Candva, alchimistii nu puteau sa se decida: aurul rosu este planta ori mineral? Culoarea-i vie i-a fascinat mult timp pe admiratori. Secole la rand, a fost obiect de decor, materie prima pentru artisti, talisman, medicament si chiar mijloc de plata. Astazi e intrebuintat in special la confectionarea bijuteriilor. Despre ce este vorba? Despre coralul rosu din Mediterana — atat de pretios, incat a fost denumit aurul rosu. Dar ce este, de fapt, aurul rosu? Unde si in ce fel se formeaza el?
Naturalistii au descris coralul rosu (Corallium rubrum), felul in care era pescuit si in care era folosit inca din vechime. Pana in secolul al XVIII-lea nu se intelesese ca orice coral reprezinta, de fapt, ramasitele scheletului unei vietati din regnul animal. Ceea ce aduce cu niste flori sau cu un copac in miniatura sunt in realitate tentacule ale unor creaturi vii — coloniile de polipi. Ramurile, care ajung pana la 25–30 de centimetri lungime, sunt depozite solide de substanta calcaroasa produsa de colonii intregi de astfel de organisme pentru a se autoapara. Fiecare ramura are o singura culoare, dar se pot distinge mai multe nuante de rosu.
Aurul rosu poate creste pe orice suprafata solida — pe o roca, pe un vas naufragiat sau chiar pe o ghiulea foarte veche — la o adancime de pana la 250 de metri; insa are nevoie de ape linistite, nepoluate, cu salinitate ridicata si cu o temperatura cuprinsa intre 10 si 29°C. Traieste in apele mediteraneene ale Albaniei, Algeriei, Frantei, Greciei, Italiei, Iugoslaviei, Marocului, Spaniei, Tunisiei si in apele Atlanticului ce scalda tarmul Marocului si al Insulelor Capului Verde. Se estimeaza ca, in cazul coloniilor tinere, rata de crestere in lungime este de 4–8 milimetri pe an, iar in diametru este de circa 1,5 milimetri pe an.
Potrivit marturiilor arheologice, aurul rosu este de mult timp apreciat, prelucrat de mestesugari si comercializat. La inceput, omul probabil doar culegea ramurile de coral aduse de valuri pe plajele Mediteranei. Fragmente de coral rosu folosite, probabil, ca amulete au fost descoperite in Elvetia, in mormintele vechi. Ele au fost gasite printre bijuteriile unei zeitati sumeriene. Egiptenii, la randul lor, apreciau foarte mult coralul rosu. Naturalistul roman Pliniu ne spune ca, in secolul I, aurul rosu era pescuit in Golful Leilor, de-a lungul coastei de vest a Peninsulei Italice si in apele din jurul Siciliei. Coloniile erau smulse cu ajutorul plaselor ori erau taiate cu niste unelte de fier ascutite. Pe atunci, coralul era considerat un remediu pentru febra, pentru calculii renali si pentru afectiunile oculare. Se credea si ca persoanele care-l purtau erau ocrotite de taifunuri si de fulgere.
Artizanii romani confectionau amulete, margele pentru coliere si sculpturi reprezentand scene mitologice si de natura. Pana in secolul al XII-lea, comertul cu margele, nasturi si alte obiecte — exportate de Genova in Constantinopol si in diferite porturi mediteraneene — a fost infloritor. Pe timpul lui Marco Polo (secolul al XIII-lea), coralii mediteraneeni erau foarte cautati in India si in Indochina, iar negustorii arabi i-au dus pana in tinuturile indepartate ale Chinei.
Trapani, Napoli si Genova, precum si alte orase, produceau foarte multe obiecte decorative fin lustruite. In perioada manierismului si in cea baroca (din secolul al XVI-lea pana in secolul al XVIII-lea), s-au remarcat produsele de Trapani: forme mici de coral aplicate pe suprafete de lemn ori pe suprafete metalice poleite cu aurul rosu ce impodobeau tot felul de obiecte — casete de bijuterii, talere, rame de tablouri, oglinzi si ornamente bisericesti. Scene reprezentand nasterea lui Isus erau sculptate cu migala in coral; iar mii de margelute fine de coral erau cusute pe haine scumpe si pe draperiile din fata altarelor. In special in secolul al XIX-lea se produceau o gama larga de obiecte de podoaba, in toate stilurile si de toate formele — seturi de bijuterii, diademe, cercei, pandantive, coliere, camee, brose si bratari sculptate infatisand flori, frunze, animale si desene de inspiratie clasica.
Orasul Torre del Greco, din golful Neapole (Italia), este specializat in prelucrarea coralului rosu. De fapt, in oras se prelucreaza aproximativ 90% din productia mondiala de coral rosu. Aici, artizani iscusiti taie ramurile de coral cu ferastraie circulare. Ramurile sunt apoi fie prelucrate la masini pentru a se confectiona margele sferice, fie slefuite manual ca sa se obtina anumite forme si marimi, dupa care sunt lustruite si fixate in monturi de inele, de cercei si de alte articole. In timpul procesului de productie se pierde ori se indeparteaza intre 50 si 75% din materia prima; acesta e unul dintre motivele pentru care gramul de bijuterii din coral costa mai mult decat gramul de aur.
Industria de corali a cunoscut culmi ale gloriei si ale prosperitatii. Din nefericire insa, in cartea Il Corallo Rosso (Coralul rosu), se spune ca ea a atras si persoane „ahtiate dupa profituri ce se obtin rapid si usor“, capabile sa exploateze bancurile de corali pana la „distrugerea lor“. Grija pentru viitorul acestui tip de corali si pentru industria de corali a determinat partile interesate sa recomande o administrare rationala a resurselor. Desi coralul rosu nu este considerat o specie pe cale de disparitie, este din ce in ce mai greu sa gasesti ramuri de coral suficient de mari ca sa poata fi prelucrate de bijutieri. Astazi, materia prima pentru bijuteriile italienesti din aurul rosu provine si din Pacific. In apele din jurul Japoniei si al Taiwanului sunt pescuite specii diferite de corali, de la o adancime de circa 320 de metri, folosindu-se chiar minisubmarine si roboti controlati de la distanta. La 2 000 de kilometri nord-vest de tarmurile hawaiene se afla corali pretiosi care cresc la o adancime de 1 500 de metri.
