Amor fati este o expresie latinească, devenită celebră datorită filosofului german din secolul al XIX-lea, Friedrich Nietzsche, prezentă în lucrarea “Ecce homo, publicată în 1908. În această scriere, filosoful construieşte o întreagă concepţie despre viaţă, pe care o sintetizează astfel: “Formula mea despre măreţia umană este Amor fati: a nu dori nimic altceva decât ceea ce este, a nu dori nici în sine, nici în afara sinelui, nici în eternitate. A nu te mulţumi să suporţi inevitabilul, cu atât mai puţin să-l ascunzi, ci să-l iubeşti (…) Trebuie să devii omul care eşti. Fă doar ceea ce tu singur poţi să faci. Fii mereu cel care eşti, tu eşti singurul stăpân şi modelator al sinelui tău”.

Amor fati
Amor fati

Aşadar, Amor fati înseamnă “Iubire de destin” (“Iubeşte-ţi destinul!”) sau, într-o formulare uzuală, “A accepta destinul”. Gândirea lui Nietzsche este un mare “Da!” spus vieţii, este manifestarea unei fascinaţii provocată de marea şi sublima individualitate.

Departe de a fi expresia unui fatalism, a unei resemnări sau supuneri umile în faţa evenimentelor, aşa cum l-au interpretat unii, “Iubeşte-ţi destinul!” este un îndemn adresat omului de a accepta cu bucurie ceea ce este.

Mai mult, spune filosoful german, intr-un mod similar cu cel al stoicilor din Roma si Grecia antică, tocmai prin acceptarea şi iubirea destinului, omul se poate elibera de ceea ce, în general, se consideră a fi “fatalitate”. Spre deosebire de viziunea platonică şi, mai târziu, cea creştină, care, insistând pe liberul arbitru şi, implicit, pe responsabilitatea alegerii, pentru a-l face pe om să se culpabilizeze şi să devină mai “supus”, “Amor fati” se înscrie, mai degrabă, într-o tentativă de deculpabilizare.

Citește și:  Originile teatrului
Amor fati
Amor fati

Prin aceste accente, Nietzsche se apropie de viziunea greacă asupra tragicului, aşa cum a fost exprimată în antichitate de Eschil, Sofocle, Euripide, pentru care nu există noţiunea de păcat. La vechii greci, există doar “hybris”-ul/vina tragică – orgoliul nemăsurat al omului, supraaprecierea forţelor şi a libertăţii sale în confruntarea cu destinul.

În “Ecce homo”, filosoful atrage atenţia şi asupra percepţiei comune a fatalismului. Când un om se întreabă fără încetare: La ce bun să fac cutare sau cutare lucru, dacă tot nu pot schimba nimic? Ce rost are?, afirmă, de fapt, un fel de “nihilism”, un soi de decadenţă, se recunoaşte învins a priori. Amor fati, dimpotrivă, este atitudinea omului care luptă, crede în sine atât de mult încât îşi poate asuma realitatea vieţii, cu bine şi rău, cu ordine şi haos, cu victorii şi înfrângeri.

Amor fati, sensul şi originea expresiei
Amor fati, sensul şi originea expresiei

Amor fati îndeamnă şi la curajul de a elibera viaţa din limitările dogmelor religioase, morale, idealiste etc. şi a o recrea. Orice eveniment pe care un om trebuie să-l înfrunte, chiar şi unul dramatic, este o oportunitate de a deveni mai puternic, de a se simţi mai “viu” şi mai asertiv. Suferinţa este şi ea o parte a realităţii, inevitabilă şi necesară. “Tot ceea ce nu ne omoară ne face mai puternici”, spune Nietzsche în “Amurgul idolilor” (1888).

Amor fati/Iubirea destinului este o perspectivă asupra vieţii care ajută omul să înţeleagă faptul că realitatea este bună, iar dacă se simte singur şi nefericit, Amor fati îl poate reconcilia cu această realitate, îl indeamnă să nu se resemneze, să lupte, să o ia mereu de la capăt, dacă este nevoie.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.