In padurile tropicale din Etiopia, in estul Africii, in provincia Kaffa, la inaltimi cuprinse intre 900 si 2000 de metri, isi are originea specia Coffea arabica, planta care astazi furnizeaza 90% din cafeaua care se consuma in intreaga lume. Nu se stie exact cand s-au gandit etiopienii sa foloseasca boabele de cafea pentru prepararea unei bauturi stimulatoare, dar exista unele mentiuni, in documente, din care rezulta ca acest fapt s-a intamplat inainte de secolul al IX-lea. Una dintre cele mai cunoscute legende ale locului spune ca un pastor din Abyssinia (actuala Etiopie) a remarcat efectul tonifiant al fructelor acestui arbust cand oile  sale le-au mancat, din intamplare, si au devenit foarte vioaie.

Boabe de cafea
Boabe de cafea

In unele comunitati din Etiopia, oamenii mai apeleaza si in prezent la procedeele traditionale de preparare a cafelei, pe care o prajesc intr-o tigaie de fier, dupa care o piseaza sau o macina, o pun intr-un vas de argila, peste care toarna apa si pun zahar. Din Etiopia, cultura de Coffea arabica s-a raspandit in Yemen, in Orientul Mijlociu (unde era numita “k’hawah”). Mai tarziu, pelerinii musulmani care se intorceau de la Meka au introdus cafeaua in Persia, in diversele parti ale Imperiului Otoman, In Egipt, Siria, Turcia etc. La Cairo, in secolul al XVI-lea, se deschisesera nenumarate cafenele, iar guvernatorul orasului Meka, emirul Khair Bey Mimar, a convocat, la vremea respectiva, juristi si medici, pentru a decide daca aceasta bautura, cafeaua, este sau nu conforma cu regulile Coranului.

Pentru ca unii sustineau ca bautura este “diabolica”, o vreme a fost interzisa. In Turcia, primele doua cafenele au fost deschise in 1516 si 1517, in timpul sultanului Soliman Magnificul, si erau frecventate de “intelectualitatea” timpului. In scurta vreme, turcii s-au dedat cu atata pasiune consumului de cafea, ca nenumarate alte cafenele au fost infiintate, iar clientii puteau savura minunata bautura, admirand, in acelasi timp, frumoase dansatoare, sau spunand tot felul de povesti.

In 1583, la intoarcerea dupa o sedere de zece ani in Orientul Mijlociu, un medic german este primul care descrie bautura obtinuta din boabe de cafea, despre care spune ca “este inchisa la culoare, precum cerneala” si ca, daca este bauta dimineata, amelioreaza bolile de stomac. O astfel de relatare a atras atentia comerciantilor si, in jurul anului 1600, negustorii venetieni aduc cafeaua in Europa, din Egipt. Cam in acelasi timp, cafeaua ajunge si in Belgia, Olanda, Anglia si in alte tari europene.

Cafea macinata
Cafea macinata

Chiar Papa Clement VIII, desi unii au incercat sa il convinga de faptul ca bautura este daunatoare credinciosilor, dupa ce a gustat-o, a considerat ca ar fi pacat ca oamenii sa fie privati de gustul si de efectul cafelei. Cafeaua ajunge si in America, in 1690, si se bucura de un mare succes, mai ales ca acest moment coincide cu o revolta a negutatorilor de ceai, care au aruncat in ocean tot transportul de ceai suprataxat de Coroana britanica. Comercializarea cafelei devine tot mai importanta odata cu dezvoltarea plantatiilor din coloniile britanice, spaniole, olandeze etc., din zonele tropicale.

In prezent, cel mai mare producator de cafea este Brazilia, urmata de Vietnam, Indonezia, Columbia, Mexic, India etc., iar cel mai mare consum se inregistreaza in Statele Unite ale Americii, Germania, Italia, Franta, Japonia s.a.m.d. Pentru comercializare, se folosesc doua specii: cafea arabica (75% din productia de cafea, la nivel mondial) – superioara calitativ si cu o concentratie mai mica de cofeina – si cafea robusta.

Cea mai buna si cea mai scumpa cafea din lume

Kopi Luwak
Kopi Luwak

Kopi Luwak se numeste cea mai buna si cea mai scumpa cafea din lume. Un kilogram de Kopi Luwak costa peste 1000 de dolari. Are un gust caramelizat, dat de faptul ca boabele de cafea trec prin…stomacul si excrementele unui mic animal, numit civeta sau Luwak (Paradoxurus hermaphroditus). Acesta traieste in Indonezia, in arborele de cafea, hranindu-se cu boabele de cafea, pe care, insa, stomacul sau nu le digera si le elimina intregi, dar acoperite cu o substanta rezultata din actiunea enzimelor si a acidului gastric, aceasta dand savoarea inconfundabila a boabelor. In astfel de conditii, nu este de mirare ca “productia” nu este mai mare de 200 de kilograme pe an.

Principalul concurent al cafelei Kopi Luwak este cafeaua din Muntii Albastri, din Jamaica (America Centrala), recoltata de la mari inaltimi, ceea ce ii confera o aroma deosebita si intensa.

 

Cafeaua – un produs cu personalitate

Ceasca de cafea, Foto: sanviimoveis.wordpress.com
Ceasca de cafea, Foto: sanviimoveis.wordpress.com
  • Cuvantului “cafea” vine din limba araba – “qahwah” – cuvant devenit in limba turca “qahve”, in italiana “caffe”, franceza “cafe” etc.
  • Cafeaua  este al doilea produs, ca valoare a vanzarilor, in lume, dupa petrol;
  • Specia originara a diverselor varietati de Coffea arabica se pastreaza la Gradina Botanica din Amsterdam;
  • Irlanda, Japonia si Costa Rica sarbatoresc “Ziua cafelei”;
  • Arborele de cafea ajunge la maturitate in 3-4 ani si poate trai peste 50 de ani; fructele sunt coapte la 6-8 luni dupa inflorirea arbustului de cafea arabica si la 9-11 luni, pentru cafea robusta;
  • Efectele benefice ale cafelei (consumata fara excese) au fost confirmate de nenumarate studii: este antioxidanta, diminueaza riscul imbolnavirii de guta, Alzheimer, diabet, cancer la ficat, favorizeaza digestia, stimuleaza metabolismul, sistemul nervos, contine potasiu si magneziu, are efect anti-imbatranire etc.
  • In Romania, cafeaua se afla pe locul patru in topul celor mai vandute produse, desi  consumul de cafea, la noi, este de 1,83 Kg anual/cap locuitor, sub media europeana, de 5,3 Kg.

1 COMENTARIU

  1. Este intr-adevar o „licoare magica”, printre cele mai populare bauturi de pe glob, care are certe efecte benefice asupra organismului. Cu toate acestea, se recomanda evitarea exceselor, fiind o bautura acida, poate provoca neplaceri persoanelor cu afectiuni gastrice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.