Situată la intersecţia Căii Victoria cu bulevardul Elisabeta, Biserica Doamnei a fost ctitorită în anul 1683 de către soţia lui Şerban Cantacuzino, Maria Doamna, de la care îi provine şi numele. Lăcaşul de cult a fost ridicat pe locul unei biserici mai vechi, servind drept capelă pentru una dintre reşedinţele familiei.
Aceasta a primit hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, iar ulterior cel al „Sfântului Mucenic Elefterie”. La 28 octombrie 1689, biserica a fost închinată Mănăstirii Cotroceni, ctitorie a domnitorului Şerban Cantacuzino.
Monument religios de excepţie, Biserica Doamnei este reprezentativă pentru evoluţia arhitecturii ecleziastice din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, care a cunoscut o perioadă de înflorire în vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714).
Biserica Doamnei este construită în plan dreptunghiular, caracteristic paracliselor curţilor boiereşti, având ziduri groase. Pridvorul, adăugat în timpul lui Constantin Brâncoveanu, cuprinde opt coloane subţiri din piatră şi este acoperit cu două calote sferice turtite. Bazele şi capitelurile sunt decorate cu motive orientale.
Uşa de la intrare se remarcă printr-o ornamentaţie bogată, specifică stilului arhitectural brâncovenesc, în timp ce ferestrele sunt mai simple, având rame formate din baghete încrucişate. Un brâu masiv împarte faţadele bisericii în două planuri.
De-a lungul timpului, biserica a fost afectată de calamităţi în numeroase rânduri, în special de cutremure şi incendii, astfel că a necesitat renovări şi consolidări, multe dintre ele neţinând cont de arhitectura originală. Edificiul a fost reparat radical înainte de 1868, apoi în anii 1869 şi 1906.
În anul 1915, prin Decret Regal, a fost declarată monument istoric. Fresca cea veche, realizată în secolul al XVII-lea de Constantinos Mina şi loan Zugravul în nuanţe de roşu şi negru, a fost restaurată prima dată în anii 1970, apoi în anii 2002-2005, sub conducerea prof. Gheorghe Mohanu. Ultima restaurare a clădirii a avut loc în anul 2003, când faţadele au fost acoperite cu un strat subţire de tencuială şi zugrăvite în alb.
Biserica Doamnei este înconjurată de povești și legende. Se spune că a fost construită pe ruinele unei biserici mai vechi, iar de-a lungul timpului a servit drept capelă pentru diverse reședințe nobiliare. De asemenea, biserica a fost un important centru spiritual și cultural, atrăgând credincioși și turiști deopotrivă.
Biserica Doamnei este deschisă publicului și oferă o oază de liniște în agitația Capitalei. Vizitatorii pot admira arhitectura sa deosebită, picturile murale și pot afla mai multe despre istoria sa fascinantă, fiind un loc ideal pentru cei pasionați de istorie și cultură.