A drege busuiocul este una dintre cele mai cunoscute expresii româneşti, folosită frecvent, fără ca cineva să-şi mai pună întrebarea dacă, logic, o astfel de structură are sens.
Verbul “a drege”, conform DEX, are sensul: “a repara (un obiect, un mecanism etc.), a-l aduce în starea de funcționare”. Originea cuvântului este latinescul “dirigere” (a conduce), a-l cărui înţeles iniţial s-a conservat parţial în limba română veche, în cuvântul derivat “dregător” – “demnitar la Curtea domnească, având atribuții în Sfatul domnesc, în administrație, justiție, armată”.
Probabil că un “dregător” avea şi datoria de “a drege/ a îndrepta/ a repara” ceva ce nu mergea bine. De la un astfel de context, sensul verbului “a drege”, în timp, s-a extins şi pentru alte situaţii când se impunea o “reparaţie”: a drege/ a repara un obiect, a drege focul (a-l face să ardă mai bine), a potrivi, a îmbunătăți gustul unui preparat culinar cu mirodenii sau reflexiv – a (se) drege/ a (se) întrema, a (se) îndrepta după o boală, a (se) farda, a (se) sulimeni etc.
Verbul este prezent şi în diverse expresii precum: “A-și drege glasul (sau vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea; “A-și drege gustul” = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior, “Face și drege”= se străduiește să rezolve, să realizeze ceva/ se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva” etc. (DEX).
A drege busuiocul – o expresie consacrată într-o formă greşită
Toate aceste sensuri/ contexte ale verbului “a drege” nu explică logica expresiei “a drege busuiocul”, pentru simplul motiv că “busuiocul” nu este un obiect/ mecanism/ situaţie ce ar putea fi “reparate”. În schimb, mai trebuie menţionat că, în lumea tradiţională românească, există şi obiceiul ca vinul acru să fie “dres” cu frunze de busuioc, pentru a putea fi vândut şi consumat. “Dregerea cu busuioc” a devenit chiar o “practică” prin care se falsifică o băutură.
“A drege busuiocul” este, prin urmare, o deformare a structurii “a drege cu busuiocul”, care a rămas, în memoria colectivă, cu forma greşită (lipsită de logică), dar căreia, prin repetiţie, i s-a asociat un înţeles (figurat) pe care toată lumea îl recunoaşte – ”a drege busuiocul” – a repara o gafă, o greşeală, a salva aparențele.
Există, în limba română, dar şi printre zicerile care au devenit parte a înţelepciunii universale, şi alte expresii care se abat de la “logică”. De exemplu: “A da sfoară în ţară” (în loc de “A da sfară/ şfară în ţară”), “A trece prin (în loc de “pe sub”) furcile caudine”, “A plânge cu lacrimi de crocodil” etc.
Busuiocul – plantă magică şi simbol
Cuvântul “busuioc” provine din latinescul “basilicum”, termen preluat din grecescul “basilikon” (“plantă regală”/ “plantă pentru rege”), derivat din “basileus”, care înseamnă “rege”.
În cultura populară, busuiocul este considerat o plantă magică, protectoare, cu proprietăţi vindecătoare. A devenit, de-a lungul timpului, un simbol al iubirii şi al fertilităţii. Este folosit în diverse practici ritualice – de exemplu, agheasma, pentru sfinţirea locurilor şi alungarea răului se împrăştie cu un buchet de busuioc, se aşază busuioc la icoane şi în ghivece, la fereastră, cu rol protector.
Tradiţia spune că, după ce seminţele de busuioc se pun în pământ, în vase de lut, de Dragobete, planta se mută în grădină, în ziua de Sfântul Gheorghe, înainte de răsăritul Soarelui.
Legendele povestesc că frunzele busuiocului cresc în formă de cruce, pentru că planta s-a ivit în lume în pământul în care a căzut crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Împărăteasa Elena, despre care se crede că ar fi găsit moaştele Sfintei Cruci, este cea care a simţit mireasma plantei, adusă de vânt, şi a văzut că lăstarii creşteau cu rădăcinile înfipte în cruce. De atunci, busuiocul s-a răspândit peste tot în lume.
Încă din antichitate, Plinius cel Bătrân, în cartea sa, “Istoria naturală”, descrie pe larg proprietăţile curative ale acestei plante, cunoscută şi cultivată de mii de ani.
Aşadar, dacă am putea drege “cu busuiocul” o mulţime de lucruri, de la starea de sănătate fizică şi mentală, la gustul mâncării şi al vinului, de la ritualuri, la practici magice, vom continua să spunem “a drege busuiocul”, cu sensul consacrat – “a repara o greşeală” – chiar dacă ştim că această structură este rezultatul folosirii repetate a unei greşeli.