Cel mai vechi calendar folosit de romani este obscur. Cu toate acestea, calendarul roman republican este, daca nu regulat, cel putin bine documentat. Din perioada in care exista dovezi despre acesta, calendarul pre-iulian era aproape lunar. Anumite obiceiuri religioase romane, precum si subdiviziunile lunare ale Kalendelor, Nonelor si Idelor, indica faptul ca acest calendar era initial un calendar lunar, iar lunile incepeau dupa observarea directa a Lunii Noi de catre preoti. Existau 12 luni intr-un an obisnuit, insa multe dintre luni erau mai scurte decat sunt acum. Cele 12 luni erau: Januarius (29 de zile), Februarius (28 de zile), Martius (31 de zile), Aprilis (29 de zile), Maius (31 de zile), Junius (29 de zile), Quinctilis (31 de zile), Sextilis (29 de zile), Septembrie (29 de zile), Octombrie (31 de zile), noiembrie (29 de zile) si Decembrie (29 de zile). Prin urmare, un an avea 355 de zile. Lungimile lunilor indica faptul ca, pana la data celor mai timpurii inregistrari, anul nu era masurat prin observare directa, intrucat nicio luna masurata astfel nu putea avea 31 de zile, ci prin reguli conventionale.

Inceputul anului si luna bisecta

Numele ultimelor 6 luni nu indica faptul ca initial au existat 10 luni, ci ca anul incepea in luna martie. Exista anumite confuzii in diferite inregistrari ale calendarului roman cu privire la inceputul anului. Unii oameni sustineau ca anul incepea pe 1 martie pana cand Iulius Cezar a reformat calendarul. Aceasta teorie a fost infirmata de excavarea unui calendar republican real in anii 1920, care arata in mod clar ca anul incepea in ianuarie. Se spune ca inceputul anului s-a schimbat incepand cu anul 153 i.Hr., insa adevarul este ca, in acest an, momentul in care consulii si-au preluat birourile a coincis cu anul calendaristic. Ianuarie pare sa fi devenit inceputul anului cand a fost introdus calendarul republican, insa exista foarte putine informatii legate de aceasta reforma.

Pentru a mentine calendarul cat de cat in linie cu anotimpurile, a fost introdusa o luna bisecta (se numea “luna intercalata”) la sfarsitul lui februarie. Aceasta pozitie, care cadea la sfarsitul anului, pe vremea cand anul incepea in martie, implica faptul ca luna intercalata precede schimbarea in observare a noului an. In teorie, intercalarea acestei luni avea loc aproximativ la fiecare doi ani. In practica, cei insarcinati cu mentinerea calendarului in linie cu anotimpurile nu si-au facut treaba foarte bine, iar uneori calendarul isi pierdea sincronizarea in mod drastic. Intercalarea romana a fost ciudata. Februarie a fost redusa la 23 sau 24 de zile (varia de la an la an), iar dupa aceasta a fost adaugata o luna cu 28 de zile. Acest obicei ciudat a fost rezultatul modurilor in care zilele lunii erau numarate in sistemul roman

Citește și:  Ce stim despre calendarul vechi egiptean?
Calendar roman, Foto: aerobiologicalengineering.com
Calendar roman, Foto: aerobiologicalengineering.com

Nundinae si calcularea erelor

Existau doua festivaluri importante, Refugium si Equirria, care cadeau la sfarsitul lunii februarie si care nu putea fi separate de inceputul lunii martie. Acestea au fost transferate in luna intercalata. Calendarul roman avea de asemenea un ciclu periodic de 8 zile, similar cu saptamana din ziua de azi, numit “nundinae” (noua zile). Aceasta “saptamana” nu avea semnificatie religioasa, ci indica zilele in care se desfasura targul la Roma. Calendarele romane existente indicau acest interval prin acordarea unei litere de la A la H, fiecarei zile consecutive. Aceste litere erau simple marcaje mnemonice. Romanii nu au botezat aceste zile “ziua A”, “ziua B”, etc. Saptamana de sapte zile si numele zilelor au fost introduse in viata civila a romanilor abia in perioada imperiala.

Cel mai adesea, scriitorii romani socoteau anii dupa numele consulilor alesi in anii respectivi. Acest obicei a persistat chiar si in perioada imperiala, chiar daca puterea consulilor a fost redusa cu mult. Exista o lista neintrerupta a consulilor, incepand cu fondarea republicii (in anul 509 i. Hr.) pana la sfasitul perioadei imperiale. Unii oameni s-au intrebat daca toate numele vechi de pe aceasta lista sunt istorice, insa cele mai recente cu siguranta sunt reale si ofera multe oportunitati de corelare cu era noastra. Asa-numita “era Varronica”, numita dupa anticarul republican Marcus Terentius Varro, a fost rareori utilizata in timpul Republicii, insa a devenit mai populara in timpul perioadei imperiale. In aceasta era, anii erau datati incepand cu fondarea Romei (anul 753 i.Hr.). Ca si cele mai multe ere calculate dupa o data fundamentala din trecut, era Varronica ar trebui sa fie considerata ca fiind pur conventionala – chiar daca Roma nu a fost fondata in 753 i.Hr., datarea in acest sistem poate functiona in continuare foarte bine, atata timp cat aceasta ramane consistenta.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.