In anii 1930 se faceau imense progrese in ceea ce priveste cercetarea nucleara, iar in momentul in care specialistii au descoperit fisiunea uraniului, au inceput sa apara ingrijorarile legate de dezvoltarea primei arme nucleare de catre Germania, condusa pe atunci de Hitler. Dupa atacul japonez de la Pearl Harbor, din decembrie 1941, Congresul Statelor Unite ale Americii a alocat o suma uriasa de bani pentru cercetarea militara si, in special, pentru dezvoltarea focoaselor nucleare.
Pe data de 16 iulie 1945, proiectul care purta numele de “Manhattan” a reusit sa produca suficient de mult plutoniu, pentru a trece la primele teste nucleare, teste cu numele de cod “Trinity”. Explozia a fost echivalenta cu detonarea a peste 20 de kilotone de TNT (trinitrotoluen) si este considerata ca fiind inceputul Erei atomice.
Declansarea celui de-al Doilea Razboi Mondial nu a facut decat sa potenteze tendinta de inarmare a diferitelor state, presedintele american de la vremea respectiva, Harry Truman, fiind un participant activ in acest proces. El isi dorea un final rapid al razboiului si capitularea Japoniei, motiv pentru care a comandat lansarea unui atac, cu arme nucleare, impotriva acestei tari. In acelasi timp, Truman vroia sa arate Uniunii Sovietice, conduse de Stalin, un aliat de razboi, care este capacitatea arsenalului armat detinut de Statele Unite.
Pe data de 6 august 1945, un bombardier special conceput a fost incarcat cu arma letala, pentru ca aceasta sa fie lansata deasupra orasului japonez Hiroshima. Atacul a fost unul dintre cele mai sangeroase si devastatoare din istoria omenirii, doua treimi din orasul Hiroshima fiind distruse in totalitate si peste 140.000 de oameni ucisi. Trei zile mai tarziu a fost lansat un al doilea atac, cu o a doua arma nucleara, deasupra orasului Nagasaki, care va duce la moartea a peste 80.000 de oameni.
Numarul victimelor celor doua atacuri variaza, in functie de surse, estimandu-se ca peste 70.000 de oameni au decedat pe loc, iar la un interval de cateva minute, 9 din 10 oameni mureau, pe masura ce suflul exploziei se extindea. Pana la sfarsitul anului 1945, au fost estimate peste 140.000 de victime, ca rezultat al arsurilor si al ranilor grave produse de radiatii, rani care au evoluat fatal si din cauza lipsei de igiena medicala.
Uniunea Sovietica incepuse si ea, inca din anii 1930, inarmarea nucleara, in cadrul programului lor de cercetare, dar de abia in anul 1949 face si primele teste. In acel moment, in America, au loc o serie de dezbateri referitoare la intrebarea care era prezenta pe buzele tuturor – daca Rusia, patria comunismului si oponentul de temut al Statelor Unite ale Americii, detine aceste arme letale, acest fapt inseamna ca America ar trebui sa detina unele mai puternice?
Anii 1950 au reprezentat o perioada de o agresivitate extrema in privinta inarmarii nucleare. Statele Unite ale Americii testeaza prima bomba cu hidrogen, in 1951, iar in anul 1953, Uniunea Sovietica o urmeaza. Regatul Unit se declara un stat pro inarmare nucleara, in 1952, si testeaza prima sa bomba cu hidrogen, cinci ani mai tarziu. In 1958, Statele Unite ale Americii si Uniunea Sovietica semneaza un moratoriu, cu scopul de a negocia un tratat de interzicere a testarii armelor nucleare.
Din nefericire, dezvoltarea politica si militara a facut ca acest moratoriu sa fie de foarte scurta durata, motiv pentru care, in 1960, Franta se declara a patra putere nucleara din lume, iar in anul urmator, Uniunea Sovietica incalca moratoriul si detoneaza 30 de bombe, intr-un interval extrem de scurt, printre care si una de 58 de megatone (58 000 kilotone, o cantitate uriasa, comparativ cu cea de la Hiroshima, care avea 20 de kilotone). Statele Unite ale Americii trec, de asemenea, la testarile din Pacific.
Liderul sovietic, Nikita Khrushchev, si cel american, John F. Kennedy, au adus lumea in pragul izbucnirii unui razboi nuclear, odata cu declansarea crizei focoaselor din Cuba, in anul 1962. Doi ani mai tarziu, Republica Chineza detoneaza si ea prima arma nucleara. Testele nucleare ale acestor cinci mari puteri au continuat o perioada destul de lunga (1970-1980 si chiar 1990).
In 1998, India si Pakistan se alatura acestui “club nuclear” excusivist, prin dezvoltarea si testarea propriilor lor bombe atomice, India conducand asa numitul “test nuclear pacifist”. Coreea de nord testeaza primele bombe nucleare in 2006 si, mai apoi, in 2009. Israelul, un cunoscut detinator al unei astfel de arme, nu a testat, pana in acest moment, niciuna. Potrivit Comisiei speciale a Natiunilor Unite, dupa Razboiul din Golf, din 1991, Irakul este tot mai preocupat sa se doteze cu armament nuclear si nu este departe de a realiza acest lucru.
Numarul precis al armelor nucleare, la nivel mondial, inca nu este cunoscut, fiind produse, incepand cu anii 1945 si pana acum, zeci de mii de focoase nucleare. Dintre acestea, SUA detine in jur de 55%, in timp ce Rusia, 43%.
Cele cinci mari puteri detinatoare de astfel de arme – Statele Unite ale Americii, Rusia, Marea Britanie, Franta si China – nu au, deocamdata, in vedere, distrugerea armelor lor nucleare, intr-un viitor apropiat, considerand, chiar si in ziua de astazi, ca fiecare tara ar trebui sa detina un minimum necesar nuclear. In prezent, aproximativ 97% din totalitatea armelor nucleare sunt localizate in Statele Unite ale Americii si Rusia, cu un numar total de 12.500 de arme operationale, in timp ce restul sunt plasate in rezerve.
Numarul total de focoase nucleare, la nivel mondial, incluzand armele active si rezervele, se ridica, conform Institutului de Cercetare din Stockholm, la 23.000 de unitati, echivalentul a de doua mii de ori mai multe arme decat cele detinute in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, cu posibilitatea de a distruge lumea, intr-o logica a absurdului, de mult mai multe ori, in ciuda reducerilor in inarmare deja facute pana in prezent.
Dezvoltarea si imbunatatirea continua a armelor nucleare de catre statele detinatoare se constituie intr-un mesaj destul de amenintator la adresa tarilor care nu au echipament militar nuclear. Existenta acestora alimenteaza ideea ca, in cazul unui al treilea razboi mondial, probabilitatea de a le folosi este foarte mare, in ciuda declaratiilor.
Comitetul International al Crucii Rosii (CIRC), de ani de zile, incearca, pe toate caile, sa realizeze o negociere intre state, care sa duca la interzicerea definitiva a armelor nucleare, a bombelor cu neutroni, fara a avea insa, pana acum, prea mult succes.
