Born Ignac s-a afirmat drept un om de ştiinţă eminent al timpului său. În calitatea sa de reprezentant al oficiului de minerit, cercetează, printre primii de pe meleagurile noastre, mineritul, mineralogia şi metalurgia. Deşi marea parte a vieţii şi-a petrecut-o la Viena, respectiv la Praga, fiind drag celor de la curtea vieneză, nu şi-a negat originea. Mai târziu, Kazinczy îl descrie în cartea sa, Pályám emlékezete (Memoria carierei mele), ca fiind un chimist subţirel, gălbejit.

bustul-lui-ignac-born-din-cavnic-judetul-maramures.jpg

Acest om firav şi bolnăvicios a colindat aproape toată Europa.

Locul naşterii cavalerului şi consilierului Born Ignác este un subiect controversat şi în prezent. Conform citatului de mai sus, acesta s-ar fi născut la Alba Iulia, însă cercetările efectuate în registrele din arhiva episcopiei nu au dat niciun rezultat. În lucrarea sa „Viaţa şi opera scriitorilor maghiari”, Budapesta, anul 1891) József Szinnyei, dar şi alte surse istorice din Cehia, numesc localitatea Kapnikbánya (Cavnic) ca fiind locul său de naştere. După absolvirea şcolii din Sibiu, în 1755, îşi continuă studiile la Viena, iar mai târziu, în anul 1760, studiază dreptul la Praga. În perioada următoare, călătoreşte prin Germania, Olanda, Franţa şi Spania pentru a-şi spori cunoştinţele în domeniul ştiinţelor naturale şi al mineritului. La întoarcerea în Praga, studiază domeniile amintite.

Citește și:  Pavilionul 1811- Directiunea Baior din Baile Herculane : Obiective turistice Caraş-Severin

placutele-de-pe-bustul-lui-ignac-born-din-cavnic-judetul-maramures.jpg

Este recunoscut încă din timpul vieţii. Devine membru al Royal Society din Londra, al societăţilor ştiinţifice din Göttingen, Toulouse, Stockholm, Upssala, Padua, Sienna şi Sanktpetersburg. Minereul bornit (Cu5FeSu4) îi poartă numele, deoarece el a definit acest minereu, când lucra la colecţia de minereuri a curţii imperiale. Este redactorul publicaţiei Physikalische Arbeiten der einträchtigen Freunde in Wien (1783-84), care conţine numeroase articole despre mediul natural al Ungariei. Articolele sale din domeniul ştiinţelor naturale apar cu predilecţie în publicaţia Abhandlungen einer Privatgesellschaft in Böhmen (1775-84) fondată de el însuşi, şi în culegerile Crell. Chemischen Annalen (1790-91).

imagine-cu-bustul-lui-ignac-born-din-cavnic-judetul-maramures.jpg

Mozart se inspiră din personalitatea lui la crearea personajului Sarastro din opera „Flautul fermecat”. A fost un naturalist cu o gândire practică, complexă şi luminată, un pionier în cercetarea şi studiul mineralogiei şi metalurgiei din Banat. Deşi a locuit o perioadă scurtă în oraşul miasmelor, Timişoara, cu atât mai mult timp a petrecut în oraşele miniere şi localităţile din munţii Banatului.

stativul-si-bustul-lui-ignac-born-din-cavnic-judetul-maramures.jpg

În prezent, bustul său stă mărturie activității sale, în orașul natal, Cavnic din județul Maramureș. Stativul înalt de 5 metri susține un cap falnic din bronz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.