Anomaliile climatice, la care asistăm tot mai des în ultima vreme, care se manifestă nu numai la nivel global (calote glaciare care se topesc, nivelul în creştere al apelor mărilor şi oceanelor, inundaţii, secetă extremă etc.), ci şi sub ochii noştri – ploi torenţiale, furtuni violente, alternând, în intervale scurte de timp, cu valuri de caniculă, temperaturi de toamnă în plină vară sau invers, zile primăvăratice în lunile de iarnă, tornade, pe care altădată le vedeam doar în filme sau documentare despre alte regiuni de pe Terra, trecerile bruşte, imprevizibile, de la o extremă la alta, modificarea anotimpurilor, avalanşa de coduri roşii şi portocalii la buletinele meteorologice – toate acestea sunt semne clare că ceva se întâmplă cu această planetă pe care locuim, singura noastră “casă”, de care depinde viaţa noastră şi a generaţiilor următoare.

Anomaliile climatice, tornade
Anomaliile climatice, tornade

Climatologii spun că, probabil, în 2050, clima de la Londra va fi precum cea din Spania de acum, că la Stockholm, în Peninsula Scandinavă, unde temperatura medie a verii nu depăşeşte 22 de grade Celsius, va fi ca la Budapesta, la Bucureşti, ca la Alma-Ata, în Kazakhstan (Asia Centrală), unde temperatura medie multianuală este de 10 grade Celsius etc.

Explicaţia generală pe care o aduc specialiştii în domeniu, referitoare la cauza unor astfel de schimbări majore, care implică riscuri, costuri pentru omenire şi alte consecine dramatice pentru mediu, este legată, spun aceştia, de încălzirea globală, de poluare, de efectul de seră, de comportamentul iresponsabil al omului faţă de ceea ce a primit în dar de la natură.

Anomaliile climatice şi accelerarea neliniştitoare a acestor fenomene sunt confirmate şi de un raport recent al GISS, un laborator al NASA, specializat în studiul schimbărilor climatice (Goddardd Institute for Space Studies), concretizat si într-un video care, în numai 30 de secunde, arată harta anomaliilor între 1880 şi 2017, anii 1980 însemnând începutul accelerării acestor fenomene.

Incălzirea globală
Incălzirea globală

Pe de altă parte, un organism GIEC (Grupul de experţi interguvernamentali în evoluţia climei/Intergovernmental Panel on Climate Change – IPCC), care funcţionează sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite şi care are misiunea de a monitoriza şi evalua, în mod obiectiv şi metodic, fără parti-pris-uri, toate informaţiile legate de activităţile umane (ştiinţifice, economice, tehnice) care ar duce la încălzirea globală, propunând strategii pentru diminuarea acestui fenomen, a avertizat, în nenumărate rânduri, că anomaliile climatice – valurile de căldură, de secetă, inundaţiile etc.- vor fi tot mai frecvente şi vor necesita costuri tot mai mari, dacă nu se vor lua măsurile necesare de către cei care au puterea de a decide în acest sens.

Într-un astfel de context, un geolog şi climatolog australian, Ian Plimer, lansează o ipoteză şocantă, prin care încearcă să demonteze ideile climato-scepticilor, venind cu o serie de argumente care să explice anomaliile climatice, altele decât cele deja consacrate, multe dintre ele stârnind dezbateri intense şi chiar revolte în lumea ştiinţifică.

Ian Plimer şi o ipoteză şocantă despre anomaliile climatice

Ian Plimer, Heaven and Earth, Sursa: dailymotion.com

Ian Plimer este un geolog australian, profesor emerit de “Ştiinţele Pământului”, la Universitatea Melbourne, anterior profesor la Universitatea Adelaide, din oraşul “cultural” al Australiei, capitala Australiei de Sud, director al mai multor companii de extracţie a minereurilor. A publicat numeroase lucrări ştiinţifice şi este laureatul mai multor premii de prestigiu oferite pentru merite ştiinţifice, iar un mineral fosfat, recent descoperit, a primit chiar numele său – “plimerita” – în onoarea contribuţiilor sale la geologia zăcămintelor.

În pofida prestigiului de care se bucură, în 2009, toate marile edituri australiene i-au refuzat lui Ian Plimer tipărirea unei cărţi – “Cerul şi Pământul: Încălzirea globală – Greşelile ştiinţei” (“Heaven and Earth: Global Warming – The Missing Science”), pe motiv că nimeni nu îşi poate asuma riscul de a publica ceva ce ar contrazice opiniile consacrate despre un fenomen atât de dezbătut, cu atâtea implicaţii economice şi politice – anomaliile climatice.

Întâmplarea a făcut însă ca o mică editură să se ofere să-i publice cartea şi urmarea a fost remarcabilă: în numai două zile s-a epuzat primul tiraj de 5 000 de exemplare, acelaşi lucru petrecându-se cu alte cinci tiraje. Până in iulie 2009, 26 000 de exemplare ale cărţii “Cerul şi Pământul” fuseseră vândute numai în Australia, după care şi în alte ţări.

Cartea “Heaven and Earth: Global Warming – The Missing Science”, care este o continuare a unui best seller al lui Ian Plimer, din 2001 – “A short history of planet Earth” (Scurtă istorie a Planetei Pământ)afirmă categoric faptul că abordarea la unison, dintr-o singură perspectivă, a fenomenului încălzirii globale, a anomaliilor climatice, implicit a politicilor care vizează aceste aspecte sunt, spune autorul, “ficţiuni periculoase”, “un lux al ţărilor dezvoltate”, fără bază ştiinţifică, “cea mai mare şi mai ruinătoare escrocherie din istorie”.

Anomaliile climatice
Anomaliile climatice

Ca geolog, spune Ian Plimer, “ştiu ceea ce ştiu toţi geologii: clima se schimbă de-a lungul timpului şi, pentru înţelegerea corectă a fenomenului, este nevoie de analiza nu a ultimilor 50 de ani, de exemplu, ci de o perspectivă mult mai largă, a peste 4500 milioane de ani”. “Cerul şi Pământul” intenţionează să aducă o interpretare ştiinţifică asupra unui subiect – anomaliile climatice – care a fost confiscat de politicieni, de militanţii ecologişti, de oportunişti.

Cartea subliniază, de exemplu, că cei doi Poli ai Pământului au fost acoperiţi de gheaţă pentru mai puţin de 20% din timpul geologic, că dispariţia unor specii este normală, că schimbarea climatică este ciclică şi imprevizibilă, că dioxidul de carbon din atmosferă (la a cărui creştere activitatea umană contribuie infim) nu reprezintă decât 0,001% din totalul de CO2 conţinut în oceane, roci de suprafaţă şi sol, că CO2 este, in primul rand, hrană pentru plante, că perioadele cele mai calde din istoria Terrei, când romanii, de pildă, cultivau stuguri şi citrice de-a lungul zidului Împăratului Hadrian, care ajungea până în nordul Angliei, au fost epoci de bogăţie şi abundenţă.

Ian Pilmer este sceptic în privinţa modelelor matematice şi a simulărilor computerizate pe baza cărora se fac scenarii apocaliptice despre încălzirea globală, despre insule care se scufundă sau despre gheţari care se topesc, opunând acestora dovezile oferite de istoria geologică a Terrei.

Citește și:  Materia întunecată – partea ascunsă a Universului
Anomaliile climatice, furtuni, tornade, vijelii
Anomaliile climatice, furtuni, tornade, vijelii

Geologul australian nu neagă realitatea că epoca modernă, superindustrializată şi supertehnologizată sunt generatoare de poluare, dar insistă asupra faptului că activitatea umană contribuie infim la ceea ce numim astăzi “schimbări climatice majore”, iar “alarmismul” guvernelor, autorităţilor, al celor care controlează financiar lumea, al organizaţiilor care se autointitulează “ecologiste”, este doar un pretext pentru creşterea taxelor, a impozitelor, pentru că diverse “finanţări” depind de paravanul “neliniştii publice”. Mai mult, spune Plimer, “specialiştii în domeniul mediului au nevoie de cultivarea “îngrijorării” în rândul oamenilor, pentru a-şi justifica demersurile.

Când, într-un interviu acordat cu ocazia apariţiei cărţii “Cerul şi Pământul” (Heaven and Earth: Global Warming – The Missing Science), Ian Plimer a fost întrebat în ce măsură crede că mesajul său va fi auzit şi crezut, acesta a răspuns: “Dacă în urmă cu treizeci de ani aţi fi întrebat medicii care este cauza ulcerelor de stomac, toţi v-ar fi răspuns că este vorba de acid gastric în exces, din pricina stresului. Toţi ar fi răspuns aşa, mai puţin doi care au fost luaţi în râs, considerându-se că teoria lor este aberantă, când au susţinut că este vorba de o bacterie. În 2005, aceşti doi medici au câştigat Premiul Nobel. Consensul a fost greşit”.

Ian Plimer nu încurajează excesele lumii moderne, nici ireponsabilitatea omului în raport cu natura, cu resursele Terrei, dar atrage atenţia, pe de altă parte, că există o ciclicitate la scara istoriei acestei planete, pe care omul nu o poate controla, poate doar să se adapteze, să nu facă din ecologism “o nouă religie” şi să încerce să privească lucrurile şi dintr-o altă perspectivă – aceea că, în istoria planetei, perioadele de încălzire globală au fost benefice omului. Toate marile civilizaţii au înflorit în asemenea perioade, spune geologul australian.

Schimbările climatice şi consensul ştiinţific

Anomaliile si climatice si viitorul Terrei
Anomaliile si climatice si viitorul Terrei

În istoria teoriilor ştiinţifice, întotdeauna a existat o etapă când doar o minoritate a acceptat o anumită idee, înainte ca dovezile, argumentele să se acumuleze până în punctul în care acceptarea să fie generală sau cvasigenerală. Aşa s-a întâmplat, de pildă, cu teoria Big Bang-ului, cu teoria coperniciană a heliocentrismului (Soarele este centrul sistemului solar), cu teoria evoluţionismului, cu principiul vaccinării etc.

William Whewell, un filosof din secolul al XIX-lea, explica acest mecanism, al momentului în care o teorie ajunge să fie acceptată, prin faptul că trebuie să existe mai multe “inducţii convergente” (raţionamente care marchează trecerea de la particular la general, de la efect la cauză, de la consecinţă la principiu), independente, altfel spus, până se ajunge la consens ştiinţific.

Despre consens ştiinţific, la ora actuală, este vorba şi referitor la problema încălzirii globale şi a anomaliilor climatice. 97% dintre specialişti susţin teoria unor cauze antropogene pentru aceste aspecte, adică ceva ce ţine de acţiunea omului, cu urmări asupra vegetaţiei, climei, reliefului etc. Ian Plimer nu se află în această categorie, fiind printre puţinii care au un alt punct de vedere.

Schimbari climatice imprevizibile
Schimbari climatice imprevizibile

Niciun specialist, la ora actuală, nu poate nega evidenţa fenomenului încălzirii globale. Aşa cum nu poate nega nici faptul că, pe planeta noastră, perioadele cu temperaturi ridicate au alternat cu cele glaciare, într-o ciclicitate pentru a căror cauză nu există însă explicatii convingătoare, această realitate rămânând încă în zona aspectelor pentru care încă nu s-a găsit un răspuns convingător.

În urmă cu 56 de milioane de ani, Terra a trecut printr-o perioadă de încălzire extremă (Paleocene-Eocene Thermal Maximum – PETM), însemnând că, într-un răstimp de aproximativ 20 000 de ani, temperatura globală a crescut cu 9 grade Celsius, fiind nevoie de alţi 200 000 de ani pentru ca natura să-şi regăsească echilibrul, cu precizarea că, în acele timpuri, existau cu mult mai puţini gheţari, deci nu a existat problema creşterii nivelului mărilor şi oceanelor. De asemenea, în ultimii 500 000 de ani, Pământul a trecut prin şapte perioade glaciare, iar în urmă cu 7 000 de ani s-a intrat într-o nouă perioadă de încălzire a atmosferei.

Miscari ecologiste
Miscari ecologiste

Ceea ce este specific perioadei actuale este că rata de creştere a temperaturii globale este de zece ori mai mare decât în perioada PETM (Paleocene-Eocene Thermal Maximum) şi marea problemă este dacă ecosistemele se pot adapta la această creştere.

Concentraţia de CO2 din atmosferă a depăşit pragul de 400 ppm (parts par million), ceea ce nu s-a întâmplat niciodată în ultima jumătate de milion de ani. La acest fapt contribuie poluarea, utilizarea combustibililor fosili (cărbune, petrol), eliberarea în atmosferă a metanului din adâncul oceanelor şi din gheţurile arctice, la care se adăugă exploziile solare puternice, migraţia polilor magnetici ai Terrei, erupţiile vulcanice, care aruncă în aer cantităţi uriaşe de gaze cu efect de seră, creşterea populaţiei planetei care, în 2050, va ajunge, probabil, la circa 9 miliarde etc.

Terra, planeta albastra
Terra, planeta albastra

Măsurătorile NASA arată că 2016 a fost cel mai călduros din ultimii 137 de ani (temperatura Pământului fiind măsurată oficial începând cu 1880) şi această tendinţă a încălzirii globale este în continuă creştere. Obiectivul ca, până în anul 2100, creşterea temperaturii pe Terra să rămână în limita a două grade Celsius este tot mai puţin realizabil, iar dacă această limită va fi depăşită va fi dezastruos pentru viaţa pe Terra, spun cei mai mulţi climatologi.

Anomaliile climatice, in general schimbările majore la acest nivel sunt o certitudine. În privinţa cauzelor şi a efectelor, opiniile specialiştilor sunt diferite, conturându-se, în esenţă, două direcţii: una a majorităţii lumii ştiinţifice, care consideră că omul, în primul rând, este responsabil pentru alterarea condiţiilor vieţii şi pentru dezechilibrele uriaşe la nivelul climei şi al biosferei, şi o minoritate ştiinţifică, din care face parte şi Ian Plimer, pentru care, dincolo de excesele epocii industriale, există o lege a ciclicităţii fenomenelor de pe Terra, ca parte a Universului, pe care nimeni nu o poate modifica, nici influenţa major, şi pentru care omul nu are la dispoziţie, între anumite limite, decât posibilitatea de a se adapta. Paradoxul este că, în timp ce omul visează să străbată spaţiile cosmice, pare a uita ce vulnerabil poate fi “firul de praf suspendat pe o rază de soare”, cum numea planeta noastră astronomul Carl Sagan.

 

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.