Aldous Huxley, Minunata lume nouă – un roman profetic, o utopie sau distopie?

Aldous Huxley, în romanul sau, “Minunata lume nouă” (Brave New World), publicat în 1932 şi declarat, în 1999, de ziarul “The Observer”, ca făcând parte din cele 100 cele mai importante cărţi din toate timpurile, imaginează o lume în care se apelează la genetică şi clonare, pentru condiţionarea şi controlul indivizilor care o alcătuiesc.

În această societate a viitorului, anul 2500, după cum precizează autorul, toţi copiii sunt concepuţi în eprubetă şi sunt controlaţi genetic pentru a aparţine uneia dintre cele cinci categorii de oameni: Alpha (elita), Beta (executanţii), Gamma (angajaţii subalterni), Delta şi Epsilon (cei destinaţi muncilor penibile).

“Minunata lume nouă” descrie imaginea dictaturii perfecte, care ar avea aparenţa unei democraţii, o închisoare fără ziduri, din care prizonierii nici nu s-ar gândi vreodată să evadeze, pentru că, mutilaţi spiritual, consideră că realitatea respectivă, un fel de final de istorie, le este suficientă. O nouă formă de sclavagism, bine mascat de consumism şi divertisment, în care “sclavii” lumii noi ar fi nu numai dependenţi, dar şi îndrăgostiţi de servitutea lor.

Recunoscut ca unul dintre intelectualii proeminenţi ai timpului său, adică prima jumătate a secolului al XX-lea, Aldous Huxley punea la începutul romanului “Minunata lume nouă” – o carte mai actuală ca oricând – un citat dintr-un filosof rus, care trăise în perioada căderii ţarismului şi a Revoluţiei ruse: “Utopiile sunt mai realizabile ca altădată. Iar noi ne aflăm acum în faţa unei întrebări neliniştitoare. Cum s-ar putea evita realizarea lor?… Utopiile sunt realizabile. Viaţa merge către utopii. Şi, poate, un secol nou începe, un secol în care intelectualii şi clasa muncitoare visează la mijloacele prin care să evite utopiile şi să se întoarcă la o societate non-utopica, mai puţin “perfectă” şi mai “liberă”.

Minunata lume nouă, de Aldous Huxley – utopie sau distopie?

Când Aldous Huxley şi-a publicat romanul “Minunata lume nouă”, acesta a fost receptat ca o proză de anticipaţie, un termen care include, în egală măsură, o viziune optimistă sau pesimistă asupra viitorului. A fost interpretat, de asemenea, ca o carte de “science-fiction”, termen care a început să fie folosit pentru un anumit tip de literatură prin anii 1920. Şi, da, ştiinţa este un aspect tematic important în acest roman, generând schimbări sociale, psihologice, fizice în universul construit de scriitor.

Era la modă, în vremea în care Aldous Huxley şi-a scris romanul, teoria eugenismului, extrem de controversată, definită ca ansamblul metodelor prin care să se amelioreze patrimoniul genetic al speciei umane, cu scopul de a crea oameni mai sănătoşi, mai inteligenţi, mai performanţi. La această tendinţă, în epocă, s-a adăugat starea tensionată de după război, în toate ţările occidentale.

În acest context, Aldous Huxley imaginează, în cartea sa, o societate aparent “perfectă”, în care controlul tuturor categoriilor sociale, al indivizilor, al sentimentelor, al dorinţelor, să se facă pe baza unui drog de sinteză – “soma”. Toată lumea trebuie să consume “soma”, sub formă de pastile distribuite la locul de muncă, la sfârşitul zilei, o substanţă considerată ca fiind nepericuloasă, dozele mari putând crea doar un fel de “somn paradisiac”. “Soma” este secretul coeziunii şi al echilibrului “lumii noi”.

Într-un dialog, din roman, între Administartorul general al “Minunatei lumi noi” şi unul dintre puţinii disidenţi, scriitorul a imaginat principiile controlului social modern. Numărul locuitorilor, de exemplu, să fie reglat după principiul “aisbergului” – 10%, deasupra, 90%, dedesubt, iar aceştia din urmă nu se vor plânge niciodată, li se va părea normală condiţia lor – şapte ore şi jumătate de muncă stereotipă, fără a li se solicita gândirea, apoi porţia de “soma” şi de distracţie.

Shakespeare, literatura, artele, in general, şi toate lucrurile “vechi” vor fi interzise, chiar dacă sunt frumoase, pentru că frumuseţea “atrage” şi oamenii lumii noi nu trebuie să fie atraşi de ceva ce a fost. Vechea artă, incompatibilă cu stabilitatea, a fost sacrificată în numele “plăcerilor” uşoare.

“Minunata lume nouă” este o lume stabilă, pentru că oamenii sunt “fericiţi”, obţin ceea ce vor şi nu îşi vor dori niciodată ceva ce nu pot obţine, iar dacă s-ar întâmpla aşa ceva, există drogul “soma”. Copiii ascultă întreaga zi un radio “liniştitor”, prin care li se transmite cum să se comporte. Ei trebuie, de asemenea, să ia, la ore fixe, pilule colorate, care să le uniformizeze starea de spirit şi caracterul.

Educaţia, în spiritul “lumii noi”, stipulează că sentimentele sunt inutile, dragostea nu are sens, şi nici relaţiile sexuale, de vreme ce copiii se nasc şi cresc în incubatoare artificiale şi nu au nevoie de părinţi.

Cât despre “ştiinţă”, mai ales aceasta este incompatibilă cu stabilitatea. Adevărul este întotdeauna un pericol, iar ştiinţa, care se ocupă de adevăr, ar fi un pericol public. Ştiinţa a adus echilibrul acestei lumi, misiunea acesteia s-a încheiat, istoria s-a încheiat.

Utopie sau distopie? O lume în care totul este în echilibru, în care toţi oamenii sunt fericiţi, în care nu îşi mai doresc nimic, nu se revoltă, nu suferă, nu au aspiraţii, pare o utopie.

Distopia (cuvânt provenit din grecescul “dys” – negaţie, eroare şi “topos” – loc) se defineşte drept contrariul utopiei, deoarece lumea imaginată nu tinde spre reuşita autentică, spre plenitudine, ci spre adversitate, supunere, anihilarea esenţei umane. O distopie (numită şi kakotopie, anti-utopie, contra-utopie) construieşte o lume ca un fel de avertisment în legătură cu sensul greşit spre care se îndreaptă o societate, la un moment dat.

Semnul cel mai concludent că romanul lui Aldous Huxley – “Minunata lume nouă” – este o distopie este chiar personajul principal, Bernard Marx. A fost conceput în eprubetă, pentru a răspunde nevoilor specifice, ar fi trebuit să fie din Categoria Alpha Plus (elita elitelor). În realitate, suferă de inadaptare socială, are gusturi diferite de ale celor din aceeaşi categorie. Este văzut ca o “eroare de fabricaţie” şi toate încercările de a-l aduce “pe drumul cel bun” au eşuat. Doar pentru scurt timp, cât a cunoscut celebritatea, a avut comportamentul pe care ceilalţi îl aşteptau din partea lui. Este semnul distopiei – utopia nu a funcţionat în toate cazurile.

Un alt personaj, John Sălbaticul, este contrapunctul la “lumea nouă”. Are în jur de 20 de ani, s-a născut pe cale naturală, nu în eprubetă, este “necondiţionat”, “necontrolat”, nu consumă soma, a citit cărţi (l-a citit pe Shakespeare), are valori în care crede – dragostea, libertatea, devotamentul, fidelitatea, onoarea etc. El este cel care a dorit să iasă o vreme din “rezervaţia” unde sunt ţinuţi “sălbaticii”, adică “erori” cărora noua societate nu le mai acordă nicio şansă şi nicio atenţie, pentru a vizita “minunata lume nouă” şi pentru a încerca să o înţeleagă. Tentativa lui se va dovedi a fi un eşec total, cu final dramatic.

“Minunata lume nouă” şi societatea contemporană

La 86 de ani de la publicarea sa, romanul lui Aldous Huxley, “Minunata lume nouă”, pare mai actual ca oricând. Suntem în 2018, nu în anul 2500, cum se precizează în carte, şi multe dintre aspectele distopiei sunt deja realitate.

În societatea viitorului, aşa cum a fost imaginată de Aldous Huxley, nu există nefericire, nu există pasiune, nici dorinţe, nici idealuri, nu există iubire, familie etc., în consecinţă nici posibilele suferinţe generate de astfel de realităţi “vechi” nu există. Indivizii au fost învăţaţi să nu se teamă de moarte, bolile nu există graţie progreselor în medicină de până la apariţia “lumii noi”. Neliniştile au dispărut, pentru că orice sursă potenţială a acestora a fost suprimată.

Religia, arta, literatura au fost, de asemenea, înlăturate. Locuitorii “lumii noi” cred în “Ford”, aluzie la Henry Ford, industriaş american care, în anii 1920, a consacrat producţia “de masă”. De altfel, toate personajele din carte fac adesea un gest simbolic – semnul T – cu trimitere la producţia în serie a automobilului Ford T, vândut la timpul respectiv în peste 15 milioane de exemplare, gest care, în subtext, transmite un mesaj despre automatisme şi stereotipii, la “spiritul de turmă”, la muncă sau în viaţa de toate zilele.

Zeii la care se închină “Minunata lume nouă” sunt consumismul şi distracţia. Copiilor li se induce un astfel de mod de a gândi şi un astfel de comportament în timpul somnului, prin diverse tehnici sau prin mesajele ascultate la radio. Ştiinţa nu mai există, pentru că este periculoasă.

Pe de altă parte, dacă ne gândim că suntem de-abia la începutul mileniului trei şi că ingineria genetică, fertilizarea în vitro, drogurile psihotrope, medicamentele antidepresive, comportamentele stereotipe, diminuarea conştiinţei, a dimensiunii spirituale a fiinţei, a stimei de sine, îndepărtarea de cultură, de tradiţii, “pasiunea” pentru consum şi distracţii facile, controlul maselor, exercitat prin mijloace mai mult sau mai puţin subtile etc. sunt deja realităţi, nu utopii, nu distopii, poate că este timpul să conştientizăm, să medităm, să ne întrebăm în ce lume trăim, spre ce ne îndreptăm, ce aşteptări avem.

Cartea “Minunata lume nouă”, de Aldous Huxley, se poate constitui într-un astfel de răgaz, al meditaţiei, un punct de reper şi un motiv pentru întoarcerea spre noi înşine sau pentru a redescoperi sensul autentic al valorilor, în funcţie de care ne raportăm la realitatea în care trăim. Utopie? Distopie? Roman profetic? Răspunsul la aceste întărebări poate fi reflexul unui mod de a gândi despre lume.