Cand a fost inventat teascul de struguri?

Teascul de struguri este un mecanism cu ajutorul caruia se extrage sucul (mustul) din struguri, prin presare, o etapa importanta in procesul de obtinere a vinului. Din cele mai vechi timpuri, oamenii au inventat diverse metode pentru a se bucura de minunata licoare continuta in boabele de struguri. Pe vasele si mozaicurile pastrate, pana in zilele noastre, din Antichitatea romana, se pot vedea oameni care zdrobeau cu picioarele strugurii, fara a desprinde coaja si coada fructului. Aceasta munca revenea, potrivit izvoarelor istorice, mai ales femeilor. Cuvantul latinesc “calcatus” are sensul de “calcat in picioare”, avand legatura cu acest procedeu primitiv de fabricare a vinului, dar, in limba romana, termenul “teasc” este imprumutat din limba slavona – “teskovati” – intr-o perioada foarte veche (in Evul Mediu romanesc), cand slavii au convietuit cu populatia autohtona, lasand urme si la nivel lingvistic – in special cuvinte care tineau de activitatile curente.

Cercetarile arheologice au relevat ca in multe parti ale lumii, unde se cultiva vita-de-vie, oamenii obtineau mustul prin zdrobirea strugurilor in spatii special amenajate in stanca, un fel de cuve cilindrice, amenajate, de obicei, in afara asezarilor, dar in apropierea terenurilor cultivate cu vita-de-vie. Acestea erau protejate prin constructii din piatra, care pastrau o temperatura scazuta in interior, si comunicau, prin santuri de scurgere, cu mici bazine amenajate tot in stanca. Cea mai veche instalatie de preparare a vinului a fost descoperita pe teritoriul de astazi al Iranului, in regiunea Chiraz, in nordul Munilor Zagros, si dateaza de peste 7000 de ani. Analizele au aratat ca, probabil, pentru ca vinul sa nu se acreasca, era amestecat cu rasina unui copac – Pistacia terebinthus (Terebint). Altii sustin ca patria vinului a fost, la inceputurile civilizatiei, in regiunea dintre Turcia si Armenia orientala, acolo unde se spune ca Noe a plantat vita-de-vie, dupa Potop. Aproape la fel de vechi sunt si urmele din regiunea dintre Marea Caspica si Marea Aral, pe teritoriul vechiului Imperiu rusesc. In spatiul Carpato – Danubiano – Pontic, cultivarea vitei-de-vie si producerea vinului par a fi, dupa cum afirma istoricii, mai vechi decat plugaritul.

Cu peste doua mii de ani in urma, primul instrument folosit pentru obtinerea vinului era teascul de struguri cu drug, adica un trunchi mare de copac (de regula, stejar), deplasat orizontal peste struguri, astfel incat sa creeze o presiune suficient de mare cat sa scoata la suprafata mustul. Deplasarea trunchiului se facea fie prin rostogolirea lui, fie cu ajutorul unei corzi sau a unui troliu.

In Evul Mediu, teascul de struguri cu drug a fost inlocuit cu teascul cu surub de lemn, mai usor de folosit, care apasa fructele in momentul in care surubul era pus in functiune. Secole de-a randul, nu s-a schimbat aproape nimic in privinta acestei metode care, cu usoare modificari, s-a pastrat pana in zilele noastre, in mediile traditionale.

Dupa 1800, odata cu revolutia industriala, surubul de lemn a fost inlocuit cu cel de fier sau de fonta. Mai mult, s-au conceput teascuri de struguri mai solide si care solicitau mai putin efort in procesul extragerii mustului, surubul central fiind actionat prin intermediul unei manivele.

Teascurile de struguri moderne, folosite industrial, sunt actionate cu aer comprimat sau electric. Pentru ca randamentul sa fie maxim, boabele sunt desprinse automat de pe ciorchine, dupa care sunt zdrobite complet si se evita contactul prelungit cu aerul, al mustului. Teascurile sunt prevazute cu site si cu snecuri pentru evacuarea resturilor (a bostinei).

Pentru mustul alb se foloseste, de obicei, teascul de struguri care functioneaza pe principiul presarii, ciorchinii fiind plasati, intacti, in cosul presei, aflat in partea superioara. Pentru vinul rosu, este de preferat ca boabele sa fie desprinse de pe ciorchine, operatie care se realizeaza tot automat, prin centrifugare.

Fie ca este vorba de teascuri de struguri cu centrifugare sau presare, scurgerea mustului se poarte face prin santuri de evacuare, facute din sipci din lemn, prin vase perforate sau prin scurgatoare cu compresor, prin apasare.

Asadar, exista teascuri de struguri discontinue, mecanice, verticale, cu surub, dupa modelul celor clasice, orizontale (mecanice sau hidraulice) si continue, cu snecuri de presare, acestea din urma avand cel mai bun randament. In procesul fabricarii vinurilor, randament inseamna ca, la 100 de kilograme de struguri, de exemplu, sa se obtina 70-80 kg must, din care aproximativ jumatate este must ravac (adica din struguri striviti, fara a fi trecuti prin teasc), 20—30% must din prima presare, iar restul de la  a doua si a treia presare.

Felul in care este facuta tescuirea este importanta in procesul ulterior, de limpezire a mustului, cand se separa licoarea curata, de burba (reziduurile) de la baza vasului.

In prezent, pentru prepararea vinului in gospodarie, exista teascuri de struguri de diverse marimi, unul mediu, de aproximativ 30 de litri, cu tambur din lemn si surub de presare, putand fi achizitionat la un pret de aproximativ 500 de lei. In felul acesta, fiecare se poate bucura de aromele strugurilor de toamna, ale mustului si ale vinului, si poate experimenta o indeletnicire veche de cand lumea.