Bitcoin – BTC, Litecoin, Ether, Ripple, Cryptocurrency etc. denumesc o realitate pe care nu o mai putem ignora, la momentul actual, când lumea, viaţa noastră trebuie să facă faţă unei dinamici fără precedent în toate domeniile. Trăim într-o societate de consum, ghidată de reguli economice, sociale, financiare, în care nu numai nevoile de bază, ale traiului cotidian, legate de hrană, locuinţă, educaţie, sănătate, dar şi cele pe termen lung, care vizează cariera, aspiraţiile noastre, centrate, în diverse proporţii, pe a fi, a face, a avea, ne obligă să fim în pas cu timpul, să cunoaştem, să înţelegem regulile. Inclusiv pe cele legate de bani, fără de care nu putem funcţiona în interiorul unui sistem atât de complex interconectat, aşa cum este societatea de astăzi.

Când este vorba de bani, în epoca noastră, în contextul globalizării comerţului şi a tranzacţiilor financiare de orice fel, devine din ce în ce mai evidentă tendinţa de dematerializare a banilor, fenomen accentuat după suspendarea, în 1971, a convertibilităţii dolarului în aur, adică de când moneda nu mai este garantată de aur în rezervă, ceea ce explică şi apariţia şi ascensiunea rapidă a modalităţilor de plată electronice: carduri bancare, Paypal, Google Checkout etc. şi, mai nou, criptomoneda sau criptovaluta (din englezescul CryptoCurrency), o monedă virtuală, nebancară, utilizată ca mijloc de plată – de exemplu: Bitcoin, Litecoin, Ripple, Ethereum, Dogecoin etc.

Bill Gates despre Bitcoin - BTC
Bill Gates despre Bitcoin – BTC

Bill Gates, cel mai bogat om din lume, la ora actuală, cofondator al Microsoft Corporation (cea mai mare companie producătoare de software din lume), declara, în urmă cu doi ani, că: “Bitcoin este interesant pentru mine deoarece îmi arata cât de ieftine pot fi tranzacţiile”. Iar dacă Bill Gates susţine ceva în lumea tehnologiei şi a banilor, dacă din punctul lui de vedere, Cryptocurrency este soluţia pentru servicii financiare cu cost redus, spre servicii fără cost, pentru viitor, merită să privim cu atenţie fenomenul la care se referă.

Cu utilizarea monedelor digitale, Cryptocurrency, indiferent că este vorba de Bitcoin – BTC, Litecoin, Ripple, Ethereum, Dogecoin etc., este foarte posibil să se întâmple ceva similar cu apariţia telefoanelor celulare – cand au ieşit pe piaţă, cei mai mulţi nu ştiau nimic despre acestea, iar zece ani mai târziu au devenit parte firească din viaţa noastră, mai toată lumea are acum câte unul. Bill Gates consideră că se va întâmpla la fel şi cu monedele virtuale, Cryptocurrency, peste 5-10 ani toţi le vom utiliza. Deja un pas spre o societate fără numerar s-a făcut prin utilizarea cardurilor bancare de debit şi de credit.

Ce este Bitcoin – BTC şi cum se foloseşte?

Bitcoin - BTC, moneda virtuala
Bitcoin – BTC, moneda virtuala

Bitcoin – BTC (din englezescul bit – unitate de informaţie binară şi coin – monedă), numită şi Bitcoin Core, prescurtat BTC, este o criptomonedă (Cryptocurrency), un sistem de plată Peer-to-peer – P2P (“de la egal la egal), în reţea, monedă virtuală inventată de către Satoshi Nakamoto , în 2008, implementată în 2009, înlocuind moneda tradiţională, şi care permite deţinerea şi transferul anonim de valoare. Despre Satoshi Nakamoto nimeni nu ştie dacă este o persoană sau un grup, un mister total pluteşte în jurul acestui nume, unii spun că ar fi un matematician, american sau israelian, un geniu care vrea să lase ceva memorabil umanităţii, fără să vrea să fie cunoscut. În 2016, un om de afaceri australian, Craig Wright, posesorul unui milion de monede virtuale, echivalentul a 450 de milioane de dolari, a declarat că el este Satoshi Nakamoto, prezentânt unele dovezi reporterilor BBC. Nimeni nu poate spune însă, cu certitudine, dacă acesta este adevărul.

Bitcoin facilitează tranzacţiile comerciale, se foloseşte deja în comerţul electronic, în hoteluri, restaurante, servicii web/tech, în publicitate, în plăţi către companii, chiar şi un număr de magazine fizice acceptă, în prezent, plata în această monedă digitală. Bitcoin reprezintă şi o valoare care poate fi stocată pentru viitor.

Conceptul de criptomonedă a fost descris, pentru prima dată, de către Wei Dai, licenţiat în informatică la Universitatea din Washinton, angajat la Microsoft Corporation, în cadrul Cryptography Research Group, în 1999, dar prima implementare a acestuia este Bitcoin-ul, cu subdiviziunea Satoshi şi alte subdiviziuni microbitcoin.

Sistemul a început relativ simplu, de la câteva calculatoare legate între ele, care rezolvau nişte ecuaţii, pentru un anumit număr de ecuaţii rezolvate acordându-se fiecărui calculator, numit “miner”, un Bitcoin. Pe măsură ce alte calculatoare intrau în combinaţie, gradul de dificultate al ecuaţiilor era mai mare, iar puterea de procesare creştea de asemenea. Pentru a se aproba plata, se trimitea în sistem o notificare, pentru verificare, după care tot sistemul genera plata pentru rezolvarea ecuatiilor. Mulţi spun că ultimii 500 000 de Bitcoini, din cei 21 de milioane preconizaţi la momentul acesta, vor fi foarte dificil de “minat”.

Bitcoin - BTC, un tur de forta
Bitcoin – BTC, un tur de forta

Tranzacţiile cu Bitcoin – BTC, moneda creată pentru siguranţa şi protecţia investiţiilor şi pentru finanţarea liberă a afacerilor, care nu se bazează pe încrederea unui emitent central, sunt verificate de către Network nodes (Nodurile de reţea) şi inregistrate într-un Blockchain (un registru public). Acest sistem nu permite ca o autoritate (guvern, tară etc.) să manipuleze valoarea bitcoin-ului şi nici să genereze inflaţie prin producerea lui.

Începând cu anul 2015, peste 100 000 de comercianţi au acceptat Bitcoin – BTC ca plată, iar în 2017, există câteva milioane de utilizatori care folosesc un portofel tip Cryptocurrency, cei mai mulţi preferând bitcoin. Bitcoin poate fi deţinut şi ca o investiţie. Bitcoinii se pot păstra sub forma unui fişier portofel (Bitcoin Wallet), pe computerul personal, sau pot fi stocaţi pe serviciul portofel al unei terţe părţi, pot fi trimişi către orice persoană care are o adresă Bitcoin. Există portofele Bitcoin pentru desktop, laptop, tabletă, smartphone şi portofele online. Tranzacţiile sunt confirmate de către reţea în aproximativ 10 minute, printr-un proces numit “minat”. De asemenea, tranzacţiile se pot face şi prin intermediul unor site-uri specializate – BitStamp, Bitfinex, Kraken, bitcoin.de etc.

Bitcoin -BTC, ATM
Bitcoin -BTC, ATM

Există şi ATM-uri pentru bitcoin – BTC, similare celor utilizate pentru tranzacţiile bancare, unde se pot schimba bitcoini în bani sau se poate depune numerar pentru a-l schimba în monedă virtuală, prin transfer pe dispozitive care suportă astfel de operaţiuni, de exemplu smartphone-urile. La ATM-uri, conectate la Internet, se pot folosi, pentru identificarea utilizatorului, permisul de conducere sau paşaportul.

Ce înseamnă să minezi Bitcoin – BTC?

Bitcoin si mineritul

A mina bitcoin (şi, în general, a mina Cryptocurrency) înseamnă a genera noi monede pe piaţă şi că, pentru a fi confirmate, tranzacţiile trebuie să fie incluse într-un bloc cu reguli criptografice stricte, verificate de reţeaua Bitcoin şi care permite calculatoarelor din reţea să cadă de acord asupra condiţiei sistemului. Membrii reţelei se numesc “mineri”. Un “miner” ţine activ un “nod” din reţea, fiecare nod având rolul de a verifica şi înregistra tranzacţiile din fiecare moment, modalitate de a asigura securitatea reţelei. Verificarea este făcută, de fapt, de aparatură şi de tehnologia specializată, utilizată de “miner”, pentru fiecare acţiune primindu-se drept compensaţie o sumă de fise Bitcoin.

Cine vrea să trimită Bitcoini, trebuie să aibă o adresă Bitcoin (generată sub forma unui şir de numere şi litere) şi o cheie privată (tot şir de numere şi litere, dar confidenţial). Cel care trimite bitcoini utilizează cheia privată pentru a semna mesajul cu inputul (sursa tranzacţiilor), suma de trimis şi outputul (adresa destinatarului). Bitcoinii sunt luaţi din portofelul virtual şi personal, sunt trimişi către reţeau Bitcoin, minerii verifică tranzacţia, o plasează într-un bloc de tranzacţie şi se finalizează operaţiunea.

Cum se pot cumpăra/vinde Bitcoin – BTC?

Bitcoin
Bitcoin

Bitcoini se pot procura şi fără a fi “miner” în reţeaua Bitcoin, existând platforme online care intermediază între reţeaua Bitcoin şi utilizatorii de Internet care doresc să cumpere sau să vândă moneda virtuală contra monedelor tradiţionale sau invers. Cine doreşte să găsească astfel de platforme poate căuta pe Google scriind ”cryptocurrency exchange” sau tastând denumirea monedei digitale.

Pentru a utiliza Bitcoin, fără a trece prin aceste platforme, trebuie să devii “miner”, iar pentru “minat” e nevoie de un software şi o bază de date compatibile cu reţeaua Bitcoin şi să se securizeze stocurile online. “Minatul” de unul singur poate fi costisitor, având în vedere costul software-ului, dar în echipă, într-un mining pools, o astfel de activitate poate aduce bitcoini şi orice altă monedă virtuală, mai ales că există echipamente care “minează” singure, iar beneficiarii “mineritului”nu trebuie decât să urmărească apoi cursul cryptocurrency şi să scoată profit.

O altă metodă de procurare a Bitcoin ar fi “robinetele digitale”, care au avut mare succes mai ales în faza de promovare a acestui sistem de tranzacţionare cu criptomonede. Aceste “robinete” funcţionează încă. Este vorba de site-urile care fac reclamă pentru cryptocurrency şi care pot fi găsite tastând, pe Google, cryptocurrency faucets sau crypto faucets list. Cu cât proprietarul site-ului aduce mai mulţi utilizatori care văd reclama, cu atât primeşte mai mulţi bani, iar o parte îţi pot reveni ţie, cel care ai accesat site-ul respectiv.

Bitcoin sau alte monede digitale se pot obţine din vânzarea de produse sau servicii pe site-urile care folosesc monede virtuale sau chiar pe forumuri, unde există mulţi pasionaţi de această posibilitate a tranzacţiilor cu bani virtuali. Prima pizza a fost cumpărată cu bitcoin de pe forumul Bitcoin Talk, un canadian şi-a scos casa la vânzare pentru astfel de monede, tot pe un forum.

Avantajele Bitcoin – BTC

Toţi cei care utilizează deja Bitcoin, ca şi specialiştii în domeniu, sunt de acord că avantajele utilizării acestei monede virtuale sunt numeroase:

  • Bitcoin permite efectuarea de tranzacţii individuale în întreaga lume, fără niciun intermediar.
  • Tranzacţiile Bitcoin sunt rapide, câteva minute după procesarea plăţii.
  • Bitconii nu se tipăresc, sunt produşi de oameni din întreaga lume, prin intermediul unui soft specializat, după o formulă matematică disponibilă gratuit (deci se poate verifica), şi oricine se poate alătura acestei comunităţi.
  • Costurile tranzacţiilor sunt mult mai mici decât cele cu Visa, Mastercard sau Paypal.
  • Tranzacţiile cu Bitcoin sunt anonime şi necontrolate de stat.
  • O adresă Bitcoin se poate configura în câteva minute, fără taxe şi fără birocraţia sufocantă pe care o presupun conturile bancare.
  • Registrul general Bitcoin (Blockchain) stochează detaliile fiecărei tranzacţii, dar utilizatorii rămân anonimi.

    Platforma Bitcoin
    Platforma Bitcoin

Riscurile utilizării Bitcoin – BTC

  • O problemă majoră legată de folosirea monedei digitale ar fi că proprietarii de Bitcoin pot să vândă numai dacă alţi utilizatori vor să cumpere, deşi tot mai mulţi comercianţi încep să accepte o astfel de plată în Cryptocurrency.
  • Bitcoin este încă foarte volatil. Până în februarie 2001, un bitcoin valora mai puţin de un dolar. În timpul crizei cipriote, din 2013, un Bitcoin a ajuns la 230 de dolari. Apoi, un atac informatic asupra Mt.Gox, site de tranzacţionare a mărfurilor, care utiliza Bitcoin, a dus la o scădere drastică. Închiderea, de către FBI, în 2013, a Silk Road, o platformă de vânzări online, care, de asemenea, utiliza Bitcoin, a agravat situaţia. După aceea însă, preţul a crescut enorm, ajungând o vreme la 1000 de dolari, stabilizandu-se apoi în jurul valorii de 137 de dolari, în noiembrie 2013.
  • Volatilitatea monedei digitale s-a văzut şi când în China, de exemplu, când două companii au încetat să mai folosească Bitcoin, piaţa a fost afectată cu 15-20%. Cu toate acestea, Banca Centrală a Chinei promovează o monedă digitală garantată de stat, alta decat Bitcoin, pentru că, spune directorul acestei bănci, astfel se reduce incidenţa spălării banilor şi a evaziunii fiscale, se reduc considerabil costurile tranzacţiilor.
  • Bitcoinii nu se pot recupera, orice tranzacţie este ireversibilă.

Care este numărul de Bitcoini (BTC) aflaţi în circulaţie? Cât de mare este piaţa de Cryptocurrency?

Criptomonede

Cantitatea de Bitcoini creată de sistem este limitată de program, deocamdată, la 21 de milioane, o limită care ar putea fi atinsă în jurul anului 2140. În plus, ritmul creării de Bitcoin este reglementat şi fluctuează pentru a ţine seama de numărul de minori şi de evoluţia capacităţii de calcul a computerelor conectate. Aceasta a crescut la 25 de bitcoin la fiecare 10 minute, din ianuarie 2013, ceea ce înseamnă de două ori mai puţin decât a fost creat iniţial în sistem. În legătură cu acest aspect, Philippe Herlin, doctor în economie şi colaborator la revista The Bitcoin Revolution, subliniază că este vorba despre un capital comparabil cu aurul, deoarece resursele sunt limitate. În decursul a opt ani (2009 – 2017), s-a ajuns la peste 17 milioane de Bitcoini, iar trendul este ascendent.

În privinţa pieţei de monedă virtuală (Cryptocurrency) cifrele sunt impresionante, chiar şi numai acest fapt, dincolo de susţinători sau contestatari, demonstrând că viitorul finanţelor, tranzacţiilor, comerţului, al vieţii noastre, care nu poate fi separată de acest domeniu, va arăta total diferit de cel de astăzi.

Potrivit Cryptocurrency Market capitalizations/ https://coinmarketcap.com , la momentul acesta, există peste 1185 de tipuri de monede virtuale, care se vând în 5905 pieţe. Cu un Market Capital echivalent de 171 468 179 526 USD, un volum al tranzacţiilor, în 24 de ore, de 3 842 353 999 USD, Bitcoin fiind dominant (58%).

ICO (Iniţial Coin Offering), referindu-se la oferta iniţială de monede virtuale către utilizatori, în vederea conceperii unei alte monede, are, de asemenea, un rol important în dinamica pieţei. Orice persoană care finanţează cryptocurrency, prin ICO, primeşte jetoane, care pot fi transformate ulterior în bani. Este o modalitate prin care clienţii importanţi pot investi în astfel de proiecte, crescand-şi în acelaşi timp capitalul, dar poate deveni şi o capcană pentru cei dornici de îmbogăţire peste noapte şi care cad în plasa celor care încearcă să profite de naivitatea lor. Riscul constă în faptul că ICO poate fi, uneori, sub masca finanţărilor corporative sau caritabile, o modalitate de profit, prin creşterea artificială, pe termen scurt, a valorii unei monede, după care este depozitată pentru profit, nu folosită în scopul anunţat.

Ce este Bitcoin Cash (BCC)?

Bitcoin cash
Bitcoin cash

La începutul lui august 2017, s-a propus şi s-a implementat deja o schimbare de cod pentru blockchain-ul Bitcoin, mai exact o bifurcaţie a acestuia – Bitcoin Cash – implicit o creştere a dimensiunii blocului, care să creeze o nouă monedă (BCC), alternativă la Bitcoin, cu piaţă proprie. Disputele între susţinătorii variantei Segwit2x şi cei ai Bitcoin Cash au fost aprige. Pe 2 august 2017, “minerii” au creat şi primul blockchain pe Bitcoin Cash. Dimensiunea blocului Bitcoin Cash este dublă faţă de varianta originală Bitcoin şi conţinea, la scurtă vreme după înfiinţare, 6985 tranzacţii. Preţul unui Bitcoin Cash (BCC) a pornit de la 219 USD, ajungând rapid la 384 USD, deşi specialiştii consideră că această creştere este destul de lentă.

Bifurcarea Bitcoin în Bitcoin clasic şi Bitcoin Cash a creat o anume derută printre “mineri”, dar previziunile sunt optimiste. Dacă pe vechea platformă Bitcoin nu se puteau face mai mult de şapte tranzacţii pe secundă, în noile condiţii se aşteaptă îmbunătăţiri, mărindu-se blocul de date ce poate fi transferat, de la 1 MB pe minut, la 2 MB.

Ce este Litecoin (LTC)?

Bitcoin si litecoin

Litecoin (LTC) este tot o monedă virtuală, o alternativă la Bitcoin – BTC (altcoin), creată în 2011, de către Charles Lee, un fost angajat Google, monedă care poate funcţiona cu acelaşi software “minier”ca şi Bitcoin. Avantajele Litecoin se leagă de confirmarea mai rapidă a tranzacţiilor (un bloc în reţea – blockchain – se generează în 2,5 minute), iar algoritmul folosit (proof of work) necesită mai puţină memorie de calcul. Plăţile în Litecoin (LTC) se fac pe bază de semnătură digitală, adică o serie de 33 de caractere (cifre şi litere).

De asemenea, interfaţa reţelei Litecoin este concepută în aşa fel încât “minarea” se poate face de pe orice calculator, cu dotarea standard, nespecializată. Mai mult, Litecoin se poate “mina” individual sau prin intermediari.

Valoarea unui Litecoin, în mai 2017, era de 28 de dolari, plasându-l pe locul patru în topul Cryptocurrency, după Bitcoin, Ethereum (ETH) şi Ripple (XRP), iar numărul total de Litecoin care poate fi generat este de 84 000 000. Până acum, numărul de Litecoin este de peste 49 de milioane. Capitalizarea de piaţă a Litecoin se ridică la 202 226 156 dolari.

Ether (ETH) şi Ethereum – noua platformă şi maşina virtuală (EVM) de criptomonedă

Ethereum

Ether (ETH) se numeşte criptomoneda de ultima generaţie de care se folosesc “minerii” de la platforma de procesare Ethereum, platformă care îşi propune să execute contracte smart, folosind tehnologia blockchain. Ethereum se defineşte, aşadar, în primul rând, ca o platformă de procesare, nu ca un sistem de plată. Ether nu funcţionează practic ca o monedă virtuală globală. În 2014, Ethereum a iniţiat o vânzare de jetoane ether, strângând în jur de 14 milioane de dolari, ca stoc de început, cei care au contribuit primind cumulat 60 de milioane ether, restul fiind distribuit către fondul de dezvoltare şi către Fundaţia Ethereum din Elveţia. Ulterior, conform unui protocol, s-au creat câte 5 ether pentru fiecare blockchain minat şi s-au emis anual aproximativ 18 milioane ether. La momentul actual, se lucrează la schimbarea regulilor, dar reţeaua funcţionează, fiind văzută de investitori ca una dintre cele mai sigure.

Platforma Ethereum a fost creată în 2014, de către Vitalik Buterin, pentru a rula contracte smart Turing-complet (sistem informatic având o putere de calcul cel puţin egală cu Maşina Turing – model abstract de programare), aceste contracte asigurând că o dată ce o condiţie predeterminată a fost îndeplinită, clauza contractuală prevăzută în contract este şi ea îndeplinită.

Ripple (XRP) – a treia monedă virtuală din lume

Ripple, moneda virtuala, logo

Ripple (XRP) a fost creată în 2012, ca monedă digitală în sistemul de plată peer to peer (P2P), inspirându-se după Bitcoin _ BTC, dar fără a implica şi sistem de “minat”. Ripple Protocol Transaction (RTXP) îşi propune, după cum afirma lidership-ul echipei, “să permită tranzacţii financiare, globale, sigure, instantanee şi nerestricţionate, de orice mărime, fără compensaţii”.

Ripple permite utilizatorilor, persoane fizice sau companii, să efectueze tranzacţii încrucişate, de la USD la EUR sau de la USD, la XRP, EUR, găsind cel mai bun preţ de conversie pentru utilizator, totul în 3-5 secunde. Ca şi în cazul altor monede virtuale, şi în Ripple, plăţile sunt ireversibile.

Podul Bitcoin (Bit-bridge) este o legătură între Ripple şi Bitcoin, care face posibil ca orice utilizator Bitcoin să plătească direct într-un cont Ripple, fără a avea această monedă digitală. Mai mult, un utilizator poate plăti în dolari sau euro, de exemplu, iar destinatarul poate alege să primească suma într-o altă monedă, inclusiv Bitcoin (BTC) sau Ripple (XRP).

Luna aceasta, octombrie 2017, Ripple a anunţat că s-a semnat un parteneriat cu o sută de instituţii financiare, care vor utiliza de aici înainte tehnologia Ripple, pentru a le oferi clienţilor un serviciu de plată instantaneu şi global.

Bitcoin – BTC/Cryptocurrency în România

Harta cryptocurrency

Nici românii nu au rămas indiferenţi la această spectaculoasă ascensiune a fenomenului Cryptocurrency. Există si in România o piaţă de schimb foarte vie pentru moneda virtuală, peste zece mii de deţinători de bani virtuali, firme de schimb Bitcoin şi alte monede virtuale, magazine care acceptă Bitcoin, ATM-uri specializate, există investitori şi foarte multe persoane, de toate vârstele şi profesiile, din ce în ce mai interesate de noua oportunitate financiară.

Există o societate Bitcoin România, site-uri specializate, de unde se pot cumpăra Bitcoini prin transfer sau cu un card bancar, şi care se pot stoca pe un portofel software din calculatorul personal sau pe un portofel online oferit de un website. De asemenea, au apărut şi în România ATM-uri Bitcoin, precum şi magazine virtuale sau fizice care acceptă folosirea monedelor digitale, în plata transporturilor în cadrul companiilor aeriene, în agenţii de turism, în localuri şi hoteluri, la saloanele de înfrumuseţare, farmaceutică, fashion etc.

La data de 22 octombrie 2017, cursul Bitcoin – BTC România, în lei, era: 1 Bitcoin – BTC = 23459.70 lei. Convertit în euro, la aceeaşi dată, 1 Bitcoin – BTC = 5095.17 Euro, iar în dolari americani, 1 Bitcoin – BTC = 6021.48 USD.

Cryptocurrency
Cryptocurrency

De la ideea lui Satoshi Nakamoto, din 2008, o idee de Premiul Nobel, cum spun unii, de a publica pe Internet un algoritm care lega mai multe calculatoare între ele, până astăzi, în numai câţiva ani, tehnologia Cryptocurrency/Bitcoin şi celelalte apărute ulterior, au schimbat în mod esenţial modul de a gândi despre bani, tranzacţii, afaceri, comerţ etc. şi au venit, mai ales, cu şansa unei desprinderi de controlul şi constrângerile statului, guvernelor, ţărilor, simultan cu un sporit grad de corectitudine şi siguranţă. Sistemul open source, în contextul în care tehnologizarea, digitalizarea câştigă rapid teren, ar putea fi calea către o societate mai flexibilă şi mai curată, eliberată de reglementări greoaie şi care, de multe ori, sunt doar în beneficiul unei elite.

În 2016, bitcoin a devenit mai stabil decât aurul, iar la începutul lui 2017, un bitcoin a depăşit, pentru prima dată, valoarea unei uncii de aur. Actuala ofertă mondială de aur este de aproximativ 171 300 de tone metrice, care ar putea fi turnată într-un cub cu latura de circa 20 de metri, valorând în jur de 8,2 trilioane de dolari, adică de vreo 200 de ori mai mare decât valoarea totală a bitcoin. Bill Gates, cel mai bogat om din lume, deţine o avere de 86 de miliarde de dolari, cât Larry Page, cofondator Google, şi Bitcoin la un loc. Astfel de comparatii arată că, până la urmă, banii, tradiţionali sau virtuali, au valoarea pe care încrederea oamenilor o pune în ei.

La momentul prezent, probabil că cei mai mulţi nici nu ştiu de existenţa banilor digitali, de Cryptocurrency, de Bitcoin, Altcoin, Litecoin, Ether, Ripple etc., alţii tatonează posibilităţile, puţini, raportat la populaţia globului, au îndrăznit. Este posibil ca toate acestea, în 5-10 ani, cum anticipează Bill Gates, vor deveni o banalitate, precum telefonul mobil, că tranzacţiile financiare vor fi “digitale, universale şi aproape gratuite”, dar în mod cert, lumea aceasta, în care trăim, în care căutăm sensul şi bunăstarea vieţii noastre, se va schimba. Suntem datori să ne informăm, să înţelegem, să ştim şi să decidem.

3 COMENTARII

  1. Tin o mica parte din economii intr-un bitcoin wallet, dar nu voi risca niciodata mult pentru ca ma tem ca si bitcoins vor trece printr-o criza precum piata imobiliara. Daca o sa dureze tot in jur de 10-15 ani pana isi revine, din pacate nu voi avea rabdare sa astept ca pretul bitcoinului sa creasca. Si sper sa nu se umble la market cap pentru ca pretul sa nu se dilueze si lumea sa-si piarda increderea in bitcoin. Sfat personal: nu tineti toate economiile in acelasi loc, fie care e portofel bitcon, banca sau altceva!

  2. Nu mi se pare ok ideea de bitcoin mining, pentru ca incurajeaza oamenii la ilegalitati (vezi hacking etc). De exemplu, eu am un prieten care spune ca, de fapt, cumpara si vinde bitcoin ca si sursa de venit, dar in realitate mineaza. Am auzit ca exista destui baieti destepti care au facut bani si fac din bitcoin in Romania.

  3. Cea mai tare e partea cu portofele bitcoin, faci bani fara sa faci aparent nimic, dar in realitate tu militezi pentru cresterea monedei non-stop! Open source e o chestie discutabila rau de tot… lasa loc la multe sincer, din cauza asta eu nu am riscat nici un leu…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.