Multi dintre noi au avut, probabil, la un moment dat, in copilarie, o pusculita, in care era adunata o mica „avere”, supravegheata cu grija – o prima forma de manifestare a spiritului de economie si a instinctului de proprietate – suma sacrificata numai in momentul in care o jucarie sau orice alt obiect dorit devenea mai important decat banii stransi cu rabdare, intr-un timp indelungat. Confectionate din ceramica, lemn sau metal, pusculitele traditionale aveau un singur cusur, acela ca trebuiau distruse, la momentul eliberarii „tezaurului”, pentru a intra in posesia monedelor, mai ales daca era vorba de celebrul purcelus de portelan, cu o singura fanta pe spate, ceea ce, sa recunoastem, reprezenta un eveniment oarecum traumatizant – sa vezi facut tandari „devotatul” animal, caruia micul „stapan”, cu siguranta, i-a incredintat nu numai „averea”, dar si multe secrete. Acesta este si principalul motiv pentru care fabricantii actuali de pusculite le-au conceput cu capace si incuietori, astfel incat sa nu mai fie distruse la momentul golirii.
Primele pusculite au aparut odata cu inventarea monedelor, adica aproximativ prin secolul al VII-lea i.Hr., un astfel de obiect (cel mai vechi cunoscut), facut din metal, in forma de cutie, in care banii se puteau arunca printr-o fanta, in partea din fata, fiind descoperit, de exemplu, intr-un sit arheologic din Priene, pe teritoriul actual al Turciei. Si pe teritoriul Greciei s-au gasit pusculite din lut ars, din aceeasi perioada, avand, nu intamplator, forma unor temple in miniatura, pentru ca, in civilizatiile antice, la babilonieni, egipteni, greci, romani, templele, pe langa rolul lor religios, aveau si menirea de a adaposti, in siguranta, obiecte de valoare („thesauros”, in limba greaca insemnand locul din templu unde se depuneau bani si diverse alte ofrande).
In epoca medievala, „pygg” era denumirea englezeasca a unei argile utilizate la fabricarea vaselor, oamenii obisnuind sa isi pastreze banii in asemenea recipiente, denumite ulterior „pygg jars” („borcanele pygg”). In secolul al XVIII-lea, ortografia cuvantului „pygg” s-a schimbat, devenind „pig”, producandu-se o confuzie de sens cu substantivul „porc” (pig), iar vasele respective (in care se depozitau monedele) erau numite „pig bank” sau, cu diminutiv, „piggy bank” („banca purcelus”, adica pusculita). Potrivit unei alte explicatii etimologice, „piggy bank” ar fi fost, initial, banii pe care un crescator de porci ii cheltuia pentru hrana animalelor (pentru a le ingrasa) si pe care ii recupera doar in momentul in care porcul era taiat si valorificat (ceea ce ar coincide, simbolic, cu momentul in care pusculita este suficient de „ingrasata” si, deci, trebuie sparta, pentru a se folosi banii stransi).
Pusculita-porcusor, traditional, este un obiect artizanal, facut din ceramica sau portelan de culoare roz, in prezent confectionandu-se si din sticla sau din plastic. In afara de pusculitele de dimensiuni mici, care pot fi tinute intr-o mana, amatorii de recorduri isi pot procura si pusculite uriase, de cativa metri lungime, intruchipandu-l pe Porky Pig, celebrul personaj de desene animate, din seria „Looney Tunes”.
Asa cum in cultura populara europeana, porcusorul-pusculita este cel mai popular, la orientali (la japonezi, in primul rand), echivalentul este „maneki-neko” („pisica norocoasa”), o statueta din portelan (cu fanta, pentru a functiona ca pusculita), reprezentand o pisica asezata, cu labutele din fata (sau numai cea din stanga) ridicate pana la nivelul urechilor. „Maneki-neko” se gaseste nu numai in casele japonezilor, ci si in vitrinele magazinelor sau langa casele de marcat, deoarece se considera ca aduce noroc la clienti si la vanzari.
Dupa ce, in secolul al XVIII-lea, „porcusorul” a cucerit spatiul european, dupa 1800, forma pusculitelor s-a diversificat, pe langa cele pretentioase, din metal aurit, abanos, lemn de trandafir, aparand si altele, mai accesibile, din portelan, in forma de pinguini, papagali, gaini ouatoare asezate pe cuib, pisici, vulpi, ursi in hibernare (tocmai potriviti pentru a strange bani), casete pictate, sfere fixate pe un piedestal etc. Pentru colectionari, de o mare atentie se bucura pusculitele concepute, in aceasta perioada (cand s-au inmultit monedele din aur si din argint), pe continentul american, al caror element de originalitate este reprezentat de diversele mecanisme asociate – papusi in miscare care simuleaza gestul punerii unui banut prin fanta pusculitei.
In secolul al XX-lea, pusculita a devenit mai mult un obiect pe care oamenii il cumpara ca suvenir, fie cu scene specifice diferitelor regiuni, fie in forma de fructe si legume, de avioane, masini, televizor sau intruchipand personaje din desenele animate ale lui Walt Disney.
Chiar daca, astazi, pusculitele par desuete, ele pot inveseli un decor si isi pastreaza, in continuare, rolul educativ, pentru copii, mai ales daca banilor adunati li se da o anume destinatie, inscriptionata/desenata de la inceput – „pusculita pentru excursie”, „pentru vacanta”, „pentru jucaria preferata”, „pentru ziua de nastere” etc. Exista si versiuni moderne de pusculite care includ sisteme electronice de numarat banii economisiti.
