Cecurile bancare, care au, astazi, o pondere de aproximativ 11% in ansamblul diverselor modalitati de plata, in Europa, nu sunt, cum, poate, ne-am astepta, o inventie a timpurilor moderne. Chiar daca popularitatea lor este acum in scadere, din cauza posibilitatii platii electronice, cecurile au fost, pe toata durata secolului al XX-lea, cea mai utilizata metoda de plata non-lichida, in Statele Unite ale Americii, in special, dar si in unele tari din Europa.

Cum a reusit aceasta forma sa devina dominanta, intr-o anumita perioada? Raspunsul are legatura cu modalitatile complementare si competitoare de plata si cu istoria banilor. Avandu-si originea in regiunile din estul Mediteranei, in primul mileniu d.Hr., ca modalitate de plata convenabila, intre negustorii locali, aceste “altfel de bancnote” au devenit extrem de versatile in negotul european al secolului al XVI-lea. Supresia bancnotelor, in secolul al XVIII-lea, a dus la promovarea cecurilor, iar legislatia Statelor Unite, din secolul al XIX-lea, a descurajat folosirea celorlalte metode, determinand extinderea sistemului de plata prin intermediul acestor foi bancare.

cec de plata

Un cec este un ordin scris catre banca, de catre o persoana care are deschis un depozit. Cel care completeaza ordinul “instruieste” banca in legatura cu plata care trebuie facuta unei terte persoane, in momentul in care aceasta se prezinta la banca, pentru retragerea sumei care este inscrisa pe hartie. Astazi, ideea ca un depunator sa poata transfera, din conturile sale, sume, unor alte persoane, pare extrem de naturala, dar acest lucru nu era atat de firesc in timpurile indepartate. In Imperiul Roman, de exemplu, “agentiile” bancare purtau numele de “argentarii”, insa nu exista si dovezi in legatura cu modalitatile de plata din acele vremuri, altele decat cele care implicau folosirea lichiditatilor.

Cecurile, asa cum atesta si sursele istorice, par sa fi fost folosite in partea de est a Mediteranei, in mileniul intai, acestea ajungand sa fie utilizate extensiv, pana la sfarsitul secolului al X-lea, si in lumea musulmana. In paralel, sistemele monetare erau extrem de primitive, existand, la vremea respectiva, doar cateva monede de valoare. In timpul cruciadelor, europenii au intrat in contact cu lumea musulmana si au ajuns sa adopte, cu unele modificari, sistemele bancare si monetare folosite de acestia. In secolul al XIII-lea, incep sa apara primele banci in orase comerciale ca Barcelona, Florenta, Genova si Venetia, insa nu si primele cecuri.

pay check

Principalul scop al bancilor era reprezentat de facilitatea platilor intre comerciantii locali. Platile erau facute ca urmare a unor cereri orale, atat platitorul, cat si cel care urma sa primeasca plata fiind obligati sa fie prezenti la banca, simultan, pentru a face transferul de bani. Bancherul nota, in jurnalul sau, tranzactiile, imediat dupa ce plata avea loc. Cei care primeau plata alegeau, de cele mai multe ori, ca suma sa fie transformata intr-un cont deschis la banca respectiva, data fiind calitatea slaba a monedelor sau greutatea acestora, ceea ce le facea greu de transportat si de protejat.

Primele banci europene nu au permis folosirea cecurilor. Ordinele scrise catre banca erau privite cu maxima suspiciune, din cauza posibilitatii de frauda, din partea platitorului, sau chiar a bancii. Prin obligativitatea prezentei celor trei parti implicate, banca putea garanta siguranta tranzactiei si existenta a cel putin doi martori oculari. Pentru ca depozitele bancare sa poata fi tranformate in depozite, care puteau fi accesate prin ordine scrise, sistemul de plata trebuia sa conceapa suficiente modalitati legale pentru controlarea riscului. Acesta este si motivul pentru care, o foarte lunga perioada de timp, au fost folosite politele de schimb, in special pentru plata datoriilor intre orase, pentru ca toate facturile trebuiau sa capete si o forma scrisa, din cauza incongruentelor intre data si locul platii.

Citește și:  Sarbatoarea Sfintelor Pasti - Lumina Sfanta de la Ierusalim
Cecuri Mary Bealey, Foto: bealey.wordpress.com

Predecesorul cecului – polita de schimb

Bancile medievale erau institutii municipale care puteau oferi servicii de plata doar in interiorul orasului. Pentru a putea transfera fonduri dintr-o localitate in alta, erau necesare alte modalitati, cea mai simpla dintre ele fiind transportarea bruta a monedelor. Din nefericire, acest procedeu era destul de periculos, din cauza riscurilor de jaf, confiscare sau a altor accidente. Pusi in fata hazardului (mai mult sau mai putin “natural”), comerciantii medievali au fost fortati sa adopte politele de schimb, concepute, probabil, dupa modelul primelor polite musulmane, cunoscute in Arabia sub numele de “suftadja”.

Ca si cecul, aceste polite de schimb constau in niste instructiuni scrise, prin care se indicau sumele ce trebuiau platite. Nu puteau fi folosite decat pentru ridicarea banilor dintr-o alta localitate decat cea in care a fost scrisa, adresarea nu se facea catre banca, ci catre o terta persoana, care, in cele mai multe randuri, era un alt comerciant, partener de afaceri, sau client, iar ridicarea sumelor respective se putea face dupa o anumita perioada de timp, convenita de catre ambele persoane.

Diferentele intre o polita de schimb si un cec sunt, pana aici, evidente, insa, cea mai mare deosebire venea din faptul ca banii nu trebuiau sa fie platiti dintr-un cont deschis la o banca anume, ci doar platiti. Astfel de polite erau percepute ca o modalitate de schimb foarte sigura, functionarea sistemului depinzand, in mare masura, de increderea mutuala intre parti, la fiecare tranzactie.

Primele cecuri europene

cecuri europene

Cecurile incep sa apara, in Europa, in preajma anului 1400, la aproximativ 200 de ani dupa perioada de glorie a politelor de schimb, in orasele care erau deja familiarizate cu ceea ce presupuneau depozitele bancare. Gradual, lejeritatea data de folosirea ordinelor scrise a inceput sa depaseasca neincrederea generalizata legata de transferurile bancare. O ordonanta din Venetia anului 1421 le permitea celor care nu aveau rezidenta sa faca plata prin intermediul ordinelor scrise, fara a fi necesara prezenta la banca.

Totusi, chiar daca aceste cecuri devin destul de populare, controversele nu au disparut usor. Un ordin din Barcelona anului 1527 interzicea folosirea lor la o anumita banca, in timp ce, in Venetia, sunt interzise, in totalitate, in anul 1526. In ciuda nenumaratelor piedici, posibiliatea de a plati sub forma ordinelor scrise a facut ca atractia de a tine banii in banca sa creasca, principalul motiv netinand de siguranta sau de dorinta unei recompense, ci doar de usurinta metodei de a face plati.

Cu alte cuvinte, daca negustorii puteau face transferuri de bani cu ajutorul politelor de schimb, oamenii obisnuiti puteau sa plateasca folosind cecurile, cele doua modalitati de plata mergand in paralel, pentru ca deserveau scopuri diferite. Printre primele ordine scrise care au supravietuit acelei perioade se numara unele cu sume foarte mici inscrise, folosite pentru plati de rutina. Majoritatea cumparaturilor raman insa a fi facute cu ajutorul monedelor. In 1742, Banca Angliei detinea monopolul cecurilor bancare.

In prezent, cecurile reprezinta, inca, o modalitate acceptata si accesibila, de plata, oriunde in lume, si este putin probabil ca, avand o istorie de mai bine de o mie de ani, sa dispara peste noapte. Dar, este sigur ca cecurile nu vor mai putea detine suprematia, atat timp cat exista alternative mai ieftine si mai rapide.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.