privești țintă în ochi, dacă le analizezi arhitectura caselor, dacă pătrunzi în muzeele lor, ori mergi pe aceleași drumuri ca și ei, alături de ei, ai să observi un lucru tare ciudat: zărăndenii aceștia au țara lor în inimi și-n priviri.
Nu mă întreba cum se vede asta. Se vede, pur și simplu. Se simte din glasurile lor, care nu-s deloc patriotice dar sunt pline de recunoștință. Se simte din hotărârea cu care vorbesc apăsat, din curățimea sufletelor cu care îți înapoiază portofelul pe care l-au găsit în iarbă, cu adresa ta în el, ori în liniștea cu care își tac tristețile, fără să clipească, ori în felul în care aruncă la coșurile de gunoi resturile, fără să-și murdărească bucata lor de țară.
Așa arată Țara Zarandului, așa cum am apucat eu să o văd. Dacă treci pe aici, uită de indicatoare! Rătăcește-te preț de câteva zile măcar, pe drumurile ei înguste dar pline de istorie și oameni frumoși! Căci doar așa vei cunoaște, pas cu pas, Țara din Țara mea, România!
NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!
