AlchimiaAlchimia, asa cum apare ea in scrierile medievale ale lumii crestine, este in mare masura tributara culturii arabe. Acest popor, inzestrat cu cele mai rafinate calitati stiintifice si spirituale, a jucat prin intermediul insemnatelor sale cuceriri un mare rol civilizator, iar influenta sa asupra Europei a fost absolut remarcabila, in ciuda conflictului religios si a nesfarsitelor lupte intre lumea crestina si cea musulmana.

Se pare ca Rene Guenon a avut dreptate atunci cand a spus ca “razboiul sfant” a avut, atat pentru cavalerii cruciati cat si pentru musulmani, o valoare mai degraba rituala, caci a fost considerat doar reflectarea, in plan concret, a unui alt razboi, anume a celui care are ca scop cucerirea “templului interior” sau a “pamantului sfant”, in sens initiatic.

Lupta in sine era o forma de manifestare a barbatiei solare si era dusa cu nobletea si detasarea intelepciunii traditionale, a carei expresie tipica o gasim in invatatura lui Krishna din Bagavat-Gita. Asa s-ar putea explica faptul ca toate aceste razboaie n-au putut opri contactele pe plan cultural ci dimpotriva, le-au inlesnit, caci Cruciadele au constituit o cale prin care ne-au parvenit cunostintele lumii arabe in domeniul matematicii, al medicinei, al filosofiei si al alchimiei babiloniene, egiptene si grecesti.

Alchimia a fost preluata de arabi de la popoarele din Orient, dezvoltata si apoi transmisa lumii europene pe trei cai: calea bizantina, cea mai veche; calea Cruciadelor, in jurul secolului XII; calea spaniola, dupa stabilirea arabilor in Spania. Simbolismul sub care au fost ascunse misterele acestei discipline continea la inceput elemente ale misticii egiptene, ale mitologiei grecesti si terminologie chimica propriu-zisa. In lumea crestina, acest simbolism a fost imbogatit si cu elemente din cosmologie, Vechiul Testament si din viata lui Hristos.

In tarile mediteraneene, traditia ermetica gaseste un teren foarte prielnic si nu intarzie sa se dezvolte si sa se impuna atat de mult, incat ajunge sa aiba rang de suverana in timpul Evului Mediu. In secolul XII este cultivata inca in umbra manastirilor, dar in secolul XIV ajunge sa domine intreaga sfera sociala. Atat nobilii si marea burghezie, cat si savantii, calugarii, membrii confreriilor, medicii si farmacistii se grabesc sa-si incerce norocul in elaborarea Marii Opere.

Insetati de cunoastere si fascinati de mirajul “pietrei filozofale”, oamenii isi parasesc locuintele si se indreapta, ca “nobili calatori” spre Santiago de Compostella sau alte locuri de intalnire si confruntare. Sunt cautate si copiate manuscrise grecesti si arabe, se fac experiente; intr-un cuvant, lumea intreaga este cuprinsa de febra misterului.

Ideea cea mai raspandita care a domnit mult timp ca urmare a dezvoltarii stiintelor pozitive, a fost convingerea ca alchimia n-a fost decat o prima faza a chimiei. Aceasta prejudecata, care aproape a disparut in zilele noastre, se explica prin faptul ca textele alchimice abunda in termeni ca vitriol, arsenic, mercur, aur si alte metale si minerale, fara sa mai punem la socoteala o serie intreaga de operatii: distilare, calcinare, purificare, rectificare, sublimare, care puteau fi intelese cu usurinta in sens literal si confundate cu reactiile chimice obisnuite.

O alta teorie este cea care considera alchimia o disciplina mistica, avand drept scop o realizare pe plan exclusiv spiritual. In literatura alchimica, tendinta de a explica simbolismul alchimic prin operatiuni exclusiv spirituale incepe sa se manifeste in secolul XVII. Acest curent se inspira din operele unor alchimisti precum Heinrich Khunrath sau Robert Fludd care, desi sunt cercetatori in sensul practicii de laborator, accentueaza in mare masura continutul metafizic si mistico-initiatic al simbolismului ermetic. Jacob Boehme, care reuseste sa se limiteze doar la semnificatiile spirituale, renuntand la traditionalele cercetari de laborator, este considerat reprezentantul prin excelenta al acestui curent mistic.

In aceeasi epoca, incepe sa apara si un amestec intre Kabbala ebraica si ermetism. Confruntand operele marilor alchimisti observam o impresionanta unitate doctrinara care, incepand cu primele texte latinesti, “Turba Philosophorum” si pana la operele lui Fulcanelli, folosesc aproximativ acelasi sistem de ocultare, cabala emetica si o terminlogie chimico-mitologica asemanatoare, chiar dupa adoptarea simbolismului crestin, asimilat si incorporat in ansamblul central al vechilor doctrine.

Alchimia poate fi ignorata sau pusa in aceeasi oala cu superstitiile din trecut, dar continutul ei nu poate fi falsificat, pentru simplul motiv ca nu este cunoscut si presupunerile pe care le-am face asupra lui nu ne-ar ajuta cu nimic, ba chiar ne-ar deruta si mai mult. De altfel, insesi scrierile ermetice ne previn ca, exact acolo unde par mai clare, sensul lor este de fapt si mai ascuns.

Adevaratii alchimisti n-au urmarit nici faima, nici succesul de librarie, ci au trait retrasi in anonimat. In general, manuscrisele lor, atatea cate s-au mai pastrat, au fost publicate la mult timp dupa ce au fost scrise. Ei nu doreau sa faca prozeliti, ci doar sa noteze rezultatele experientelor pe care le facusera, pentru putinii care ar fi fost in stare sa le inteleaga si, poate, pentru a pastra vii si neintrerupte o traditie si o doctrina al caror destin este de a dainui vesnic, dar in taina.

Cat despre tripla finalitate a Marii Opere, de a putea regenera atat natura metalelor prin transmutatie cat si viata insasi, prin “medicina universala” si, in sfarsit, de a determina iluminarea spirituala Alchimiasau chiar darul profetiei, n-o putem considera altceva decat ceea ce este: finalitatea miraculoasa a unei stiinte tainuite. Insa nu putem nega aprioric posibilitatea sa. Este adevarat ca aceasta posibilitate vine in contradictie cu modul nostru intelectual de a judeca, mod care accepta cu greu ca ceva poate avea efecte in planuri atat de diferite.

A existat o epoca in care ideea ermetica a unitatii materiei si a transmutatiei era o imposibilitate pentru stiinta. In consecinta, facand o generalizare mai ampla, nimic nu dovedeste ca nu s-ar putea stabili o alta unitate, inca si mai cuprinzatoare, care ar implica, pe langa planul material si pe cel al vietii, chiar si pe cel al spiritului. Alchimia sustine ca aceste diferente se datoreaza unui misterios proces cosmogonic care a actionat asupra Haosului Primordial si ca un fragment al acestui Haos exista si astazi. Prima si cea mai dificila problema pe care trebuie s-o rezolve cercetatorul angajat pe aceasta cale este gasirea acestuia si extragerea “materiei prime” pe care o contine.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ