Arhitectura gotică în Italia și bijuteriile ei individualizate

Deși se consideră că stilul gotic a apărut în Franța, arcurile frânte și bolțile deja existau în Italia încă de la sfârșitul secolului al XI-lea, bijuterii arhitectonice întâlnindu-se în Sicilia (preluate din arhitectura islamică) și Lombardia.

Bisericile aparținând cultului dominican sau franciscan, în comparație cu bisericile franceze, dau o senzație de terestru, de duritate, diafanismul sau senzația de desprindere-înălțare a pereților lipsind (precum în catedrala din Florența, numită „Duomo di Firenze”). Dacă în stilul francez aceste caracteristici sunt redate prin coruri puternic luminate, nave înalte, stilul arhitectural gotic italian este reprezentat de structuri bine proporționate, încăpătoare.

Ca arhitecți renumiți în Italia (care au contribuit la remodelarea în stil gotic a Catedralei de la Siena), îi putem numi pe arhitectul Arnolfo di Cambio (la nava bisericii), Francesco Talenti, Gotto di Bondone (la turnul clopotniței Campanile, în 1334), Filippo Bruneleschi (la domul bisericii).

Bisericile franciscane și dominicane

Preoții din ordinul franciscan sau dominican au căutat să construiască catedrale spațioase, pentru întreaga mulțime, clădirile fiind simple și cu puține elemente decorative.

Biserica San Francesco de Assisi, construită în onoarea Sf. Francis de Assisi în 1228, este simbolul și noul început al unei noi ere în arhitectura din Italia. Biserica franciscană Santa Croce (1294 -1385), posibil concepută de arhitectul Arnolfo di Cambio, ca și Duomo din Florența, se remarcă prin dimensiunile ei de 115 metri lungime și 38 de metri înălțime, interior spațios, nava bisericii și coridorul fiind despărțite de piloni octagonali, așezați pe capiteluri (singurele elemente decorative) și pasarelele de deasupra arcadelor care subliniază axa orizontală.

Dominicanii, spre deosebire de franciscani, au accentuat perspectiva intelectuală și mai puțin pe cea religioasă. Structura franceză de navă transept (naos transversal) este preluată totuși prin capele pătrate și extremități drepte. Intervalul arcurilor care se reduc spre absidă are rolul de a mări adâncimea spațială, caracteristici bine evidențiate la catedrala Santa Maria Novella (Florența).

Edificii gotice în Italia

Arcade, turnuri înalte, frontoane, cărămidă, marmură ne însoțesc în orice orășel din Italia. Câteva dintre edificiile în stil gotic italian sunt:

• În Napoli, impunătoare este biserica San Lorenzo Maggiore (1235), cu absidă în stil francez (și capele laterale deschise spre interiorul bisericii cu arcuri ascuțite).
• Palatul del Capitano del Popolo din Orvieto a fost început în 1250 ca o construcție solidă cu multe elemente ale stilului romanic. Se pot observa arcade care deschid un coridor, ferestre largi și balcoane care dau spre piață.
• Palazzo del Comune (Piacenza) din 1280, construit din marmură albă și roz, teracotă și cărămidă; nu se poate preciza exact modelul acestui palat, considerându-se că aparține mai mult perioadei medievale, cu influențe preluate din castelele cavalerilor teutoni  (este considerat și un pas spre Renaștere).
• Alte palate urbane: Palazzo dei Priori (1293, Perugia), Bargello (1255, Florența), Loggia dei Militi (1292, Cremona). Castelele nobilimii au păstrat aspectul militar, așa cum se poate observa la Castelul din Sirmione (Lacul del Garda), Castelul Fenis (valea Aosta), prin ziduri de apărare, poduri de intrare, turnuri crenelate pentru apărătorii ei.
• Palazzo Publico în Siena și Turnul della Mangia (1325 – 1348), care este caracterizat de arcade largi, ferestre cu motive triflore, bogat decorate și deschise spre piață.

Aceste palate cu turnurile lor imense urmăreau să transmită puterea poporului din regiunea respectivă, încrederea în forțele proprii.

Bijuterii gotice de la sfârșitul epocii medievale

În Lombardia, la sfârșitul secolului al XIV-lea, Gian Galeazzo Visconti va comanda construirea catedralei Duomo din Milano. Simone de Orsengo va colabora cu familia masonilor (constructorilor) da Campione și cu matematicianul Gabriele Stornaloco, pentru a rezolva problematica creată de lărgimea și înălțimea catedralei, datorată celor patru coloane laterale. Construcția a început în 1386/87, a fost analizată în 1400-1401 și terminată complet în 1572. Duomo din Milano este construit din marmură, are 52 de stâlpi, 3000 de sculpturi și nenumărate turnulețe și frontoane.

În Veneto, goticul târziu este evidențiat prin Ca’ d’Oro (1421 -1436) și Palatul Dogilor, construit în 1340 și remodelat în 1424. Palatul Dogilor este un palat comunal cu arcade deschise către piață, blocul de deasupra având multe ferestre și fiind mult mai masiv decât parterul. Acest aspect frapant reprezentat de structura lui, cu josul în sus, este o viziune influențată de arhitectura islamică, mai exact de Curtea Leului din palatul Alhambra, Granada (Spania).

Pienza (1460) este o altă bijuterie interesantă a goticului în Italia, construită de arhitectul Bernardo Rossellino.

În general, în Italia stilul gotic a fost caracterizat prin individualism și fortărețe romanice. Trecerea la stilul renascentist a fost ușoară, datorită acestei originalități și a acestei priviri către trecut, urmărindu-se acum îmbinarea artei romanice și grecești cu influențe ale stilului gotic italian.