Ceea ce se poate cunoaste direct, prin experienta, este finit, dar de indata ce gandul nostru se indreapta spre altceva decat spre realitatea imediata, isi face loc ideea de infinit. Sa fie acesta prezent si in natura, in lucruri, in fizica, stiinta care incearca sa il defineasca si sa il reprezinte ? Fizica cuantica descrie orice fenomen, substanta, interactiune sub forma campurilor cuantice. Un camp cuantic se intinde, obligatoriu, in tot spatiul. Nu se poate vorbi de camp cuantic intr-un loc sau in altul si acesta se defineste prin « starea » sa, cu mai multa sau mai putina energie. Noutatea esentiala pe care o aduce teoria cuantica a campurilor este ca intr-o anume stare a campului, bine determinata, numarul particulelor nu este intotdeauna bune definit, ceea ce face ca o descriere corpusculara a materiei sa fie inadecvata.
Intre diversele stari ale unui camp cuantic, exista una a carei energie este minimala si care se numeste « stare fundamentala » sau « vid cuantic ». Acest vid, pentru o scurta perioada de timp, poate fluctua, pentru a « imprumuta » o cantitate de energie, in scopul crearii de particule. Cu cat perioada « imprumutului » este mai lunga, cu atat energia « imprumutata » este mai slaba, cele doua – timpul si energia – functionand dupa principiul incertitudinii al lui Heisenberg. Astfel, « vidul cuantic » este sediul unei activitati neincetate, nu este, asa cum se crede in perceptia comuna, ceva inert si fara proprietati, ci o « framantare » de particule virtuale (care nu pot fi detectate, dar care exista), vibrand de energie si de vitalitate.
De asemenea, intre particulele unui atom are loc un numar infinit de interactiuni, care implica infinite cantitati de energie. Exemplul cel mai simplu este, de exemplu, acela al interactiunii dintre doi electroni, constand in schimbarea unui foton, acesta din urma putand sa creeze o pereche elctron-pozitron, care sa recreeze un foton si asa mai departe. Nu altceva spune teoria relativitatii, a lui Einstein – E = mc2 – decat ca o forma de energie se poate transforma in alte forme de materie sau energie.
Universul cuantic si constiinta
Pentru oamenii de stiinta ai trecutului si pentru toate generatiile de fizicieni de pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, Universul avea reprezentarea unei gigantice « masini », compusa din elemente concrete, solide, precum obiectele care ne inconjoara. Din punctul de vedere al fizicii clasice, interactiunea fortelor si a particulelor, in interiorul acestei « masini cosmice », era precum un joc de biliard. Fizica cuantica, desi are deja o istorie semnificativa, de aproape un secol, de abia acum e pe cale sa descopere ca ceea ce se stie este similar valurilor de la suprafata unui ocean. Mult timp s-a crezut ca exista patru forte fundamentale in Univers, pe care fizica cuantica le numeste « campuri de forta » – electromagnetismul, interactiunea slaba, interactiunea forte si gravitatia. De aproximativ 20 de ani, teoria acestor campuri cuantice s-a nuantat, dand nastere altor teorii ale « campului unificat », potrivit carora energia primordiala se exprima intr-o succesiune de niveluri de existenta din ce in ce mai concrete.
Pentru ca totul, in universul cuantic, este interconectat, si constiinta noastra se raporteaza la aceasta realitate, in care nu se poate integra decat daca isi armonizeaza latura spirituala individuala la Marele Tot. ADN-ul fiecarui individ poseda un « camp » inteligent, care poate fi rescris prin conectarea la Univers. Incercand sa intelegem, din perspectiva cuantica, propria individualitate, pe ceilalti, materia, lumea, universul, vom constata ca ne vom afla in fata unor teritorii neexplorate si infinite, unele de neimaginat, prin raportare la convingerile noastre culturale si stiintifice mostenite.
In antichitate se credea in « atomii sufletului », hindusii erau convinsi ca sediul constiintei se afla la nivelul chakrelor, in secolul al XVII-lea, Descartes, celebrul filozof francez, localiza constiinta la nivelul glandei pineale (« al treilea ochi »), loc de intalnire dintre suflet si corp, astazi stiinta sustine ca functionarea creierului genereaza constiinta. Campurile cuantice par sa demonstreze ca starea de constiinta este optim activata in fiinta fiecaruia dintre noi (in microcosmosul pe care il reprezentam), in momentul in care este conectata la Macrocosmos. Spiritul este rezervorul de energie care ne ajuta sa ne atingem scopurile, sa ne indeplinim dorintele, iar sufletul este « forta » declansatoare, de unde si importanta de a crede in ceea ce suntem, ceea ce facem, sa ramanem activi si pozitivi.
La inceputul secolului al XXI-lea, stiinta pare sa descopere un adevar pe care textele sacre ale Indiei antice, « Rig Veda » (« Cartea intelepciunii »), in primul rand, il formula foarte simplu : « La inceput a fost dorinta – prima samanta a spiritului. Inteleptii, meditand in inima lor, au descoperit, in intelepciunea lor, legatura dintre ceea ce este si ceea ce inca nu este». « Campul cuantic » nu reprezinta altceva decat o alta denumire pentru « campul constiintei pure », adica al potentialitatii, fiind influentat de intentie si de dorinta. O floare, un pom, un curcubeu, un fir de iarba, reduse la componentele lor esentiale, sunt energie si informatie. Diferenta vine din continutul informational al corpului respectiv. Fiecare dintre noi se manifesta ca un freamat, o unda, o fluctuatie, o convergenta intr-un camp cuantic imens, care este Universul, si avem puterea de a provoca materializarea gandurilor pe care le emitem. O singura celula a organismului genereaza in jur de sase miliarde de miliarde de actiuni pe secunda, corelate cu ceea ce fac celelalte celule.
Constiinta umana poate sa deschida cai mult mai profunde ale gandirii, ale realitatii, printr-o mai buna introspectie, care nu poate face abstractie de « campurile cuantice unificate », la care ne putem conecta numai prin meditatie. Este un fapt demonstrat stiintific, dar, probabil, va mai trece timp pana sa acceptam aceasta alta realitate, pana sa facem « saltul cuantic » necesar.
