Austria a fost nu numai datorita asezarii geografice, dar si datorita pozitiei politice un centru, un punct de forta si echilibru.
S-a tot spus despre Austria ca este “China Europei”. Era cea care media conflictele aparute chiar numai din cauza existentei ei.
Chiar insusi Dostoievski vorbeste in romanul sau “Amintiri din casa mortilor” ca imperiul austriac se inclina mai mult catre un liberalism bizantin, fata de cel tarist care, luat in batjocura de scriitorul rus, era vazut ca un puhoi de paznici de noapte.
Austria a avut si are cultura. Poate fi vorba de o literatura trista, de jale insa puternica in acelasi timp. Insusi Rilke vorbeste de foarte multe ori despre desertaciune, despartire, neputinta de atasare. Boemul poet isi termina capodopera austrica “ Elegie duineza” intr-o atmosfera de despartire “ Asa traim, mereu luandu-ne ramas bun”.
Pe langa Rainer Maria Rilke au stat si altii: Werfel, Braun, Lernet-Hornelia.
Destinul omului a fost un subiect abordat in numeroase capodopere ale literaturii austriece. La acea vreme Viena se afla intr-o disputa intre ce este realitate si ce este istorie. Iese la iveala “Omul fara insusiri” a lui Robert Musil. Romanul neterminat a reusit totusi sa il faca pe Musil unul dintre cei mai importanti scriitori ai secolului XX.
Scrierile sale s-au pierdut in mare parte. A fost influentat de operele lui Nietzsche, ale lui Aristotel, ale lui Novalis, Dostoievski etc. Treptat tanarul Musil isi indreapta atentia asupra eseisticii lui Shiller. Incepe sa se simta romantismul, isi incarca operele de trairi, senzatii, emotii.
Musil a dat nastere si altor capodopere literare, pe langa “Omul fara insusiri” el a scris si un jurnal, romanul “Ratacirile elevului Torless”.
Musil ii da sanse si lui Dumnezeu. Asa cum exista pentru fiecare din noi clipe de dragul carora traim asa si clipe “ de dragul carora Dumnezeu a creat lumea”.
Ramanand in secolul XX ajungem si la Franz Kafka. Iarasi gasim conditia tragica a omul, teama ca traim viata fara sens, timpul aflat in continuu flux. Daca Musil oferea variante, “traiesti inaltarea sau suferi prabusirea”, Franz Kafka aduce alte variante de capodopere ale literaturii austriece, scrierile parabolice.
Jumatate din capodoperele literare ale imperiului scrise de Kafka au fost publicate postum: “ Procesul”, “Castelul”, “Scrisori catre Milena”, “ La construirea zidului chinezesc”, “America”, “Scrisori catre Felice” si “ Jurnalul”.
Kafka ne spune ca nu avem nevoie de carti daca ele nu reprezinta un fapt tragic din viata noastra. O carte trebuie sa ne alunge in pustietate, sa ne sfasie lupii, sa ne treazeasca brusc la realitate. Daca vrem sa ne faca lectura fericiti, atunci sa scriem noi ce credem ca ne fericeste. Citandu-l pe Kafka, o carte “ trebuie sa fie un topor care sa sfarame marele inghet din noi”.
Spunem Austria si implicit spunem Sigmund Freud. Ratiunea si moralitatea omului refuza de multe ori sa actioneze. Freud intreaba: “ Suntem in stare sa facem fata unei probleme firesti, simple?”. Parintele scolii de psihanaliza, Freud, e putin spus ca a dat nastere unor capodopere ale literaturii austrice. Introduce conceptul de inconstient. Lucrarile lui au fost traduse in foarte multe limbi. Au aparut si la noi.
Tot in secolul xx isi scrie si Doderer opera. Scrierile sale, capodopere ale literaturii austriece, inclina catre romanele psihologice. La Doderer apare grotescul, realitatea inchistata, actele de brutalitate. Daca eroul lui Dostoievski din Posedatii, Sigalov, nu vede mai multe solutii, nu intra intr-o stare de intoleranta, eroul lui Dodeder vede si o a doua realitate, insa una care duce spre moarte. (“ a doua realitate nu duce niciodata la prima, ci la moarte”).
Tot Dodeder scrie la un moment dat in “Tangente” ca tot ceea ce ar putea fi remediat are de fapt o valoarea mai proasta, “mai dubioasa”.
Capodopere in materie de literatura are orice popor. Noi ii avem pe Eliade, Cioran, Petrescu. Austria are mai multi. Ii gasim pe Kafka, pe Freud, pe Wittgenstein, pe Roth, pe Meyrick, pe Bachmann, pe Zweing, pe Buber, pe Weid.
In capodoperele literaturii austrice predomina sentimentele de efervescenta, un dezechilibru intre grotesc si melos. Poeta Bachmann incheie “ Orfeu la limita dintre viata si moarte” prin a exprima curajul care exista la vremea respectiva pentru a infrunta dramele:” nimic nu-i mai frumos sub soare decat sa existi”!
Austria are valori, cultura, constiinta de sine, dar are si multa moarte! Atat Freud cat si Schnitzeler au fost primii care au reusit sa formuleze psihicului relativismul sau. Ei au putut sa studieze sa aduca solutii maladiilor si carentelor eului.
E drept ca in acea perioada zona Austriei de astazi era simbolizata de mult de sexul grotesc, nesatios, murdar. Atfel ca pana si Schnitzeler in piesa sa “ Joc” abuza din plin de scene de sexualitate.
In Imperiul Austro-Ungar se vorbeau italiana, germana, franceza, spaniola. Multa vreme acolo se hotara viitorul lumii, cum se imparteau statele si la ce razboaie din Europa se participa.
