În anul 1572, Ugo Boncompagni a devenit Papa Grigore al XIII-lea. Acesta se confrunta cu o problemă a calendarului: una dintre datele cele mai importante ale creștinismului rămânea în urma anotimpurilor. Paștele, care se calcula în funcție de data echinocțiului de primăvară (prima zi de primăvară), era celebrat mult prea devreme. Cauza acestei confuzii calendaristice era calendarul Iulian, instituit de Iulius Cezar cu mai mult de 1600 de ani în urmă, în anul 46 Î.Hr.

Iulius Cezar preluase controlul asupra calendarului roman, care era exploatat de către politicieni prin adăugarea aleatorie de zile sau luni. Era un calendar îngrozitor, nesincronizat cu anotimpurile. Cezar a implementat un calendar nou cu 365 de zile, care includea o zi în plus sau în minus odată la patru ani. Calendarul iulian a fost folosit în timpul Sinodului I Ecumenic de la Niceea ( 325 D.Hr.) pentru calcularea datei Paștelui.

Din păcate, calendarul său nu a fost suficient de precis deoarece anul tropical nu este de 365 de zile și 6 ore, ci are aproximativ 365 de zile, 5 ore, 11 minute și 46 de secunde. Din acest motiv calendarul lui Cezar era înainte cu 11 minute și 14 secunde, iar la fiecare 128 de ani se adăuga o zi întreagă.

Chiar dacă a durat destul de mult timp (din anul 46 Î.Hr. și până în anul 8 D.Hr.) pentru a-l face funcțional, până în vremea Papei Grigore al XIII-lea se adunaseră deja 10 zile de eroare în calendar. Era nevoie de o schimbare serioasă iar Papa Grigore al XIII-lea se decide să repare calendarul. Papa a fost ajutat de astronomi în dezvoltarea calendarului rezultând astfel un calendar ce a fost aproape perfect.

Noul calendar gregorian continua să conțină 365 de zile, cu o intercalare adăugată la fiecare patru ani (după 28 Februarie); nu exista an bisect în anii care se terminau cu „00”, cu excepția cazului în care acei ani ar fi fost divizibili cu 400. Prin urmare, anii 1700, 1800, 1900 și 2100 nu ar fi avut an bisect, dar anii 1600 și 2000 ar fi avut.

Pe 24 februarie 1582, Papa Grigore a emis o bulă papală numită „Inter Gravissimus”, în care stabilea Calendarul Gregorian drept noul calendar oficial al lumii catolice. Ziua de 4 octombrie 1582 ar fi fost urmată de 15 octombrie 1582 iar noul an avea să înceapă la 1 ianuarie și nu de la 25 martie, ca până atunci.

Doar câteva țări erau pregătite sau dispuse să adopte noul calendar în 1582. Calendarul a fost adoptat în anul respectiv în Italia, Franța, Spania, Luxemburg și Portugalia. Pe 7 noiembrie, văzând că doar câteva țări adoptaseră schimbarea, Papa emite o reamintire, dar nu mulți au fost cei care i-au ascultat apelul. Dacă schimbarea ar fi fost realizată cu un secol mai devreme, mai multe țări s-ar fi aflat sub conducerea catolică și ar fi ascultat de porunca Papei.

Citește și:  Curtezana crudă. Cine a fost cu adevărat Lucrezia Borgia?

Din păcate pentru Papă, în 1582 protestantismul era deja răspândit pe întreg continentul, biserica catolică având insuficientă putere și influență pentru a realiza astfel de cerințe. Mai mult decât atât, protestanții considerau această nouă schimbare ca fiind o manevră a papalității ce nu își dorea decât să le reducă la tăcere mișcarea, astfel că nu își doreau nimic ce i-ar putea lega iar de biserica catolică.

Mulți ani aveau să treacă până ce țările protestante aveau să vadă necesitatea trecerii la noul calendar gregorian. Abia în anul 1700, Germania protestantă avea să treacă la noul calendar. În Anglia, schimbarea avea loc în anul 1752. Multe alte țări aveau să adopte noul calendar în anii ce au urmat.

Dar schimbarea nu a fost întotdeauna ușoară, în Frankfurt și Londra, oamenii s-au revoltat față de pierderea atâtor zile din viața lor. Cu fiecare schimbare a calendarului, apăreau legi prin care se stabilea că oamenii nu puteau fi impozitați și nici plătiți pentru acele zile lipsă.

Țările creștin-ortodoxe din est nu aveau să-l schimbe pentru mulți ani, agățându-se de calendarul iulian, iar bisericile lor nu au îmbrățișat nici celelalte reforme ale papei. În 1923 în timpul unui congres de la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe au hotărât să renunțe la calendarul iulian și să-l adopte pe cel gregorian. În același timp, data Paștelui a rămas să se calculeze după calendarul iulian, de aici și neconcordanța cu data Paștelui din Biserica Catolică.

România a adoptat noul calendar în 1919, fiind introdus de către guvernul condus de I.C. Brătianu (fără a se consulta cu Biserica Ortodoxă), cu toate că în Transilvania fusese implementat din anul 1590 iar în Bucovina din anul 1773.

În perioada de după schimbare, datele erau scrise cu un sistem ce permitea celor care examinau înregistrări să-și dea seama dacă se uitau la date în sistemul Iulian sau Gregorian. Acest sistem era notat cu S.V. (stil vechi) și S.N. (stil nou).

În ziua de astăzi ne bazăm pe calendarul gregorian să ne țină într-o conformitate aproape perfectă cu rotația Pământului în jurul Soarelui.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.