Multă lume a auzit despre bitcoin, însă foarte puțini par a sesiza ciudățenia sa și pericolele sale. Pe scurt, bitcoin este o „monedă digitală” creată de aproape nonexistentul Satoshi Nakamoto. Printre alte monede virtuale alături de bitcoin (BTC) mai sunt: Litecoin (LTC), Peercoin (PPcoin), Darkcoin, Dogecoin etc

Satoshi Nakamoto a creat un soft criptografic în care a anunțat că a ”ascuns” 1.000.000 de bitcoin (astăzi echivalentul a peste 1 miliard de USD dacă acceptăm paritatea și recunoaștem valoarea).

Până aici nu este nimic ciudat. Un informatician (sau mai mulți) creează un soft. Însă de aici totul începe să aibă o cu totul altă întorsătură. Un număr de alți informaticieni, utilizând calculatoare din ce în ce mai puternice, încep să „minerească” – mining, pentru a extrage din soft unitățile denumite bitcoin. În esență ei folosesc computerele pentru a „rezolva probleme din ce în ce mai complexe”, rezolvările fiind retribuite cu bitcoin.

Cu cât aceste probleme devin mai complexe, cu atât solicită echipament mai puternic și un consum de energie (electrică) mai mare. Din acest motiv acum, cei care „extrag” bitcoin se asociază în așa numite „bazine” pentru a își mări puterea de calcul.

Pe parcursul timpului, bitcoin-ul a început să fie acceptat ca o modalitatede plată a serviciilor sau produselor.

Totul pare foarte tehnic, foarte curat. Însă se ridică mai multe semne de întrebare atunci când se pun următoarele întrebări:

  • Dacă bitcoin este o monedă, ce anume îi dă valoare? Nu există o muncă propriu-zisă, sau o valoare economică sau monetară care să o susțină. A fost pur și simplu acceptată ca valoare (fluctuantă) și este folosită ca monedă de schimb în anumite țări.
  • Dacă mă duc în piață, o să pot cumpăra o roșie cu el? Nu, acest lucru este posibil numai acolo unde el este acceptat și există sisteme informatice. Poți muri de foame cu 100.000 de bitcoin în „portofel”, dacă vânzătorul nu are calculator sau WI-FI.
  • Te poți îmbogăți cu ajutorul monedei bitcoin? Da, dacă ai fost printre primii care extrăgeau bitcoin. Atunci se eliberau foarte ușor. Acum nu. Valoarea investiției în mașina de minerit plus curentul consumat reduc „venitul” obținut considerabil.
  • Ce probleme rezolvă cei care extrag bitcoin din softul lui Nakamoto? Nici unul dintre „minerii” întrebați nu a putut să descrie problema pe care o rezolvă echipamentul său, conectat tot timpul la curent și internet. Totul este făcut de un soft. După ce dai enter, softul lucrează.
  • Dacă bitcoin nu se bazează pe încrederea într-un emitent central, cum de beneficiază de încredere când de fapt nu este emisă de nimeni? Nu se numește degeaba „monedă virtuală”.
Citește și:  Inventarea primului joc pe computer - Spacewar!, un joc de cult disponibil şi azi

Ce se va întâmpla atunci când se va termina de extras tot? Toți „minerii” de bitcoin au afirmat că acest lucru nu se poate întrucât puterea de calcul necesară crește exponențial… Această explicație este o prezumție doar.

Așadar, bitcoin nu are nici o reprezentare de nici un fel în lumea reală, ci doar în lumea virtuală. Totul se întâmplă online, calculatoarele fac totul, omul este necesar doar pentru a găzdui mașinile de minerit, omul este răsplătit pentru asta cu „monede” digitale cu care plătește curentul consumat de mașini. Softul generator al lui Nakamoto este atât de complex (a fost creat în 2009) încât după cinci ani nu există putere de calcul pentru a fi decriptat. Mai degrabă pare că se autocriptează din ce în ce mai mult, e din ce în ce mai complex, pe măsură ce se cuplează mai multe mașini pentru a-l decripta. Ca un organism care se apără sau învață din ce în ce mai mult.

Dincolo de entuziasmul anarhic și bucuria de a face bani fără să faci ce „face mama și tata”, nu pare a exista nimic bun în această „monedă virtuală”. Nu este umană. Omul e mai mult servitorul mașinilor de minerit. Nu creează sau rezolvă de fapt nimic.

Este posibil ca bitcoin să fie moneda viitorului; este în mod sigur un produs al globalizării și prin prisma ultimei crize financiare, încearcă unificarea monetară globală. Cine va controla această monedă dacă va fi unica?

Omul, societatea, sistemul social, economic și financiar au evoluat. De-a lungul timpului au generat și evoluție și dezastre. Dar totul a fost uman. Dacă nu mai este uman, ce se va întâmpla?

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.